DESIGN INTERIOR

Shop the look: 6 modele de perete decorativ pentru amenajări desăvârșite

    Vopseaua lavabilă, tapetul sau tablourile sunt toate opțiuni la îndemână când cauți soluții să decorezi pereții casei. Însă dacă ți-am spune că mai există o variantă, la fel de accesibilă, dar cu un efect și mai spectaculos? Hai să-ți arătăm câteva idei de perete decorativ care te vor inspira.

    Un perete decorativ este un artificiu de design care poate schimba complet amenajarea într-o încăpere. Ca să-ți faci o idee despre cum poate arăta o cameră cu perete decorativ, îți prezentăm câteva modele de care sunt șanse foarte mari să te îndrăgostești. Să nu spui că nu te-am avertizat!

    1. Perete decorativ cu profile din lemn

    p

    Cu puțină vopsea și câteva baghete decorative din lemn, poți crea chiar tu un perete-statement ca cel de mai sus. Și fiindcă modelul creează o serie de nișe superficiale, le poți folosi pentru a agăța, din loc în loc, câteva tablouri. Alege totuși rame și opere minimaliste ca să nu creezi o aglomerare obositoare de forme și culori.

    profil de lemn
    Profil din lemn rășinos, Hornbach, 19,60 lei/buc

    Iar fiindcă nu este un perete standard care vine gata montat, poți personaliza totul după preferințele tale, de la dimensiunile baghetelor de lemn pe care alegi să le folosești, până la culoare.

    2. Perete decorativ cu piatră de calcar

    p

    Într-o amenajare cu multe elemente naturale precum țesături de in și răchită, un perete cu piatră de calcar poate completa la fix „peisajul”. Se potrivește în special în baie, unde va absorbi și din umezeală. Adaugă și o chiuvetă din piatră ca să se potrivească cu peretele.

    piatra decorativa pentru perete decorativ
    Piatra decorativă, Epardoseli, 132,73 lei/cutie

    Piatra decorativă Arena Crema imită perfect calcarul originar din peninsula Sinai, așa că o poți folosi pentru a crea un perete decorativ ca cel din exemplul de mai sus.

    3. Perete cu plăci hexagonale cu model reliefat

    p

    Un trend de design care a căpătat popularitate în ultimii ani este cel al plăcilor hegaxonale care amintesc de structura unui stup de albine. Îl găsești sub formă de gresie și faianță pentru bucătărie și baie, sau chiar diverse obiecte de mobilier. Sau poți să-l duci la un alt nivel și să-ți faci un perete decorativ cu plăci hexagonale cu diverse modele.

    panou decorativ 3d placi hexagonale
    Panou decorativ 3D HONEY, WalledPanels, 74,90 lei/metru pătrat

    Dacă vrei să imiți modelul din exemplul de mai sus, poți acoperi un perete întreg cu panouri decorative 3D Honey de la Walled Panels. O cutie acoperă o suprafață de 0,72 metri pătrați – pornind de aici, poți calcula aria peretelui pe care vrei să-l decorezi și să afli de câte cutii vei avea nevoie.

    4. Perete acoperit parțial cu panouri 3D
    p

    Când ai un model care se evidențiază foarte puternic prin formele 3D supradimensionate, peretele decorativ poate să fie doar parțial. Ca să nu sufoci atmosfera din cameră, îmbracă doar o porțiune a unui perete cu astfel de plăci. E de ajuns să fie de aceeași lățime precum canapeaua, ca să se integreze cu geometria amenajării.

    panouri decorative 3d pitches
    Panouri decorative 3D Pitches, WallArt, 83 lei/metru pătrat

    Panourile 3D Pitches de la WallArt au un model asemănător cu exemplul de mai sus. Sunt făcute din fibră de trestie de zahăr și sunt speciale pentru a crea un perete decorativ cu ele. Ba chiar le poți vopsi după montare, dacă albul ți se pare prea minimalist.

    5. Perete decorativ cu mix de forme și texturi

    p

    Ca să obții un efect deosebit, poți crea un perete decorativ cu panouri din lemn sau MDF, pe care să le dispui pe marginile peretelui, iar în mijloc să concentrezi atenția cu un panou din piatră.

    perete decorativ panou stejar
    Panouri decorative 3D din lemn de stejar Caro Flat, XT Deco, 51,05 lei/bucata

    Panouri decorative din lemn găsești în multe magazine de la noi, iar dacă vrei un model anume, poți apela cu încredere la un atelier de tâmplărie.

    piatra
    Piatră naturală gri, Hornbach, 16,95 lei/bucata

    Partea dificilă din exemplul de pe Pinterest este alternanța lemnului cu piatră. Aici, mâna de lucru e importantă, căci ai nevoie de oameni pricepuți să-ți monteze plăcile de piatră naturală în model tip os de pește.

    6. Perete decorativ din sticlă

    p

    Dacă ai nevoie de mai multă lumină în locuință, un perete decorativ din sticlă te va ajuta. Poți să alegi cuburi de sticlă în mai multe dimensiuni, modele și chiar și nuanțe. Lumina nu va mai fi blocată, ca în cazul unui perete clasic și ambele camere despărțite de el vor fi mai luminoase.

     Cărămidă de sticlă Wave, Leroy Merlin, 7,14 lei/unitate 

    Produsele din acest articol au fost selectate de echipa Lovedeco în mod independent, iar prețurile afișate sunt valabile la data publicării.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    1 Comment
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments
    Jane
    2 years ago

    Frumoasă metamorfoză la baie.

    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    Shop the look: 6 modele de perete decorativ pentru amenajări desăvârșite