Bucătărie

Un open space de 50 metri pătrați dintr-o casă din Târgu Mureș, amenajat cu 10.000 euro și culori calde

    Într-un open space generos – de 50 metri pătrați – dintr-o casă din Târgu Mureș, un designer la început de drum a combinat culorile calde și materialele naturale cu piese în nuanțe puternice și catifelate, precum albastrul navy al canapelei, și a unit patru spații diferite – hol, bucătărie, dining, living – într-unul singur. Iar rezultatul e unul foarte primitor, intim și jucăuș. 

    Andreea Cernia a luat-o pe calea designului de interior după ce într-o seară a realizat că vrea să facă ceva care chiar să le aducă bucurie oamenilor, ceva frumos. Așa că a renunțat la poziția de manager al unei firme din domeniul auto și s-a înscris la cursul de design interior ținut de arhitecții Alina Vîlcu și Omid Ghannadi, Inside Academy

    10.000 euro și o trecere lină între patru spații dintr-un open space

    Proprietarii acestei case din Târgu Mureș lucrează în Ministerul Apărării Naționale de aproape 15 ani și au două fete de 10, respectiv 12 ani, dar și un Golden Retriever de un an. Și-au dorit un spațiu luminos și primitor, care să le inspire căldură. Iar pentru a aduce la realitate aceste dorințe, au apelat la Andreea Cernia.

    Spațiul pentru care designerul a gândit fiecare detaliu este, de fapt, un open space care unește patru zone de interes: holul, bucătăria, zona de living și cea de dining. Amenajarea a durat în jur de șase luni, iar costurile au fost de aproximativ 10.000 euro – 80% din sumă s-a îndreptat către mobilier, iar 20% către decorațiuni.

    before_after_amenajare_stil_contemporan_târgu_mureș
    Cum arăta zona de dining și bucătărie înainte de amenajare și după.

    Casa a fost preluată direct de la dezvoltator, cu toate finisajele incluse, însă planul electric a fost ajustat ținând cont de noile elemente de design și decor propuse în proiect.

    Lemnul natur – elementul cel mai folosit în amenajare

    Andreea a folosit o paletă de culori calde, iar pentru a adăuga un plus de personalitate spațiului,  a ales ca diverse elemente din amenajare să conțină accente de culoare, în special un albastru navy intens. De exemplu, lemnul de culoarea stejarului a fost elementul de bază al amenajării. A fost folosit cu precădere pentru a încălzi zonele în care existau nuanțe mai aprinse. Canapeaua și scaunele din catifea, corpurile de iluminat moderne și tapetul aduc o notă jucăușă și contemporană spațiului.

    mobilier_bucătărie_târgu_mureș
    Corpurile de mobilier au fost create pe comandă, din MDF gri.

    Întreaga amenajare a open-space-ului a pornit din bucătărie. Mobilierul este făcut la comandă la un domn cu o întreprindere individuală (I.I Trombitas Lorand) din Târgu Mureș. Așa că centrala termică și electrocasnicele au fost integrate foarte firesc în bucătărie. Corpurile sunt realizate din fronturi de MDF de culoare gri închis și, pentru un plus de stil, au fost accesorizate cu butoni și mânere aurii. Pentru a deschide spațiul din punct de vedere cromatic, Andreea a propus ca blatul să aibă culoarea lemnului natur, iar placajul ceramic să fie un mozaic alb, tip metro, cumpărat de la Hornbach.

    open_space_amenajare_stil_contemporan_târgu_mureș
    Cu ajutorul mobilei făcute pe comandă, Andreea a reușit să integreze centrala și restul electrocasnicelor.

    Pentru ca familia să aibă la îndemână diverse obiecte, Andreea a integrat două polițe care vin în continuarea corpurilor de mobilier suspendate, dar care, alături de corpurile de iluminat, au pus în evidență mica insulă.

    Mix de nuanțe calde & accente de culoare

    canapea_dalin_amenajare_stil_contemporan_târgu_mureș
    Canapeaua este cumpărată de la Mobila Dalin, iar corpul din MDF maschează caloriferul.

    Vedeta livingului este colțarul în nuanța navy cumpărat de la Mobila Dalin, amplasat chiar în dreptul geamurilor care dau spre terasă. Caloriferul din dreptul lui a fost mascat cu ajutorul unui corp realizat din MDF în nuanța lemnului natur, care încălzește vizual spațiul. În zona televizorului, Andreea a creat un colț omogen: a ales un tapet cu elemente naturale de la XT Deco, în nuanțe de albastru, și l-a completat cu o comodă din rattan de la Bonami, aducând astfel o parte din natură în interior.

    tapet_amenajare_stil_contemporan_târgu_mureș
    Tapetul este de la XT Deco, iar comoda din rattan este cumpărată de la Bonami.

    Masa rotundă extensibilă de la IKEA împreună cu cele patru scaune roz din catifea de la Mobila Dalin creează zona de dining a casei. Colțul face legătura dintre bucătărie și zona de zi într-un mod natural, aceasta fiind și provocarea pe care Andreea a întâmpinat-o la începutul proiectului – spațiul trebuia să fie echilibrat din punct de vedere estetic, dar și funcțional.

    Holul permite proprietarilor să intre direct în open space, așa că lemnul natur a fost și aici integrat printr-un cuier și un pantofar. Pentru a exista o continuitate între încăperi, tematica tablourilor din hol se aseamănă cu natura oferită de tapetul din zona de living, doar că într-o paletă de culori mai caldă. Ilustrațiile au fost comandate digital, apoi printate pe hârtie fotografică și înrămate.

    Tips&tricks pentru amenajare de la Andreea Cernia:

    • Utilizează mobilier suspendat și/sau pe picioare pentru a crea senzația de spațiu mărit;
    • Într-un spațiu deschis este important ca fiecare zonă să comunice din punct de vedere al compoziției și culorilor. Combină o paletă de culori neutre cu accente de culoare pentru a da personalitate;
    • Pentru un iluminat adecvat, îmbină lumina naturală și albă cu surse de lumină ambientală.

    Foto: Atti Masline

    Arată-ne cum e la tine acasă! Scrie-ne pe adresa de mail [email protected] și cineva din echipa noastră îți va răspunde cât de curând. Povestea acestui apartament ne-a fost trimisă de designerul Andreea Cernia.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Inline Feedbacks
    View all comments
    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    Un open space de 50 metri pătrați dintr-o casă din Târgu Mureș, amenajat cu...