LIFE

Unde te poți caza în țările nordice ca să urmărești aurora boreală iarna

publicat pe 08 dec. 2022

    Aurora boreală (sau Luminile Nordului) este ceva la care visăm o viață întreagă și suntem norocoși dacă acest vis se transformă chiar și o singură dată în realitate.

    Asta pentru că vorbim nu doar despre un fenomen al naturii ce pare desprins din filmele SF, ci și de șanse nu foarte generoase de a te bucura de acest spectacol pe cer, chiar dacă te afli în locul și la timpul potrivit pentru asta. Care sunt acestea, te întrebi? Ei bine, unele care cer multe straturi de haine groase pe tine. Această excentrică afișare a naturii este cel mai bine văzută în proximitatea zonelor polare, așa că această bucurie se corelează, de obicei, cu temperaturi extrem de reci și medii înghețate, adesea sterile.

    Este mai probabil să vezi aurora boreală în sezonul rece, între lunile octombrie și aprilie, deoarece atunci cerul nopții este mai întunecat și există mai puține ore de lumină. Da, ai nevoie de întuneric pentru a putea observa feeria de culori a aurorei boreale, una mai greu de văzut la lumina zilei.

    Cele mai potrivite locuri pentru a vedea aurora boreală sunt țările nordice precum Islanda, Norvegia, Suedia și Finlanda, care se află în interiorul sau în apropierea Cercului Polar. Luminile Nordului sunt vizibile și în Rusia, Alaska și teritoriile de nord-vest ale Canadei, dar noi ne vom opri asupra țărilor prietenoase din Europa și-ți vom recomanda cele mai bune cazări din zonele în care este posibil fenomenul natural.

    Islanda

    Unul dintre cele mai bune locuri pentru a admira performanța uluitoare a Mamei Naturi este pe coasta de vest a muntelui Kirkjufell, al cărui vârf ajunge la doar circa 400 metri înălțime. Uneori, luminile sunt vizibile și din capitala Reykjavík. Totuși, din cauza poluării luminoase, priveliștea nu este la fel de impresionantă ca în zonele mai puțin populate.

    Unde stai?

    Această vilă veche este situată în centrul orașului cu nume impronunțabil Hafnarfjörður, aflat la doar 15 minute de mers cu mașina de centrul orașului Reykjavik. Cazarea este o cameră frumoasă, spațioasă și luminoasă, cu vedere la port și centrul orașului. Clădirea a fost construită în 1945 (pentru ministrul islandez de externe), poate găzdui trei persoane și este dotată cu tot confortul. Ocazional, aurora boreală poate fi văzută chiar din casă.

    Preț: de la 152 lei/noapte

    Tromso, Norvegia

    De la mijlocul lunii septembrie până la sfârșitul lunii martie este perioada ideală pentru a vâna aurora boreală din acest celebrul oraș norvegian. Tot atunci este și vârful iernii, așa că asigură-te că pui strat peste strat și ia-ți toate măsurile anti-îngheț. Micul sat Ersfjordbotn, chiar în afara orașului Tromso, este un punct de observație spectaculos, la fel ca și Insulele Lofoten și orașele Alta, Nordkapp și Kirkenes, aflat mai la nord.

    Unde stai?

    Poți încerca Bjørvika Apartments Vervet din Tromsø, situate aproape de Muzeul Polar. Vei fi la trei minute de mers pe jos de Muzeul Polar și la șase minute de mers pe jos de Biserica Catolică din Tromso. Cazarea are toate facilitățile pentru ca tu să te simți ca acasă într-una dintre cele 27 de camere, oferind bucătării complet utilate, paturi confortabile, o priveliște spectaculoasă la munți mici și, mai ales, încălzire.

    Preț: de la 690 lei/3 persoane

    Finlanda

    Există numeroase locații de unde poți vedea fascinantele aurore nordice din Laponia finlandeză. Cu toate acestea, orășelul Rovaniemi se prezintă ca o bază ideală – este aproape de o serie de parcuri naționale neatinse, care uimesc iarna cu sculpturi pe care le face zăpada pe copacii acoperiți. Este și orașul natal „oficial” al lui Moș Crăciun, așa că o vacanță aici depășește bugetul mediu, așa că am căutat opțiuni la fel de bune, dar ceva mai accesibile, tot în Laponia.

    Unde stai?

    Holiday Home Saivontupa este situată în orașul Ylikyro, la trei ore de mers cu mașina de Rovaniemi și la granița cu Suedia, într-o zonă populară pentru schi fond. Casa de vacanță din lemn alb arată ca una din poveștile de iarnă, dar are tot confortul modern, de la televizor, la chicinetă cu mașină de spălat vase, frigider și șemineu și poate găzdui un grup de cinci persoane.

    Preț: de la 440 lei/5 persoane

    Suedia

    Regiunea arctică suedeză este un loc foarte accesibil, de unde e relativ ușor să vezi aurora boreală. Kiruna, cel mai nordic oraș din Suedia, este și cel mai popular loc pentru a vedea Luminile Nordului, deoarece oferă numeroase locuri de cazare. Un lucru bun despre Laponia suedeză este că este străbătută de clima Gulf Stream (un curent oceanic cald de suprafață), iar temperaturile nu sunt la fel de reci ca în Alaska sau în Canada. Teritoriul de nord al țării oferă cele mai bune locuri pentru a vedea aurora boreală.

    Unde stai?

    În nordul Suediei și în municipiul Kiruna am găsit și noi acest hostel simpatic, numit Abisko Guesthouse & Activities. Cazarea se află lângă Parcul Național Abisko. În funcție de sezon, soarele de la miezul nopții și aurora boreală pot fi văzute de la proprietate și din zona înconjurătoare. Abisko Guesthouse oferă camere și apartamente în sistem self-catering. Fiecare cameră are un dulap și acces la o bucătărie, baie și la o saună comune. Apartamentele, în schimb, au bucătărie și baie private și se bucură de vedere la munte și la lacul din apropiere.

    Preț maxim: 880 lei/2 persoane

    Groenlanda

    Groenlanda este o altă zonă vastă și îndepărtată, parte a Regatului Danemarcei, unde există așezări situate în jurul unor peisaje spectaculoase, pretabile pentru a vedea Aurora. Cea mai mare parte a teritoriului din Groenlanda este complet inaccesibilă, dar există și unele zone prietenoase cu turiștii. Nuuk, capitala Groenlandei, este una dintre cele mai bune locații pentru a vedea Luminile Nordului în Groenlanda. Acest oraș, locuit în cea mai mare parte a lui de inuiți, este înconjurat de fiorduri și munți și înghețat, la propriu, din cauza climei cu valori negative.

    Unde stai?

    Situată în Nuuk, proprietatea denumită Inuk Hostels te așteaptă cu 13 camere curate și utilate, prevăzute cu băi cu duș și cu acces la o bucătărie comună. Punctul forte al cazării este priveliștea, care poate fi admirată de pe terasă sau din grădină.  Marea înghețată și minunatul răsărit pot fi observate cel mai bine dintr-o încăpere bine încălzită.

    Preț: 530 lei/2 persoane

    Foto: Hometogo.com, Airbnb, Booking

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments