PROIECTE DE AMENAJARE

Au zburat în Paris și Olanda să aleagă piesele de mobilier pentru amenajarea casei, care a durat un an și a costat peste un milion de euro

publicat pe 03 oct. 2023

    Pentru confortul familiei, proprietarii unei case de peste 750 metri pătrați din Zalău au fost dispuși să investească un buget de peste un milion de euro. Nu sunt adepți ai minimalismului, însă nici nu și-au dorit o locuință încărcată, ci pur și simplu, un acasă luminos, funcțional care să mulțumească pe fiecare dintre cei patru membri ai familiei.

    Când au cerut ajutorul echipei de arhitecți Simplo Studio Design, formată din dr. arhitect Loana Vultur, arhitecta Andreea Augustin și arhitecta Ioana Patrut, proprietarii au avut cerințe complexe, iar casa era în proces de extindere: „Lucrările de amenajare au suferit modificări majore pe parcursul realizării proiectului”.

    Spațiul este împărțit pe două etaje și integrează șase camere. Parterul include livingul, un birou și un dormitor matrimonial, iar la etaj se află trei dormitoare. Tot la parter se află și două bucătării, baia matrimonială, o baie de serviciu și diningul. La etaj există și o spălătorie și a fost realizată o construcție separată pentru un SPA cu o zonă de jocuri și relaxare de peste 300 metri pătrați unde toți cei patru membri ai familiei pot petrece timp împreună.

    Primele lucrări au fost cele de recompartimentare și modificare a schemei electrice și celei instalațiilor sanitare. „Am fost nevoiți să regândim tot proiectul la nivel funcțional și să îl adaptăm noilor cerințe ale noilor beneficiari: astfel, vorbim despre extinderi, demolări, renunțare la tavanul fals, modificarea completă a schemei electrice, noi goluri la nivel de fațade și altele”, spune Loana Vultur.

    Mobilier ales direct din showroom-urile din Paris și Olanda

    Fiindcă a fost nevoie de lucrări diverse, procesul a durat aproximativ un an. Au fost instalate finisaje atât la interior, cât și la exterior, iar în ceea ce privește mobilierul, unele piese au fost făcute la comandă, în timp ce altele au fost cumpărate din afară: „Am făcut o vizită la Eichholtz în Olanda, cu care colaborăm pe partea de mobilier, iar mai apoi s-a făcut o altă vizită la Maison and Object Paris pentru a definitiva lista produselor ce urmau să fie incluse în amenajare”.

    Conceptul de amenajare a fost gândit să acomodeze gusturile diferite ale tuturor membrilor, fiecare cu personalități puternice. De data aceasta, minimalismul a ieșit din discuție, fiindcă proprietarii au cerut un stil modern, cu tente ușor clasice, în care să fie folosite elemente statement, dar care să fie și ușor de întreținut în același timp. Printre altele, aceștia și-au dorit și multe locuri de depozitare, un hol cu tapet și o a doua bucătărie, cu un aer ușor tradițional. Iar toate acestea să fie integrate într-un interior foarte luminos, cu mult lemn.

    Două bucătării în două stiluri diferite

    Mobilierul de bucătărie a fost printre cele mai costisitoare elemente din amenajare. Asta datorită părții curbate, care este atât spațiu de depozitare, dar face și legătura între hol, dining și bucătărie și ascunde ușa care coboară la subsol din zona casei de scară. Acesta a fost realizat într-o culoare închisă tocmai fiindcă proprietarii și-au dorit ca mentenanța să nu fie anevoioasă.

    Prima bucătărie se află în spațiu deschis cu holul, livingul și diningul, iar cealaltă este separată de restul casei. Împreună cu zona de relaxare integrată în spațiu, însumează o suprafață de peste 85 metri pătrați. Aici, abordarea cromatică e complet diferită, corpurile sunt verzi iar electrocasnicele SMEG dau un aer retro amenajării.

    Living cu șemineu și un perete decorativ placat cu furnir

    Pentru a crea o atmosferă relaxantă în living, arhitecții au instalat aici un șemineu modern, pe bază de bioetanol, care să încălzească ambientul. Canapeaua a fost aleasă de la Eichholtz și este de mari dimensiuni, perfectă pentru a acomoda întreaga familie în serile de stat la TV sau la discuții.

    Peretele din zona televizorului este decorat cu panouri decorative riflate din duropolimer, printre care sunt inserate fâșii înguste de bandă din lemn. Corpul de iluminat și măsuța de cafea păstrează accentele aurii folosite în întreaga amenajare și dau coerență cromatică locuinței. Întreaga paletă este bazată pe culori deschise – alb, bej, grej și un gri deschis, iar notele contrastante sunt cele aurii și lemnul natur.

    Dormitoarele sunt amenajate în nuanțe calde, cu accente eclectice

    Dormitorul matrimonial se află la parter, iar conceptul s-a învârtit în jurul unei nuanțe foarte de verde-smarald. Patul este elementul central în acest context și a fost realizat în întregime la comandă, cu accente aurii care îl conectează de restul casei. Încăperea este îmbrăcată într-o atmosferă eclectică dictată de textura tapetului exotic amplasat asimetric.

    În încăpere, trei dintre cei patru pereți aveau geamuri și uși, ceea ce a reprezentat o provocare în amenajare. Pentru a le integra armonios în spațiu, au fost alese uși filomuro pentru intrarea în dressing și ieșirea înspre hol. Draperiile lungi în culori calde și perdelele din voal de mătase încălzesc vizual ambientul, iar mocheta care acoperă în totalitate podeaua conferă acel confort specific unei camere de hotel de lux.

    Dormitorului matrimonial i-a fost alipit și un dressing, care nu era inclus în compartimentarea inițială a casei, ci a fost adăugat în timpul lucrărilor de extindere. De fapt, alte două dormitoare „au căpătat” și ele un dressing și o baie prin extindere.

    Celelalte dormitoare sunt amenajate simplu, armonios, unul într-o nuanță caldă, celălalt în culori închise. Ambele sunt primitoare și asigură o atmosferă relaxantă pentru membrii familiei cărora le sunt atribuite.

    Fiecare baie este specială în felul ei

    Băile sunt spațioase, luminoase și îmbrăcate în finisaje prețioase, premium. Baia matrimonială are două lavoare, toaletă, bideu și un duș walk-in. Designul a fost gândit în jurul unor lastre cu aspecte de marmură antichizată și accente de rugină. Există aici și spații de depozitare ascunse după fronturi cu elemente de riflaje verticale, iar bateriile și celelalte accesorii sanitare aurii păstrează coerența stilistică a locuinței.

    Băile adiacente dormitoarelor secundare sunt amenajate în concordanță stilistică cu acestea. De exemplu, dormitorul cu accente negre are o baie cu mobilier și ceramică tot negre, iar cel amenajat în nuanțe neutre este deschis către o baie coordonată cromatic.

    Pentru amenajare, arhitecții și proprietarii au ales mobilier, decorațiuni și finisaje de la: Eichholtz prin intermediul SIMPLO mobili, Nova Luce (corpuri de iluminat, canapea, masă de cafea, masă de dining, scaune de bar, side table); Accent Decor (profile decorative Orac Decor); Emil Ceramica, Laminam (placări); Axor (baterii sanitare); Empero by Mobiprod (mobilier custom); electrocasnice Miele, Smeg, Liebher cumpărate prin intermediul Premia electrocasnice; Benjamin Moore (zugrăveli); Gamoni (scaune); Ami White (paturi).

    Foto: Zagrean Viorel

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments