
VIDEO Amenajări de dormitoare: 5 cele mai cool dormitoare în care a fost echipa Lovedeco
Cu mobilier făcut pe comandă sau improvizat din te miri ce, cu detalii cozy și texturi confortabile, uite cele mai cool amenajări de dormitoare din tururile de casă Lovedeco.
Un pat, două noptiere și un dressing, ce-i așa complicat să amenajezi un dormitor, nu? De fapt, e o cameră în care vrei să te simți confortabil, să te odihnești bine și să te primească ca o îmbrățișare la finalul zilei de muncă. Și dacă nu ai inspirație pentru dormitorul tău, uite cele mai cool idei din tururile de casă Lovedeco.
1. Tapiserie pe post de tăblie în dormitorul Sânzianei Pop
Ceea ce contează foarte mult în amenajări sunt texturile, iar în dormitoare contează foarte mult ca totul să pară plăcut la atingere și cald. Așa că ideea Sânzianei Pop de a înlocui tăblia de pat cu o tapiserie montată pe perete încălzește spațiul și accentuează sentimentul de confort.

Patul a fost făcut la comandă din bârne din lemn vechi, exact pe gustul proprietarei, iar covorul de perete Ferm Living este cumpărat de la The Home. Le-a completat cu o bibliotecă colorată într-o nișă creată sub fereastră și câteva plante care dau viață spațiului.
2. Dormitor separat de living printr-o etajeră, la Ana Constantinescu acasă
Ana Constantinescu locuiește într-o garsonieră dublă, iar soluția ei pentru a separa spațiul de zi de cel de noapte a fost să plaseze o etajeră între ele. A umplut-o cu cărți, dar mai ales cu plante, astfel că vizibilitatea între cele două zone e redusă.

În rest, a păstrat câteva principii folosite des în amenajări de dormitoare: nuanțe neutre care nu obosesc ochii. În cazul ei, albul constrastează delicat cu lemnul rafturilor montate deasupra patului. Și în cazul ei au fost importante texturile, astfel că pe jos, în loc de covoare, a pus plocade primite de la bunica ei.
3. Dormitorul-cameră de hotel de lux al lui Sorin Stratulat

Brief-ul lui Sorin Stratulat pentru studioul de arhitectură care i-a amenajat casa a fost simplu: „Vreau să trăiesc într-o cameră de hotel de lux”. Iar asta se reflectă cel mai mult în dormitorul lui cu mochetă pe care când pășești, simți că te scufunzi cu tălpile într-un nor – mărturia echipei Lovedeco care a fost la fața locului.

Însă un detaliu neobișnuit în obișnuitele amenajări de dormitoare ne-a sărit în ochi: cada. Nu e un obiect pe care te-ai aștepta să-l vezi în această cameră, însă Sorin și-a dorit-o neapărat și acum completează perfect stilul și cromatica încăperii.
4. Dormitorul boem al Irinei Moroșanu cu dressing DIY și pat pe europaleți

Dormitorul Irinei Moroșanu e dovada că nu ai nevoie de cine știe ce mobilier, ci mai degrabă de creativitate. Irina doarme pe un pat făcut din euro paleți și își ține hainele într-un dressing DIY, improvizat de ea din bârne de lemn și sfoară și mascat de niște perdele albe din bumbac.

Pe pereți, a expus câteva printuri sau schițe ale pictorului francez Henri Matisse, care fac totul cu atât mai artsy. Iar rochia neagră din plasă agățată de abajur e genul de detaliu care personalizează o amenajare.
5. Dormitorul minimalist al arhitectei Andra Marinescu

Andra Marinescu locuiește într-un apartament cu o cameră pe care a ales să o amenajeze ca dormitor, în loc să o folosească pe post de living, cum se întâmplă des în cazul garsonierelor. Nu își dorea să doarmă pe o canapea extensibilă, așa că a mers până la capăt cu ideea și a adus în încăpere toate elementele specifice din amenajări de dormitoare: un pat confortabil și un dressing generos.
Minimalismul și funcționealitatea au stat la baza întregului concept, căci arhitecta și-a dorit cât mai puține lucruri la vedere. Tocmai de asta a ales un dressing înalt până în tavan, cu fronturi albe, și un dulap cu sertare asortat plasat la capul patului, ambele făcute la comandă de către Mobili Casa.
-
Apartamente cu 2 camere
Before&after: o renovare din Cotroceni cu poveste și multe obiecte de artă moștenite
Proprietarii au moștenit o colecție de artă de la părinți, pe care au integrat-o în casa lor. Proiectul de amenajare a ajuns la 50.000 euro.
-
Apartamente cu 2 camere
Before&after: cum a fost transformat un apartament de 55 metri pătrați ce nu mai fusese renovat de 14 ani
Spații mici, idei mari.
-
Before&After
Before&after: jumătate din livingul unui apartament de 53 metri pătrați e și dormitor matrimonial
Renovarea și reamenajarea au costat 55.000 euro.