Case

Au renovat un conac boieresc de lângă Craiova în ale cărui anexe vor organiza reședințe de vară pentru artiști

publicat pe 28 nov. 2024

    Anca și Victor locuiesc, de patru ani, într-un conac boieresc, construit în perioada interbelică într-un sat din apropierea Craiovei. Clădirea, care a fost casa boierului Toma Teișanu, a fost naționalizată în timpul comuniștilor, funcționând o vreme ca CAP. Din fericire, a rezistat eroic în fața vremurilor tulburi, iar astăzi moșia, înconjurată de dealuri, înseamnă „acasă” pentru o familie care-i prețuiește trecutul și care e hotărâtă să o ajute să-și spună, mai departe, povestea.

    Inițial, Anca și Victor plănuiau să investească într-o casă veche din centrul Craiovei. Preferabil, o mansardă într-o clădire cu trecut și valoare istorică. Amândoi iubesc arhitectura veche, cumva și prin prisma domeniilor în care activează. Anca este designer de interior (AIO Living), iar Victor este co-fondator al brandului Mind the Gap, brand românesc care produce tapet și textile premium, foarte cunoscut mai ales pe piața din afară.

    În 2019, un prieten apropiat le-a povestit despre un conac boieresc, scos la vânzare, într-un sat de lângă Craiova. A fost suficientă o vizită ca să-și dea seama că vor să se stabilească aici. Clădirea era destul de degradată după anii în care fusese lăsată de izbeliște, dar avea un potențial uriaș. Nu doar ca arhitectură, ci și ca frumusețe a împrejurimilor.

    „Ne-a plăcut clădirea, din prima, dar renovarea ei părea, cel puțin într-o primă fază, o aventură. Conacul are un trecut complicat. A fost construit undeva în jurul anului 1935, data nu e foarte exactă. În timp, i s-a adăugat, pe latura de vest, un corp de clădire cu două niveluri, parter și etaj”, povestește Anca. „Îmbină, ca stil, elemente de arhitectură românească și elemente specifice fortificațiilor. Surprinzător, structura clădirii a fost mult mai solidă decât ne așteptam. Singura intervenție majoră pe care am fost nevoiți să o facem a fost repararea acoperișului”.

    Renovare cu păstrarea elementelor și atmosferei originale

    Pentru Anca și Victor, renovarea conacului nu a însemnat neapărat modernizarea lui. Dimpotrivă, cei doi și-au dorit să păstreze autenticitatea clădirii și să construiască în jurul elementelor deja existente. Din fericire, au putut salva o mulțime de lucruri: sobele de teracotă, podelele din lemn, ușile interioare. Au păstrat chiar și ferestrele duble care își etalează, fără complexe, micile imperfecțiuni specifice sticlei turnate manual.

    „Când am amenajat interiorul, nu ne-am propus să fie totul perfect. Nici nu ar avea cum, cu atâtea elemente recuperate. Podelele din lemn scârțâie, ușile interioare își arată vârsta. Dar eu zic că nu sunt lucruri care să deranjeze. Cred chiar că adaugă autenticitate”, spune Anca. „Este o casă locuită, nu un muzeu. Îl avem și pe Cezar, băiețelul nostru de trei ani, care umblă peste tot, așa că totul a fost gândit, în detaliu, pornind de la dinamica familiei”.

    Interiorul conacului este un mix de nou și vechi. Pentru Anca, nu stilul de amenajare a contat, ci crearea unui dialog cât mai coerent între piese care vin din zone diferite. Fiecare cameră are povestea ei. Există însă câteva elemente care leagă decorul: pereții albi, covoarele și preșurile tradiționale sau micul mobilier de la Mind the Gap. Anca a adus la conac și mobilă veche de care mama ei încerca să scape. Sunt piese cu valoare sentimentală, de care o leagă multe amintiri și care, puse în contextul potrivit, arată cât se poate de firesc. Și culorile joacă un rol important în estetica generală. Paleta cromatică pornește de la roșu în diferite nuanțe și intensități, până la tonuri de verde sau albastru.

    Conacul Teișanu are dimensiuni generoase, încăperi aerisite și lumină naturală, din belșug. Accesul în interior se face printr-o scară grandioasă din lemn, sub formă de spirală. Scara se oprește într-un hol cu mai multe camere. Găsim aici două dormitoare spațioase, camera copilului, baie, bucătărie, dressing și o cameră gândită ca un fel de living. O zonă interesantă este mezaninul cu formă pentagonală, un spațiu deschis, amenajat de Anca într-un stil nostalgic care încearcă să surprindă farmecul epocii în care a fost construit conacul.

    „Am vrut ca lucrurile să rămână cât mai autentice. De aceea, în camera lui Cezar, am decopertat un perete și am lăsat să se vadă cărămida roșiatică. Sobele de teracotă nu sunt doar cu rol estetic. Cu ele încălzim tot interiorul. Nimic nu se compară cu căldura obținută prin arderea lemnului. Cel puțin, mie așa mi se pare”, crede Anca. „Am mai încercat să reîmprospătăm unele lucruri, pe cont propriu. De exemplu, eu și Victor ne propuseserăm să vopsim singuri balustrada din zona de mezanin. Dar când am văzut că a durat o zi întreagă să șlefuim câțiva centimetri de mână curentă, ne-a pierit entuziasmul. Am lăsat-o, până la urmă așa, cu patina timpului.”

    Mobilierul din bucătărie este făcut pe comandă

    Bucătăria este una dintre cele mai colorate încăperi ale conacului. Păstrează aceeași formulă de amenajare, aceea de a asocia piese pe care, în mod normal, nu le-ai vedea funcționând împreună. Mobilierul este custom made și este făcut în colaborare cu cei de la Leroy Merlin. Sunt mai multe elemente care captează atenția în zona bucătăriei. În primul rând, tapetul verde de la Mind the Gap care îmbracă peretele din dreptul mesei. Apoi corpul de iluminat, improvizat dintr-o creangă și agățat cu lanțuri, de tavan. Și masa din lemn, cu picioare sculptate, este o piesă care definește decorul.

    Dependințele conacului vor funcționa ca reședință de vară pentru artiști

    Un proiect la care Anca și Victor lucrează de ceva timp este acela de a transforma conacul Teișanu într-un centru de artă care să devină un punct de referință pe harta obiectivelor culturale din Dolj. Au lansat, de curând, Asociația Choose Love prin intermediul căreia intenționează să susțină artiști din diverse domenii. Cei doi tineri plănuiesc să folosească, în acest scop, anexele și dependințele boierului Teișanu, întinse pe o suprafață de peste 1,3 hectare. Astfel, fostele grajduri, hambarul și fânarele vor fi reședințe de vară pentru artiști, iar întregul spațiu va deveni un loc dedicat evenimentelor cu implicări sociale și artistice.

     

    Foto: Sabin Prodan

    Subscribe
    Notify of
    guest
    1 Comment
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments
    Valentina
    Valentina
    10 days ago

    Felicitări pentru idee, pentru munca depusă si pentru gandul vostru catre noi! Abia aștept să vin la Conac !.🥰🙏