
A recompartimentat apartamentul pentru a avea mai multe spații destinate familiei
publicat pe 29 nov. 2022Când a început să pună pe hârtie planul pentru amenajarea apartamentului cu patru camere din Constanța, designerul Marta Chirilov a avut în minte atmosfera din filmele americane de Crăciun. A vrut ca spațiul să fie pliat pe activitățile de familie, cu zone care comunică ușor și spații făcute pentru timp petrecut împreună.
Apartamentul are o suprafață generoasă de 100 metri pătrați, dar compartimentarea originală nu reușea să valorifice potențialul locului. După consultări cu beneficiarii, Marta a propus câteva modificări de structură care să asigure fluiditatea dorită. S-a ajuns astfel la varianta unui amenajări care să cuprindă, într-un spațiu comun, bucătăria, dining-ul și living-ul.
„Am optat pentru deschiderea bucătăriei către living și transformarea unui dormitor în zonă de dining, integrată în living. Astfel am obținut un open space, două dormitoare și două băi”, explică Marta. „Am întâmpinat câteva probleme, dar eu privesc șantierul ca pe o sală de teatru. Avem un cadru, spațiul propriu – zis, o idee, conceptul, un scenariu, planul de amenajare și actorii principali, beneficiarii. Avem și toți acei oameni din sectorul tehnic fără de care actul nu s-ar pune în scenă: electricienii, instalatorii, muncitorii, specialiștii. Îmi revine astfel pe șantier rolul de regizor, pe care mi-l asum cu mare simț de răspundere și știu că într-un final trebuie realizată piesa! Abordarea aceasta mă ajută să găsesc soluții de compromis și să stabilesc foarte clar rolul fiecăruia, astfel încât la final toata lumea să aplaude”.
Interiorul este armonios, în ciuda multiplelor influențe folosite ca inspirație
Ca stil de amenajare, Marta a optat pentru un mix de elemente care să reflecte personalitatea proprietarilor. Și-a dorit ca spațiul să vorbească despre locurile pe care aceștia le-au vizitat, despre muzica pe care o ascultă sau despre gusturile lor gastronomice. Nu a fost însă deloc ușor să găsească un echilibru între două firi atât de diferite: el, pragmatic și la obiect, ea, sensibilă și intuitivă.
Conceptul bucătăriei, de exemplu, a pornit ca inspirație de la filmele de Crăciun. Ideea era să obțină un spațiu fluid, destinat familiei și prietenilor, în care toată lumea să stea laolaltă și să socializeze liber. Au vrut piese de mobilier comode, fără compromisuri din punct de vedere estetic. „Cred că am reușit să obținem un spațiu primitor și elegant, care să întrunească toate criteriile de confort”, spune Marta.
Accente de culoare, integrate în decor
Mobilierul este făcut, în mare parte, la comandă, dar în amenajare sunt incluse și multe piese cu personalitate care conturează un decor cu totul atipic. Nimic nu este ales la întâmplare, de la masa din dining, găsită într-un magazin din Brașov, până la comoda TV din living, cumpărată din Constanța, de la Kare. Din punct de vedere cromatic, Marta a folosit ca fundal tonuri neutre, în special griuri, dar a adăugat și nuanțe de contrast: albastru, verde, roz. Pentru un aspect unitar, a folosit parchet deschis la culoare, în tot apartamentul, mai puțin în bucătărie, hol, în cele două băi și pe terasă. În schimb, gresia și faianța, cumpărate de la Alchemist, sunt foarte diferite ca stil.

Toată atenția pe detalii
Marta e de părere că micile detalii pot face diferența, așa că a avut grijă să personalizeze fiecare colțișor al apartamentului. Pentru prize și întrerupătoare a colaborat cu Luster Manufacture din Oradea, atelier care face astfel de obiecte din porțelan, într-o gamă variată de culori. A folosit, ca accent, auriul în mai multe zone din casă, pentru a duce amenajarea într-o direcție ușor glam. Profilele decorative sunt folosite, la rândul lor, pentru un aer clasic.
Șantierul nu a fost lipsit de probleme
Lucrările au durat aproximativ șapte luni, iar bugetul alocat proiectului a ajuns la 90.000 euro. Apartamentul a avut nevoie de reparații serioase, inclusiv de decopertarea pereților. O provocare a fost închiderea unuia dintre balcoane, și asta pentru că structura era destul de avariată. Parapetul terasei a fost refăcut și armătura, întărită ca să suporte greutatea cadrelor de tâmplărie. Amenajarea bucătăriei a venit și ea cu propriile provocări. Mutarea racordurilor sanitare lângă fereastră le-a dat meseriașilor mari bătăi de cap. La fel, propunerea Martei de a monta o priză și un întrerupător pe masa tip insulă.
Resurse:
Vopsea WiORT Art Factory, Benjamin Moore, Annie Sloan
Masă dining https://cupofart.ro/
Scaunele din dining, comoda de televizor, corpul de iluminat din dining, precum și una dintre noptiere au fost achiziționate de la Kare Constanța
Faianta și gresia este achiziționață în totalitate prin intermediul https://alchemist.ro/
Patul din dormitorul matrimonial este de la Rovere Mobili.
Fotoliul din living este de la Divanissimi
Tips&tricks pentru amenajare de la Marta Chirilov
- Amenajarea casei tale este mai mult decât un proces obositor și costisitor. Este, înainte de toate, o experiență, o călătorie în care-ți recomand să te înarmezi cu răbdare, optimism și multă visare. Nu-ți fie teamă să experimentezi – nu totul trebuie să fie matcy-match, o casă perfectă este rareori plină de farmec. Mai ales, ai încredere în gusturile tale, pentru că nimic din ce îți place cu adevărat n-o să se demodeze.
- Înainte de a asculta orice sau pe oricine, ascultă spațiul. Vezi cum te ghidează și ce-ți cere. Mai multă lumină? Ai grijă, de la începutul proiectului, să o configurezi. Intimitate? Folosește lumina difuză și culori profunde, care absorb lumina.
- Pentru o amenajare eclectică reușită, analizează-ți foarte bine stilul, pe ce muzică dansezi, unde-ți bei cafeaua, sacoul preferat și urmează-ți foarte mult instinctul. Stil eclectic nu înseamnă haotic, au contraire, armonia este cel mai dificil de obținut în stilul eclectic. Inspiră-te mult din lucrurile firești, de la natură, materiale, culori, texturi.
- Investește în acele lucruri care deși nu se văd, contează enorm pentru calitatea vieții tale. O saltea de calitate, feronerie de calitate (în special sisteme de glisare, balamale, butoni, mânere), obiecte sanitare de calitate.
Foto: Georgiana Tesleanu
-
Apartamente cu 4 camere
Cum funcționează interiorul unui apartament în care predomină bejul, iar negrul este folosit pentru contrast
-
Apartamente cu 4 camere
Amenajarea unui apartament din București integrează în contemporan arcadele din rigips ale anilor 2000, fără ca spațiul să pară învechit
-
Case
O avocată a renovat casa celei mai bune prietene cu 40.000 de euro, într-un stil de inspirație Wabi-Sabi
-
UTILE
Zugrăvit cu var: avantajele și dezavantajele acestei metode
Metoda încă este folosită, dar mai este de actualitate?
-
UTILE
Ce trebuie să faci imediat dacă mașina de spălat nu evacuează apa. Sfaturi utile și soluții
Va trebui ca, până la urmă, tu să scoți apa.
-
UTILE
Ce urmează pentru piața de energie: cât costă curentul și cum alegi cea mai bună ofertă
Trebuie să faci o alegere ca să nu ai facturi mari.