Poveștile a 7 oameni care au lăsat viața de oraș în urmă și s-au mutat la țară

Tot mai mulți români aleg să dea traiul la oraș pe viața la sat. E un trend în continuă creștere care arată dorința oamenilor de a trăi altfel. Ți-am pregătit șapte astfel de povești ca să știi la ce să te aștepți dacă te muți de la oraș la sat. Cu bune, cu rele, cu provocări și cu satisfacții.

Mai jos o să găsești câteva dintre poveștilor celor care au ales să se mute de la oraș la sat. Fiecare într-un alt colț de țară, fiecare cu dorințe și aspirații diferite. Din poveștile lor poți să înțelegi mai bine de ce au ales să lase orașul pentru sat, ce provocări au întâmpinat și ce presupune, mai exact, să stai la țară.

1. Sanda a simțit chemarea satului românesc din Delta Dunării

După ce a trăit 20 de ani în Italia, Sanda Eleonora Cojocaru, o antreprenoare în vârstă de 42 de ani, a decis să se întoarcă în România. Dar nu la oraș, ci la țară, în satul Somova din Delta Dunării. Aici spune că și-a găsit liniștea și menirea, împreun soțul ei Roberto și cei doi copii.

Sanda a decis să cumpere o veche casă pescărească după ce, într-un drum spre mare, a rămas fascinată de frumusețea și de sălbăticia Dobrogei. Așa că, alături de soțul ei, a găsit o casă abandonată în zonă, care aparținea fetei babei Varvara.

A fost o chestiune de timp până când cei doi au cumpărat casa și au trecut la renovarea ei, în vara lui 2010. Sanda și soțul ei au folosit mult lemn pentru renovare, au făcut câteva mici modificări, însă au păstrat și farmecul locului prin albastru de Dobrogea care decora casa.

Antreprenoarea spune că a ales să trăiască la sat pentru că asta o împlinește. „Nu aș putea să trăiesc în oraș, deoarece am nevoie de liniște, peisaj, spațiu. Îmi place să am grădină să mă plimb, să pun un șevalet în fața casei”, spune ea.

Totodată, ea spune că iubește satul românesc și nu s-ar mai putea despărți de acest stil de viață. „În Italia stăteam tot la sat, dar era civilizația unui oraș. Trebuie să accepți satul, trebuie să te implici unde poți face o schimbare. Cred că se merită, pentru că viața la sat este una bogată, sănătoasă și întregește sufletul unui om căutător de esențialitate”, mai zice Sanda.

Din 2018, Sanda alături de familia ei s-au mutat în casa din satul Somova. Au avut și susținerea familiei, mai ales după ce casa s-a transformat într-un business productiv.

Poți să citești toată povestea Sandei aici.

2. Alexia s-a mutat de la oraș la sat să nu mai audă vuietul

Ilustratoarea Alexia Udriște, în vârstă de 25 de ani, a trăit timp de 18 ani la bloc și doar la bloc. În plină pandemie a luat decizia de a căuta o casă la țară, unde să se mute alături de soțul ei, Cătălin, dar și de fetița lor nou-născută. Traiul la oraș nu mai era pentru ea, mai ales din cauza zgomotului și a aglomerației din apartamentul din Berceni.

„Vuietul din ultimii ani începuse să-mi provoace migrene. Locuiam la etajul zece, într-o intersecție, iar ideea de a lucra cu geamul deschis îmi provoca nervi. Nu era un loc bun. Iar odată cu venirea fiicei noastre ne-am dat seama că avem nevoie de ceva în plus”, a explicat ea.

Așa au ajuns la 20 de kilometri distanță de București, într-un sat micuț din Giurgiu, unde și-au construit casa lor departe de agitație. Casa a costat inițial 52.000 de euro, fiind o locuință cu o arhitectură simplă, dar care e foarte bine izolată, care are o fereastră imensă în living e și o terasă simpatică. Însă, după ce s-am mutat și costurile s-au ridicat din cauza estimărilor greșite, casa a ajuns la un total de 100.000 de euro.

Cea mai mare provocare a fost estimarea de cost pentru podelele care acopereau scările de beton. Inițial, cei doi estimau că vor costa aproximativ 2000 de euro. Însă au ajuns să dea 4500 de euro. Pe lângă asta, le-a fost greu să găsească meșteri sau muncitori pricepuți. Iar creșterea fiicei pe șantier a fost o provocare la fel de mare, dar au reușit să o scoată la capăt. Cu toate acestea, au o casă funcțională, pe o suprafață utilă de 110 metri pătrați, iar tot terenul are 820 metri pătrați.

„Nu aș încuraja pe nimeni să facă asta, pentru că e o alegere foarte personală și există multe beneficii, dar și dificultăți. Pentru noi, când tragem linie la final de zi ele se egalează. La țară trebuie să ai mintea, inima și ochii deschiși, fiindcă altfel e riscul să intri cu bocancii în ceva ce nu înțelegi. Sfatul meu este să-și urmeze inima, fiindcă viața prea scurtă pentru a urma fiecare normă socială care ne-a fost pusă pe tavă”, explică Alexia.

Citește întreaga poveste aici.

3. Mădălina și Lucian, suport din partea comunității locale când s-au mutat de la oraș la sat

Responsabilizare și satisfacție. Asta au simțit Mădălina și Lucian atunci când au văzut că proiectul lor de casă de la țară prinde contur. „Proiectul de renovare al casei ne-a responsabilizat într-un mod cu totul diferit față de ce am experimentat până acum, ne-a adus o satisfacție incredibil de mare să vedem rezultatul final și să ne bucurăm de munca noastră, dar și o liniște interioară pe care nu am găsit-o în viața din București”, povestește Mădălina.

Povestea mutării de la oraș la sat a celor doi a pornit după o vizită în satul Hărțăgani din Hunedoara, unde locuia fratele geamăn al lui Lucian. Cei doi au simțit că locul lor trebuie să fie într-o casă pe pământ. După mult research și după multe vizionări, au reușit să găsească o casă în același sat. Casa a costat 27.000 de euro, fiind o casă veche, din 1966. Dar cu o organizare bună: un living generos care dă, prin intermediul unor uși duble, în dormitorul casei, și încă un dormitor pe care-l numesc „camera oaspeților” sau biroul lui Lucian. Casa are 110 metri pătrați, iar tot terenul cumpărat de cuplu, cu pomi fructiferi și viță de vie, are 4000 metri pătrați.

Singura problemă de care cei doi s-au lovit a fost faptul că nu mai fusese locuită de 13 ani. Însă, Mădălina și Lucian s-au ocupat imediat de renovare, cu ajutorul unei echipe de meșteri din sat. Locuința inițială nu avea nici baie, nici bucătărie, așa că le-au construit de la zero pe ambele. De asemenea, în sat nu există rețea de apă, canalizare sau gaze naturale. Sursa lor de apă este fântâna din curte, încălzirea se face cu ajutorul unei centrale pe peleți, iar pentru canalizarea au instalat o fosă septică ecologică.

Toate aceste schimbări, plus mobila nouă i-au mai costat aproximativ 12.000 de euro. Și ei, la rândul lor, au păstrat farmecul locului și au recondiționat mobila veche. Și au în plan să transforme fosta casă a bătrânilor de pe același teren în casă de oaspeți.

Mădălina și Lucian se bucură de un mediu relaxat și de aer curat, nu mai au probleme cu somnul și au parte de câte un apus de poveste în fiecare seară. Au alături, pentru că muncesc de acasă, trei pisici și un câine, iar rudele vin în vizită mai des pentru a se bucura de timp împreună. Mai mult, comunitatea locală îi sprijină, iar tinerii din sat îi invită la drumeții pe poteci numai de ei știute.

Descoperă aici povestea cuplului mutat la sat.

4. O casă veche de 80 de ani, recondiționată pentru a deveni acasă

Dona și Vali au găsit o veche de 80 de ani în satul Brădetu, din județul Argeș, după căutări online, dar și offline. Cu un credit de 18.000 de euro și bani puși de-o parte au cumpărat și au început să renoveze locuința tipic argeșeană, scopul final fiind să se mute aici. Așa a luat naștere proiectul Brădetu 196, după numele satului și numărul la care se află casa.

Au ales viața la țară pentru că nu mai suportau praful, gălăgia și noxele din București. Dar și pentru că se simt acasă în natură. „Dar nu în parc sau la picnic, ci in the middle of the wilderness. Deși funcționăm optim și în oraș, am știut amândoi că nu în citadelă ne este locul, așa că am decis să ne mutăm în mijlocul naturii”, spune Dona.

Casa cu totul a reprezentat cea mai mare provocare în sine din cauza vechimii și faptului că nu a fost îngrijită. De exemplu, acoperișul avea o gaură imensă și a trebuit refăcut. La fel și soclul casei sau polata. Timp de doi ani, Dona și Vali au muncit patru zile din șapte la construcție și la grădina de 2500 metri pătrați pe care o au. De altfel, cu economiile aferente și cu banii din credit și-au stabilit un plan în avans: două lucrări majore în fiecare an și alte câteva mai mici, astfel încât, atunci când se vor muta definitiv, casa să fie gata să-i primească. Așa au reușit să-și facă o baie și să aibă bucătăria la gri.

Materialele naturale (șița, lâna, lutul, lemnul, piatra) pe care au ales să le folosească pentru a recondiționa casa au constituit, de asemenea, o provocare. „(…) Toate au o rânduială și o ordine în care trebuie făcute. E fain tot procesul, dar uneori ne-am încercat răbdarea bine de tot. Pot să-ți trimit o poză cu firele de păr alb apărute anul ăsta”, explică Dona.

În decursul acestui an, cei doi plănuiesc să se mute definitiv la țară. Atunci când se simți copleșiți de muncă sau de excel-ul unde adună cheltuielile, Dona și Vali fac o plimbare pe deal, până la Biserica Hoților, o formațiune de piatră, de pe care se vede toată valea, și optimismul le revine rapid.

Poți să citești povestea priectului Brădetu 196 aici.

5. Marin a vrut să stea într-un tiny house între dealuri

Viața la oraș nu l-a satisfăcut pe Marin, așa că din dorința de a trăi la sat a făcut o alegere curajoasă: să stea într-un tiny house, fără să fie înconjurat de vecini, între dealuri. A găsit un teren de 7000 metri pătrați în satul Tărlungeni, după care a colaborat cu Szakacs Botond, fondatorul Eco Tiny House, pentru detaliile legate de casă. Pe 12 iunie 2017, echipa lui Szakacs a venit pregătită cu materialele, iar o lună mai târziu casa a fost ridicată și izolată.

Tiny house-ul lui Marin are opt metri lungime și 3,5 metri înălțime. Are un open space, baia este departajată, iar dormitorul este la mansardă. „Doar că acolo nu stai în picioare drept, dar e destul de relaxant și doar pentru somn”, zice el. Casa a însemnat o investiție de 26.000 de euro. La care s-au adăugat alți 30.000 de lei pentru panouri fotovoltaice care îi asigură autonomie. Are apă de la rețea, iar încălzirea o face cu un șemineu pe lemne.

„Mă simt foarte bine în locuința mea. Iarna este liniște deplină, dar primăvara, când vin păsările, la cinci dimineața e ceva de vis. Uneori deschid geamul de la dormitor și mă las să adorm cu gălăgia din pădure”, povestește Marin. Recomandă tuturor celor care sunt dornici de o astfel de mișcare, chiar dacă au o îndoială, să „treacă peste, pentru că nu o să regrete nimic. Nici nu-ți trebuie o casă foarte mare să fii fericit, important e să te simți bine, să fii cu persoana dragă și să locuiești unde vrei”.

Află de aici toată povestea mutării lui Marin.

6. Cristina a renovat casa copilăriei de la poalele Munților Făgăraș

Cristina Mina a simțit că locul ei nu mai era în București. Așa că din iunie 2020 a decis să se mute în casa în care a copilărit din satul Ucea de Jos. Deși fugea ocazional din București, nu și-a imaginat că viața ei ar putea să fie la țară. Totuși, a renunțat la traiul de oraș și cu 23.000 de euro a renovat locuința, cu ajutorul prietenilor și meșterilor din sat.

A avut și ajutorul mamei ei, care este de profesie inginer constructor. Lucrările au presupus refacerea tencuielii interioare, parțial sau total, înlocuirea podelelor vechi, inclusiv strat suport de beton cu izolație, schimbarea instalațiilor de apă, gaz, electricitate și canalizare.

Totodată, dorința Cristinei a fost să să descopere grinzile vechi de lemn din living și să le recondiționeze. Recondiționarea ferestrelor și a ușilor vechi din lemn, dar și montarea unei centrale termice pe gaz și a caloriferelor, cât și a unui șemineu pe lemne au fost, de asemenea, parte din recondiționare.

Cristina a vrut să păstreze tradiționalul locului, astfel că în amenajare a inclus obiecte tradiționale care au aparținut bunicilor ei sau care au fost făcute manual de ei: chindeele de la geamuri, covoarele, lada de zestre, dar și fotografii vechi.

În unele weekenduri, Cristina o închiriază pe Airbnb și Booking. Și îi place să-și întâmpine oaspeții pentru a le povesti despre casă, locuri și împrejurimi.

„(..) Nu-mi mai vine să fug din viața mea de acum. Vreau să stau în ea, să mă bucur de tot ceea ce trăiesc, de a locui la casa, de a ieși în curte să-mi iau lemne să fac focul în sobă, să culeg mere și pere din curte, să ies pe poartă și să pot să alerg prin sat, fără să trebuiască să fac nu știu cât până la un parc. Mă simt mult mai liberă”, zice ea.

Cum a fost procesul renovării casei, află de aici.

7. Iuliana și Dan trăiesc într-un tiny house tradițional

Iuliana și Dan trăiesc într-un tiny house de 30 metri pătrați poziționat la marginea unui lac, în satul Ferești, din Maramureș. S-au mutat aici în 2017, alături de cei doi copii ai lor. Pe terenul de 2000 de metri pătrați primit moștenire de la bunica lui, Dan a mai recondiționat patru căsuțe tradiționale maramureșene. Și continuă să salveze casele tradiționale din lemn.

Pasiunea lui Dan pentru casele din lemn a pornit după o drumeție de-alea sale cu bicicleta. A văzut cum oamenii nevoiași din Sighet trăiesc fericiți în astfel de case și a simțit că trebuie să salveze genul ăsta de locuințe. În 2006 a plecat în afara țării, acolo unde a construit astfel de case pentru oameni importanți. După care a construit prima lui căsuță din lemn vechi recuperat de la o casă care a ars. Aici fiind și casa lor permanentă din prezent.

„Mutatul la țară a fost biletul meu spre liniște, pace interioară, fericire și dragoste pentru neam, pentru bătrânii care au ridicat cu mâinile lor casele acestea care sunt monumente, nu altceva, dragoste de tradiție și dorința de a o ține aprinsă atâta timp cât vom putea, atât prin case, port, cât și prin obiceiuri din străbuni”, spune Iuliana.

Mobilierul din casă e lucrat manual de către Dan, în podea există un geam unde se poate pescui direct, iar în dormitor există și o cadă cu hidromasaj, îmbrăcată în scândură veche. Dormitorul este și locul preferat al familiei din casă, cel în care petrec cel mai mult timp. Apă au de la rețeaua satului, pentru canalizare folosesc o fosă septică, iar încălzirea o au de la soba pe lemne.

Familia petrece aproape tot timpul împreună, fie acasă, fie pe șantierul unde are de lucru Dan. Se bucură de viața în aer liber, dau de mâncare la animale, mai ajută oameni din sat, se plimbă mult, gătesc împreună și ascultă povești la pick-up seară de seară. Toate casele din curtea familiei sunt pregătite și aranjate pentru a fi incluse în circuitul turistic, însă vor fi deschise abia când Dan își va termina toate lucrările pe care le are luate deja.

Poți să citești întreaga poveste aici.