
4 principii de bază pentru o amenajare de grădină rustică în care să te relaxezi toată vara
Potrivită în preajma unei case de vacanță din zonele rurale și împădurite ale țării, dar și pentru o casă de la periferia orașului în jurul căreia îți dorești mai multă verdeață, o amenajare de grădină rustică e universală și ușor de obținut. Iată câteva principii de bază de care să ții cont.
Așa cum interiorul îl gândești în funcție de anumite stiluri de design, și exteriorul trebuie decorat la fel de atent. Iar printre cele mai comune stiluri pentru acest spațiu este cel rustic. E unul dintre preferatele românilor, la mare căutare, iar dacă îți surâde și ție, îți spunem cum să-l implementezi. Am rugat o peisagistă să ne spună care sunt principiile de bază pe care să le respecți pentru o amenajare de grădină rustică.
1. Plantele potrivite pentru o amenajare de grădină rustică
Până ajungi la mobilier și la decorațiuni, principalul element care ar trebui să existe într-o grădină sunt plantele. Iar pentru un exterior în stil rustic, trebuie să obții „o imagine de sălbatic organizată din punct de vedere conceptual”, spune peisagista Dana Sandor. Adică să creezi cumva un haos aparent, organizat, bine gândit, cu câteva soiuri alese cu atenție.

Cum faci asta? Simplu. „Creezi zone verzi compuse din arbori și arbuști coniferi: Pacea abis nidiformis – molid pitic, un arbust de talie mică, Thuja occidentalis – arbust, Picea abies glauca – bradul argintiu, Betula pendula – mesteacănul, Pendula Morus alba – dud alb”, enumeră peisagista. Mai poți adăuga și salcia plângătoare – Chrysocoma Salix.
Iar după ce ai terminat cu arborii și arbuștii, poți trece la plantele mici. Dana recomandă să populezi grădina cu plante cățărătoare: „Caprifoi – Mâna Maicii Domnului, Hedera Helix – iedera, Wisteria – glicina care iubește locurile însorite din grădină”, detaliază peisagista. Iar pe lângă asta, sfatul ei este să creezi și un covor colorat cu plante perene care înfloresc pe tot parcursul anului. Cel mai bine faci o schiță pe hârtie a grădinii tale și alegi unde plantezi fiecare soi în parte, ca să ai o evidență și să le organizezi după bunul plac și după pretențiile lor de lumină.
2. Materialele pe care să le alegi

Abia apoi poți trece la materiale și la accesoriile pentru alei. „La o amenajare de grădină rustică, este de preferat o delimitare clară a aleilor principale de cele secundare”, atenționează Dana. Sfatul peisagistei este să faci acest lucru prin materiale. De exemplu, să folosești piatră fasonată sau nefasonată pentru aleile principale, și piatră de râu combinată cu felii din lemn secționat din buștean pentru aleile secundare. Feliile de lemn ar trebui să aibă un diametru de maximum 10-15 centimetri și să le așezi pe un pat de nisip.
3. Ce caracteristici ar trebui să aibă mobilierul
Mobilierul îl alegi în funcție de spațiul pe care îl ai la îndemână, iar pentru aspect te orientezi după principiile stilului rustic. „Aș propune un mobilier din lemn masiv care să completeze amenajarea, dar care să respecte și să integreze conceptul unitar”, spune Dana. Și poți alege chiar piese care să combine lemnul cu accente din fier forjat, adaugă peisagista.

Pentru zona de relaxare, poți aduce și un balansoare în amenajare. În grădina rustică poate fi integrat într-un masiv de vegetație, la capătul unei alei, separat de locul de joacă și rocărie, piscină și eleșteu, explică Dana Sandor.
4. Decorațiunile pe care să le aduci într-o amenajare de grădină rustică

Iar la capitolul decorațiuni, nu trebuie să te stresezi prea tare. Ține cont de tipul casei, dacă este una nouă sau veche. „Dacă vorbim de o casă de patrimoniu, aș refolosi toate obiectele care au fost ale locului: ghivece, vase din lut, lemne, din care aș propune realizarea de mici accente de culoare”, detaliază peisagista.
Iar dacă ai casa nouă, construită recent, poți alege decorațiuni făcute manual de diverși artizani, obiecte care se potrivesc cu mobilierul deja ales și cu materialele folosite.
-
Grădină
12 dintre cele mai parfumate flori care-ți vor transforma grădina într-o oază îmbietoare
-
Curte
8 greșeli pe care să le eviți atunci când îți amenajezi grădina
-
Grădină
Terenul din jurul casei, denivelat și bătătorit, a devenit o grădină bogată cu diferite specii de plante, alee și foc în piatră
-
Sponsored
Cum să îți pregătești casa pentru toamnă cu rulourile din colecția VELUX Nature
Ești gata să întâmpini zilele răcoroase și ploioase de toamnă?
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Cu ce poți să cureți termopanul îngălbenit, dar și ce să nu faci vreodată
Ai deja toate ingredientele acasă.
-
Case
Și-au construit casă lângă Craiova și au mobilat-o cu piese second-hand din târguri de vechituri și de pe OLX
Masa din bucătărie ne provoacă un pic de invidie ❤️