Ce obiecte, materiale și culori să iei neapărat în considerare pentru amenajare în 2023
publicat pe 15 feb. 2023Fie că e vorba de obiecte, materiale sau culori, există câteva astfel de elemente-cheie care nu ar trebui să lipsească din nicio amenajare. Și pentru 2023 există o serie de recomandări cu ajutorul cărora poți să îți întregești proiectul de amenajare interioară. Am stat de vorbă cu doi designeri de interior ca să înțelegi mai bine ce să nu îți lipsească dintr-o amenajare, în 2023.
Laura Breabăn, designer de interior la Duende de Luna, propriul studio de design interior, spune că piesele de mobilier sau mic mobilier din lemn reprezintă o investiție bună pentru anul 2023. Iar anul acesta, nuanțele mai închise sunt cele recomandate.
De altfel, mobilierul din lemn este un must have într-un proiect de design interior. „Față de anii trecuți, acum se poartă nuanțele de lemn ușor mai închise, față de lemnul natur și foarte scandinav preferat în ultimii ani, cum ar fi mesteacănul, pinul și frasinul”, explică designerul.
Lemnul în esențe tari să fie cât mai prezent în amenajare
Laura spune că în 2023 se vor căuta foarte mult esențele tari precum nuc, tec sau stejar recuperat. Dacă nu găsești obiecte în nuanțele astea, există o soluție care te poate ajuta. „De principiu, nuanțele se pot obține și pe orice tip de lemn. E nevoie de un baiț aplicat de atelierul producător”, explică ea.
Pe de altă parte, spune Laura Breabăn, dacă în casă există deja piese de mobilier din lemn natur sau deschis la culoare, atunci acum „se poartă poartă mixarea lor cu piese noi, din lemn mai închis”.
Folosește riflaje din lemn și piese din piatră naturală sau ciment
Tot pe ideea de a avea lemn în proiect, Andrei David, arhitect și designer de interior la biroul care îi poartă numele, crede că în 2023, la fel ca în anul precedent, există „aceeași nevoie de a include în amenajări riflajele din lemn – un element hibrid, cu rol decorativ dar și practic în același timp”. „Totodată, remarc o mai mare preocupare pentru tapet sau fototapet, montat fie pe o suprafață mare sau chiar sub formă de cerc”, continuă tot el.
În ceea ce privește opțiunea unui mobilier, dar din alt material, piesele din piatră naturală sau ciment sunt văzute de Laura Breabăn drept piese evergreen, din ce în ce mai la modă. „Aceste materiale brute, în formă stilizată fin se vor căuta nu doar pentru blaturi și pardoseli ca până acum, ci și pentru măsuțe de cafea de interior sau exterior, pentru noptiere sau ghivece de plante”, spune Laura.
Decorațiunile fac diferența: recomandările lui Andrei David
Andrei David spune că decorațiunile sunt un capitol des neglijat în amenajările de interior din România. Asta pentru că se achiziționează la finalul șantierului când beneficiarul deja a depășit bugetul alocat. Însă, zice Andrei, „fără aceste obiecte de decor, amenajării parcă îi lipsește acea notă personală, pe care arhitectul sau designerul a imaginat-o în faza inițială”.
Iată lista lui Andrei în ceea ce privește obiectele de decor care nu ar trebui să lipsească dintr-o amenajare: tablourile, oglinzile, plantele. „Pentru ușurința procesului de amenajare și pentru unitatea stilistică, aș recomanda pe cât posibil ca obiectele de decor din aceeași categorie (tablouri sau decorațiuni de perete, vaze, decorațiuni mici, covoare/textile) să fie achiziționate de la același furnizor”, punctează el.
„În general, aș recomanda obiecte de decor care sunt în concordanță cu stilul amenajării, sunt dimensionate în raport cu mărimea spațiului și care aduc o notă personală subtilă spațiului din care fac parte. Renunțând la oricare din aceste caracteristici, ele nu mai au farmec”, detaliază Andrei David.
Desingul biofilic, „o tematică complementară oricărui stil”
Un tip de design în trend, care e deja „very in” și va rămâne așa mult timp, după cum spune Laura, desingul biofilic te poate ajuta să dai cu adevărat viață oricărui proiect de amenajare. „Adică deja nu mai e un stil de design la alegere, pentru mine e cumva o tematică complementară oricărui stil ales într-o casă”, punctează designerul o astfel de alegere.
Practic, plantele nu mai sunt privite drept simple accesorii. Laura Breabăn spune că integrează plante XXL în amenajări și realizează zone cu mai multe jardiniere pe un perete dedicat pentru un efect de green wall.
„Încă de la schița de mobilare selectez locurile fixe ale plantelor. Deci ele nu mai sunt simple accesorii al căror loc îl alegi random sau doar pe pervaze, cum era camdva. Plus că plantelor le place să aibă locul lor stabil, să nu fie mutate”, povestește Laura procesul prin care integrează plantele în amenajare.
Culori și lumini care să nu lipsească din amenajare în 2023
În ceea ce privește culorile care să nu lipsească dintr-un proiect de amenajare în 2023, Laura Breabăn spune că în trend vor fi culorile puternice. „Se vor purta nuanțele deep de antracit, ciocolată (chiar pe pereți, da! și nu micșorează spațiile, ci dau un efect intim) și inserții senzuale de roșiatic de apus, teracotă, piersică”, explică ea.
Iar legat de lumina dintr-o amenajare, Laura enumeră obiecte care dau un anume vibe oricărei încăperi și oricărui spațiu exterior. Corpurile de ilumnat pe funcțiuni, pendulii la masa de dining, lămpile de podea în zona de lounge, ghirlandele boeme puse în terase și iluminatul Led ultra cald montat în vitrine sau dulapuri, sunt recomandările Laurei Breabăn.
-
Sponsored
Cum să îți transformi pasiunea pentru design interior în business: „Primii 10 ani de arhitectură au fost o bătălie”
Arhitecta Alina Vîlcu ne-a povestit ce a învățat din experiența ei de 20 de ani în lumea businessului, în domeniul designului de interior.
-
Plante
7 plante care atrag dragoste, satisfacție și bucurie în casă
Îți vor însenina și spațiul și sufletul.
-
UTILE
Cum se realizează succesiunea după decesul unui părinte. Ce spune legea despre moștenitori
Îți spunem ce să faci, pas cu pas.