De la specialiști

Modificări legale: acte necesare pentru renovarea locuinței

publicat pe 20 oct. 2019

    Ai în plan să aduci modificări substanțiale locuinței tale? Am discutat cu un avocat despre acte necesare pentru renovare, de care să nu uiți. 

    Lucrările de renovare care modifică structura imobilului (fie că dărâmi un perete din gips-carton sau unul din cărămidă/beton, grinzi, fie că schimbi acoperișul), intră sub jurisdicția legii nr. 50/1991, privind executarea lucrărilor de construcții. 

    „Această lege este total depășită de realitatea construcțiilor. A fost doar cârpită în ultimii ani și este aplicată împreună cu multe regulamente și normative, majoritatea nepublicate în Monitorul Oficial. Ca atare, e imposibil de știut varianta în vigoare. Acesta este și motivul pentru care într-o localitate îți cer x avize pentru efectuarea unei lucrări, iar în altă localitate îți cer x+9 avize pentru efectuarea aceleiași lucrări,” explică Andrei Talambă, avocat. 

    Pe scurt, nu există un număr fix de acte de care ai nevoie, ci depinde de lucrările pe care dorești să le faci, de autoritățile din zonă și de cum aplică ele legea. 

    Acte necesare pentru renovare

    Certificat de Urbanism

    După ce te hotărăști cum vrei să îți renovezi apartamentul sau casa, primul pas este să soliciți un certificat de urbanism, pe care îl emite primarul și în care ți se spune ce avize, aprobări sau acorduri îți sunt necesare. 

    „Este posibil ca emitentul unor avize menționate în certificatul de urbanism să solicite în prealabil un alt acord (Autoritatea de Mediu solicită să prezinți mai întâi un aviz de la Ocolul Silvic sau Ministerul Culturii solicită să prezinți mai întâi un aviz de la Administrația Monumentelor)”, povestește Andrei Talambă. Așa că înarmează-te cu răbdare. 

    Acordul vecinilor și al Asociației de Proprietari 

    În cazul în care renovezi un apartament sau o garsonieră, dintr-un bloc, și modifici structura, ai nevoie ca Asociația de Proprietari și apoi, fiecare vecin, să îți semneze câte un acord. 

    Avizul Direcției și Comisiei de Cultură (în cazul zonelor protejate și al clădirilor patrimoniu)

    Locuințele declarate monument de patrimoniu sau din zone protejate/sit sunt reglementate prin articolul 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991. Pentru orice modificare pe care o ai în plan, inclusiv o văruială, e nevoie să soliciți avizul de la Direcțiile de Cultură și de la Comisiile Zonale de Cultură. Ele analizează dacă lucrările afectează valoarea culturală a casei.

    Afli care sunt zonele protejate ale orașului și reglementările lor de la primăria de care aparții.

    Și din nou, înarmează-te cu răbdare, căci în funcție de avizele pe care le vei solicita pentru autorizația de construcție, poate dura până la 2 ani până le obții.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments