O motocicletă în spatele bibliotecii, o balenă în baie și alte elemente surprinzătoare dintr-o casă din Târgu-Mureș
publicat pe 21 feb. 2024O familie a apelat la serviciile designerului Simona Ungurean pentru a le decora casa, aflată, pe atunci, în stadiul la roșu. Își doreau un interior funcțional, care să pornească de la dragostea lor pentru obiecte interesante și culori vii. Ceva care să îi reprezinte și care să nu se demodeze în timp. După doi ani de șantier, proprietarii spun că rezultatul amenajării le-a depășit orice așteptări. Cel mai mult din casa lor din Târgu Mureș le place legătura dintre interiorul și exteriorul casei.
După ce a preluat proiectul încă din faza de construcție a casei, Simona s-a concentrat pe crearea unor spații funcționale, adaptate vieții de familie, mai ales că proprietarii sunt și părinți. Casa este una spațioasă, compusă din parter și etaj. Parterul cuprinde living, dining, bucătărie, hol, baie și spălătorie. Etajul este compus din trei dormitoare și două băi, dressing generos și o terasă exterioară.
Parterul casei este o parte a locuinței destinată timpului petrecut împreună, în care livingul și diningul sunt spațiu comun cu două zone delimitate printr-o fâșie din plăci ceramice negre, care traversează încăperea pe lățime.
„Ferestrele de la parter unesc interiorul și exteriorul”, spune Simona. „Practic, grădina face parte din decorul livingului. Asta este partea cea mai frumoasă a proiectului, comunicarea atât de firească dintre cele două medii. Nu este doar impactul vizual, ci și libertatea pe care o oferă această legătură”.
Decor flexibil în zona livingului
Din punct de vedere estetic, amenajarea parterului reprezintă un mix de elemente și texturi neașteptate. Predomină lemnul, asociat cu inserțiile de cărămidă recuperată și detalii industriale. Piesele de mobilier, în schimb, au culori neutre, atemporale. Există mai multe puncte de focus în această parte a casei. În primul rând, șemineul suspendat. Apoi, corpurile de iluminat, improvizate din țevi, care evidențiază foarte bine frumusețea cărămizii recuperate. Covoarele din toată casa sunt achiziționate de pe www.nesting.ro.
„În living, am încercat să conturez un spațiu flexibil”, explică Simona. „Am integrat fotolii rotative, pentru că avem mai multe zone de interes. Am plecat de la ideea de a oferi acces rapid pentru fiecare variantă. Adică poți să privești peisajul de afară, să te bucuri de priveliștea asupra orașului sau pur și simplu, să admiri focul arzând în șemineu, fără să te plimbi dintr-o parte în alta. Vis-à-vis de focarul rotativ am gândit un sistem de oglinzi înguste care sunt mobile. Este un truc care te ajută să vezi focul din șemineu din orice unghi al casei”.
Pete de roz în bucătărie
Bucătăria este o încăpere dispusă pe lungime, cu mobilier gândit sub forma literei „U”. Amenajarea se caracterizează prin asocieri neașteptate, elemente ludice și un joc al contrastelor. Cromatica este predominant sobră, dar înveselită prin accente de roz, integrate ingenios la nivelul scaunelor de bar și a unei porțiuni de perete, placată cu faianță roz. Pentru podeaua din bucătărie, Simona a folosit parchet din lemn masiv și gresie neagră. Interesantă este însă trecerea de la un material la altul, evidențiată printr-un model geometric. Ușile de sticlă, cu cadru metalic, separă bucătăria de living, dar fără să îi izoleze pe cei care folosesc spațiul.
Tot la parter mai există o cameră utilizată ca spațiu tehnic. Este o încăpere spațioasă în care se află mașina de spălat, uscătorul de rufe, o chiuvetă și dulapuri folosite pentru depozitare. Mobilierul roz pudrat continuă cromatica din bucătărie. Componentele centralei și lucrurile care nu s-au dorit a fi lăsate la vedere, sunt ascunse în spatele unor uși riflate. Este o cameră care are parte și de lumină naturală.
Beton aparent și lemn în dormitorul matrimonial
În dormitorul matrimonial, Simona a mers pe un contrast lemn – beton aparent și a folosit ca punct de focus pielea naturală de vită care marchează zona patului. Dormitorul include un dressing generos și o baie cu vedere către terasă. Baia este gândită ca un spa cochet, cu mult lemn și plante naturale. Elementul funky de aici este tapetul cu balenă, pe fundal negru. Interesantă este și ideea Simonei de a separa toaleta de restul încăperii, concept folosit și în baia copilului.
Decorul din camera copilului, gândit să „crească” odată cu cel mic
Camera copilului este încăpătoare și adaptată vârstei lui. „Băiatul a moștenit dragostea pentru motociclete de la tatăl său, așa că am încercat să conturez decorul camerei în jurul acestei pasiuni. Amenajarea își propune să crească odată cu el. De exemplu, mobilierul din mdf și tablă perforată, poate fi oricând revopsit, iar camera poate fi transformată din cameră de copil, în cameră de adolescent”, spune Simona.
Amenajarea ține cont de două aspecte: nevoia de depozitare și păstrarea unei zone libere pentru joacă. Simona a propus varianta unui pat cu roți care să poată fi mutat, la nevoie. Patul pe care l-a găsit la Samoa Divani prin Mobila Vogue.
Amenajarea casei din Târgu-Mureș a durat în jur de doi ani, iar costul proiectului a fost de 110.000 euro. Proiectul de arhitectură al casei a fost realizat de arhitectul Zolcsak Peter.
Foto: Adrian Sipoș
-
LIFE
Sarea alungă energiile negative din casă? Ce trebuie să știi despre curățarea energetică a locuinței
-
Sponsored
Ai uitat să-ți pregătești ținuta pentru revelion? Ia o rochie de ocazie la reducere de pe DY Fashion (P)
-
Apartamente cu 3 camere
Amenajarea unui apartament din Pipera a avut 3 criterii: culori închise, ușor de întreținut, șantier scurt și multe spații de depozitare
-
Curte
Molidul argintiu: cum se îngrijește și înmulțește acest copac superb de curte
Un arbore unic, care poate fi punctul central al grădinii tale.
-
LIFE
Semnificația coroniței de Crăciun. Unde e bine să o așezi în casă și ce simbolizează
Îți spunem și cum să îți faci una acasă.
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
La câte grade se spală pernele și ce trebuie să știi dacă nu vrei să le duci la spălătorie
Depinde de tipul pernei.
Superb!