LIFE

Surrogate Selves: aceste piese din ceramică inspirate din anatomie îți vor completa perfect personalitatea

    Te-ai gândit vreodată că obiectele din jurul tău, cele cu care interacționezi zilnic, pot fi o extensie a identității tale? Lorena Cocioni îți propune acest exercițiu odată cu Surrogate Selves, micul ei business născut în pandemie, unde creează obiecte inedite din ceramică, menite să-ți completeze personalitatea.

    Fie că vorbim despre o oglindă în formă de ureche, de o săpunieră neconvențională sau de tot felul de căni care să-ți aducă un plus de optimism încă de la primele ore ale dimineții, atunci când îți bei cafeaua, arta lucrată manual de Lorena nu te va lăsa indiferentă. Iată povestea ei.

    Un mic business născut în pandemie

    Lorena Cocioni (28 de ani) s-a născut în Constanța, a terminat Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, iar apoi s-a mutat în București, unde, în plină pandemie, în momentul în care a stat în casă cu gândurile ei, i-a venit ideea să exploreze arta ceramică. „Proiectele artistice începeau să fie tot mai puține, stresul și demotivarea începeau să fie tot mai intense, așa că aveam nevoie de ceva care să mă țină și activă, dar și distrasă, fără să mă îndepărtez prea mult de domeniul creativ”, povestește ea.

    Tânăra spune că Surrogate Selves a apărut ca o extensie a practicii ei artistice, un proiect care era pus mereu în stand-by atunci când lucra la o expoziție, motiv pentru care i-a luat trei ani să-l scoată la lumină.

    „Surrogate Selves a apărut și din dorința de a crea niște obiecte care să fie mai accesibile decât ceea ce fac în general, și care să ajute poate la formarea unei mentalități care apreciază și valorifică un obiect de artă sau design”, adaugă artista.

    Ea are toate studiile în grafică digitală și șevalet, dar în timp a început să nu mai folosească hârtia ca suport, ci ca obiect, deoarece se simțea limitată. Așa cum precizează, trecerea ei către un mediu tridimensional a fost treptată și previzibilă, iar profesorii ei din facultate au fost receptivi când și-a exprimat dorința de a face ceramică pentru proiectul final.

    Așa a ajuns în atelierul unei amice ceramiste, care între timp i-a devenit o bună prietenă, unde a învățat lucrurile de bază, fără să-i fie cerut nimic la schimb. Lorena a învățat și singură, din propriile greșeli, iar rezultatul este o stare de fericire pe care o simte, odată cu libertatea de expresie pe care a dobândit-o.

    „Să lucrez cu lutul a fost pentru mine terapia de a învăța ceva de care nu reușeam să am parte în desen și m-a transpus direct la orele de modelaj din liceu, pe care mi le amintesc drept cea mai relaxantă parte din orar. Cred că asociez acest mediu cu inocența acelei perioade și mai ales cu faptul că era un mediu în care nu am pus niciodată presiune pe mine să excelez, pentru că și atunci tot la departamentul de grafică eram”, spune Lorena.

    Un concept care explorează ideea de identitate

    Lorena povestește că obiectele de la care a pornit au fost oglinzile cu ramă de ceramică inspirate din coafuri, pe care le poți însuși în momentul în care privești în oglindă. „Conceptul din spate explorează ideea de identitate, construcția și transformările acesteia. Numele se traduce „sine surogat” și se referă la legătura dintre sine și obiectele cu care interacționăm zilnic, care atunci devin sinele nostru extins”, explică ea.

    Dacă ne luăm după dicționar, surogat înseamnă „produs sau preparat care poate să înlocuiască un alt produs sau preparat cu care are unele proprietăți comune” – așa că artista subliniază ideea că posesiile noastre nu sunt niciodată doar niște obiecte, ci niște instrumente culturale, artefacte care dezvăluie multe despre cine suntem, de unde venim sau la ce aspirăm.

    „De la rame de oglinzi, am trecut ușor și la alte obiecte funcționale, cum ar fi căni, săpuniere sau broșe menite să ne extindă universul și să facă niște activități de rutină să devină mai distractive”, completează ea.

    Lorena povestește că fiecare obiect este lucrat integral manual, unic în modul său, și doar pentru câteva dintre ele folosește șabloane, pentru a le putea recrea similar, dar, precizează ea, niciodată nu vor fi identice. „Așadar, mai mult decât ceea ce poate fi găsit aici, ceea ce nu poate fi găsit aici este perfecționismul standardizat”, adaugă tânăra.

    Interesant este și faptul că obiectele expuse au nume simpatice, lucru pe care l-a încercat, și i s-a părut distractiv, după ideea că numele unei persoane se potrivește cu portretul ei. „Faptul că fiecare obiect are un nume care îl personifică, este un instrument de bază al conceptului pe care s-a construit proiectul, de formare, extindere sau transformare a identității”, explică artista.

    Cum și de unde vine inspirația

    Tânăra vorbește despre cum, în general, în practica ei artistică, anatomia corpului uman este un subiect de interes pentru ea, fapt pe care l-a adus și în ceramică. „Niciunul dintre obiectele pe care le fac nu se îndepărtează prea mult de familiaritatea corpului uman. Ele sunt inspirate fie din anatomie, fie cresc în sine de la o arhitectură mulată pe anatomia noastră. Pentru unele obiecte, ideile îmi vin din interacțiunea mea cu obiectele de uz zilnic, din formă și funcționalitate”, explică ea.

    De exemplu, Lorena povestește cum este fidelă săpunurilor solide pentru corp, însă nu era mulțumită de săpunierele care-l păstrau într-o baltă de apă și-l făceau să se degradeze mai ușor. Așa, după cum menționează, a ajuns să gândească propria ei săpunieră perfectă, care ține săpunul elevat.

    Săpunieră Dermina
    Săpunieră Dermina

    „Cu alte idei mă trezesc din senin, cum ar fi oglinda de mână în formă de ureche. Pur și simplu m-am trezit într-o zi cu gândul „ce-ar fi dacă…”, am urcat în atelier și am proiectat-o”, susține artista.

    Însă procesul acestor obiecte nu a fost unul ușor, iar de când s-a apucat în 2020 de prima ramă de oglindă, abia la începutul acestui an a reușit să finalizeze prima serie de oglinzi care să fie perfect funcționale, să poate fi suspendate pe perete, dar să aibă și picior de susținere pentru a fi așezate pe masă sau pe raft.

    „Asta înseamnă câțiva ani de try and error, pentru că nu exista o rețeță pentru așa ceva și a trebuit să «ingineresc» singură. Am avut nevoie de asta ca acum să pot finaliza o oglindă într-un timp cumulat în ceea ce ar însemna, să zicem, una-două zile. Spun timp cumulat pentru că procesul este foarte lung și împărțit în etape”, adaugă ea.

    Și-a improvizat un atelier într-o cameră mică din podul apartamentului unde locuiește, într-o clădire veche, unde pe vremuri era camera servitorilor. Folosește spațiul la potențial maxim, dar nu deține încă propriul cuptor, așa că trebuie să închirieze și să ducă mereu lucrările ei în diferite părți ale orașului, pentru a le putea arde.

    În loc de concluzie + trei obiecte preferate

    Lorenei i-ar plăcea foarte tare să aibă un magazin fizic, mai ales după experiența de la târguri, unde a înțeles cât de important este ca oamenii să vadă și să interacționeze cu obiectele. „M-a ajutat mult să înțeleg mai ales ce ajustări ar trebui să fac, pentru că feedbackul este un element de bază atunci când creezi obiecte pe care oamenii să le folosească”, spune ea. Cu toate astea, este un pas prea costisitor în prezent, așa că ar fi bucuroasă să colaboreze cu magazine deja existente, în timp ce prioritatea de investire să fie într-un cuptor.

    Obiectele ei pot fi comandate printr-un simplu mesaj pe Instagram, Facebook, mail sau platforma Etsy, iar în ceea ce privește descrierea lor, tânăra completează: „sunt ca rățușca cea diferită, pentru că rățușca cea urâtă nu există, e un concept creat de noi. Frumusețea lor nu doar că stă în ochii privitorului, dar vine din deschiderea către ceva diferit, care nu înseamnă deloc ceva mai puțin bun.”

    În ceea ce privește produsele preferate, Lorena vorbește despre săpuniera de mai sus, dar și despre broșa în formă de mână, pe care o adoră pentru că este foarte versatilă și se poate juca cu ea și forma hainelor sau eșarfelor, plus că e singurul item care se poate purta. „Oglinda preferată care deja și-a găsit surogatul, dar care va renaște în noi forme și culori este Ursula, a cărei ramă are și funcția de suport pentru bijuterii”, încheie ea.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Inline Feedbacks
    View all comments
    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    Surrogate Selves: aceste piese din ceramică inspirate din anatomie îți vor co...