
3 tendințe în materie de plăci ceramice care vor rămâne iconice mult timp de-acum înainte
An de an apar noi idei, noi surse de inspirație, noi tendințe în design. Le ținem aproape pe toate, însă întotdeauna se „cern” pe pânza timpului și, în timp ce unele dispar ca și cum nu ar fi existat vreodată, altele rămân drept piloni de bază în amenajări timp de secole întregi. Îți prezentăm câteva tendințe care fac parte din a doua categorie, în materie de plăci ceramice.
1. Piatra naturală și venaturile sale elegante
Fie că vorbim despre marmură, granit sau orice alt finisaj care te duce cu gândul la piatra naturală, acestea domină de mult timp tendințele în ceea ce privește plăcile ceramice și poți sta fără grija că s-ar demoda vreodată.
În amenajarea băii, oferă un aspect rafinat și contribuie la crearea unei atmosfere care invită la relaxare, asemenea unui spa. În bucătărie, sunt folosite pentru a induce ideea de spațiu elegant, cu o notă de maturitate elegantă în atmosferă, și pot fi asortate cu ușurință atât unui mobilier cu design minimalist, cât și unuia cu design clasic.
Conform unor informații despre piață identificate de CESAROM prin intermediul chestionarului distribuit în campania 10 ani garanție, modelele care imită piatra naturală se află și în topul clienților. Două exemple alese de clienții producătorului român de plăci ceramice sunt colecțiile de plăci Ferrara și Etna.
Ferrara este o colecție cu design inspirat din frumusețea marmurii Calacatta, cu venaturi subtile care insuflă un aer luxos oricărui spațiu. În completarea plăcilor simple cu aspect de marmură, cele cu model geometric conturat prin linii aurii pot crea o dinamică estetică în încăperea în care sunt folosite, un artificiu vizual care „sparge” monotonia și duce amenajarea în zona stilului contemporan. Un alt model remarcat printre preferințele clienților CESAROM este Spider mat din colecția LUX, care integrează, de asemenea, venaturi specifice marmurei.

Etna, așa cum sugerează și numele, te poartă cu gândul către peisajul vulcanic italian. Plăcile ceramice din această colecție evidențiază luxul subtil al designului inspirat din aspectul marmurei cu ventauri albe, pe un fond gri-antracit. Finisajul acestora este unul tactil, cu o structură fină care îi oferă textură și naturalețe. Datorită suprafeței ABS (Anti-slip Best Surface) cu proprietăți anti-alunecare, și proprietăților antibacteriene Safe+, Etna este o colecție cu plăci ceramice potrivite pentru amenajarea încăperilor cu umiditate crescută, precum baia sau bucătăria.
2. Ceramica în tonuri calde, deschise, naturale
În ceea ce privește cromatica, tonurile calde, nuanțele deschise precum crem, bej, și cele regăsite în natură, precum variațiile de gri, rămân în tendințele anului 2024 și „promit” să nu se demodeze nici în următorii ani. Lucru care se reflectă și în preferințele clienților CESAROM, conform rezultatelor chestionarului: cele cinci culori din topul alegerilor sunt bej, urmat de alb, gri și antracit. Designerii de interior le folosesc adesea în amenajări pentru a crea spații serene, armonioase, pe care le pot stiliza într-o manieră în care luxul nu se manifestă în mod opulent, ci printr-o eleganță subtilă.

Colecția BRECCIA din portofoliul CESAROM este un exemplu modern, o reinterpretare a designului tip terrazzo în nuanțe neutre. Datorită suprafeței antibacteriene Safe+ și a suprafeței antialunecare ABS, această gresie porțelanată rectificată este potrivită pentru amenajarea băii și a bucătăriei. Prin detaliile vibrante dar subtile, se potrivește și pentru amenajarea spațiilor de relaxare, precum livingul.
În ceea ce privește dimensiunile, plăcile în formate mari sunt preferate datorită faptului că asigură continuitate vizuală în amenajare, iar în combinație cu nuanțele neutre, poate fi folosită pentru un aspect minimalist. Atât colecția Ceppo di Gre în nuanțe de gri, cât și Therme în nuanța antracit se află în preferințele clienților CESAROM și sunt disponibile în formate de 60×60 centimetri și 120×60 centimetri.
3. Finisajele ceramice care imită lemnul
Lemnul a fost dintotdeauna o alegere de bază în amenajarea locuinței și în special în ceea ce privește finisajele pentru pardoseală. Totuși, proprietățile materialului îl fac, uneori, nepotrivit pentru a fi folosit în încăperi precum baia sau bucătăria. Apariția finisajelor ceramice care imită căldura vizuală a lemnului a intrat în mod organic în tendințele de design interior, datorită versatilității materialului și aspectului care dă un aspect primitor, coerent, chiar unei amenajări de tip open space, în care nevoile fiecărei zone sunt diferite.
Lucru care se remarcă și în topul preferințelor clienților CESAROM, conform rezultatelor chestionarului. Colecțiile Rovere și Legno Classico sunt în top patru în ceea ce privește alegerea publicului.
Rovere este o colecție de gresie porțelanată safe+ care poartă numele sursei de inspirație, adică esența lemnoasă stejar. Aceasta surprinde textura lemnului în nuanțe de maro și grej și include un element de tip mozaic, prin care pooți crea un punct de interes vizual în amenajarea ta. Iar fiindcă suprafața are proprietăți antibacteriene, poate fi instalată și în baie. Plăcile sunt disponibile și în varianta 120×20 centimetri, un format care reproduce estetica parchetului și poate fi folosit pentru amenajarea unui living cu bucătărie open space.

Cu un format de plăci prin care poți recrea aspectul parchetului din lemn masiv montat în model chevron, colecția Legno Classico poate fi piesa de rezistență în amenajarea unui open space.
Datorită finisajului care oferă o alternativă excelentă la parchetul din lemn masiv, colecția Legno Classico poate reproduce întocmai aspectul amenajărilor cu parchet în stil chevron, specific caselor vintage, în stil clasic. Această gresie porțelanată rectificată imită naturalețea lemnului și oferă durabilitate și rezistență la trafic intens, ceea ce o face perfectă pentru amenajarea unui open space.