PROIECTE DE AMENAJARE

În amenajarea unui apartament cu trei camere, au creat spațiu pentru depozitare acolo unde nu era

publicat pe 06 mart. 2024

    Să găsești clienții care știu exact ce vor de la o amenajare este visul oricărui designer, sunt de părere Cosmina Nidelea și Daniel Brătescu, duo-ul care formează Chiral Design. S-au convins de la asta la finalul unei colaborări care a însemnat amenajarea unui apartament cu trei camere din complexul Marmura Residence. Conceptul a pornit de la preferința proprietarilor pentru stilul Bohemian și pentru imprimeuri florale, dar și de la dorința lor de a avea un interior cât mai funcțional.

    Apartamentul are o suprafață de 92 metri pătrați și a fost gândit ca o locuință de familie. Este alcătuit din open space (zona de zi), dormitor matrimonial cu baie en suite, dormitorul copilului și o baie secundară, unite de un hol în formă de „L”. Echipa Chiral Design a implementat proiectul în doar câteva luni, pentru că nu a făcut modificări pe partea de compartimentare și a păstrat finisajele de la dezvoltator. A făcut, în schimb, mici intervenții pe partea electrică, au placat peretele din bucătărie în zona blatului și au dat un upgrade celor două dormitoare cu ajutorul tapetului. În rest, toată atenția a fost îndreptată pe optimizarea spațiului prin soluții personalizate de mobilare.

    Spațiul este proiectat să răspundă cât mai multor cerințe funcționale

    Zona de zi a apartamentului este un spațiu deschis, cu formă pătrată, care îndeplinește trei funcțiuni principale: bucătărie, loc de luat masa și living. Toate cele trei zone sunt bine delimitate cu ajutorul pieselor de mobilier, dar comunică invariabil între ele. De exemplu, între bucătărie și dining este insula, între dining și living este o consolă, iar canapeaua este cu spatele la dining.

    „Fiindcă se întâmplă multe lucruri în același spațiu, am fost cumpătați în alegerea culorilor”, spune Cosmina. „Pereții au rămas albi și predomină nuanțele lemnului și crem, cu excepția bucătăriei, care este ca un macaron de fistic. Scaunele au fost alese într-o nuanță diferită de verde, ca replică a bucătăriei. Textura de lemn este cea care aduce împreună cele trei funcțiuni principale. Tot din același motiv, am decis ca pereții să rămână cât mai liberi, așa că ne-am rezumat doar la câteva etajere și comoda din zona TV. Ne-am permis acest lucru și fiindcă ansamblul din hol asigură depozitare pe mai bine de cinci metri liniari”.

    Amenajare cu influențe boho

    Unul dintre marile avantaje ale apartamentului este cantitatea de lumină naturală care pătrunde în interior. Zona de zi, de exemplu, este un spațiu aerisit, și datorită acestui lucru. Contribuie, desigur, în egală măsură, cromatica discretă și mobilierul minimal. Fiind o încăpere utilizată intens, a fost obligatorie crearea unor fluxuri de circulație cât mai fluide. Cosmina și Daniel au avut însă grijă să integreze în amenajare și elemente care să vorbească despre pasiunile tinerilor proprietari. Astfel, open space-ul este gândit ca un loc în care se ascultă muzică, se citește sau se organizează seri de boardgames cu prietenii. Toate aceste activități se desfășoară cu precădere în zona de zi, unde pianina și chitara au un loc dedicat.

    „Beneficiarii și-au dorit un cămin luminos și primitor. Brieful proiectului s-a conturat în jurul cerințelor cu caracter funcțional, determinate de programul fiecărui membru al familiei și de stilul lor de viață, bineînțeles”, spune Cosmina. „În ceea ce privește direcția estetică, am pornit de la preferința proprietarilor pentru stilul Bohemian și pentru imprimeuri florale. Nu aș spune însă că amenajarea se încadrează riguros într-un stil anume.

    Soluție ingenioasă de eficientizare a spațiului în dormitor

    Dimensiunea dormitorului matrimonial le-a permis celor doi designeri să obțină spațiu de depozitare generos. Forma alungită a încăperii a contat și ea mult. Cosmina și Daniel au profitat de această configurație, proiectând un ansamblu de mobilier care delimitează zona de odihnă de dressing. Această intervenție a adus un plus de intimitate, dar a și dublat suprafața dulapurilor. Este încăperea în care au fost integrate cele mai multe elemente boho, de la împletitura de rattan folosită pentru ușile dulapurilor, până la culorile și grafica tapetului. Jaluzelele de lemn au fost o prefereință a beneficiarilor, fiind un element care completează aerul de vacanță care definește acest spațiu.

    Pentru baia en suite, intervenția lor a fost minimă, limitându-se la integrarea unui corp de mobilier pentru lavoar, cu multe spații de depozitare. Au folosit oglinda cu generozitate, inclusiv pentru a «anula» vizual corpul înalt dinspre cadă.

    În dormitorul copilului, și-au dorit să creeze o atmosferă deopotrivă ludică și liniștitoare. Volumetriile și grafica trimit gândul către joc și poveste, în timp ce gama cromatică este alcătuită din nuanțe ușoare și delicate de bej, contrabalansate de tonurile mai profunde de albastru și violet. Au păstrat centrul camerei cât mai liber, pentru suficient spațiu de joacă. Au lăsat, însă, deschisă și posibilitatea adăugării unui birou atunci când va fi necesar”.

    Resurse:

    Plăcile ceramice din bucătărie sunt de la Delta Studio. Mobilierul pe comandă a fost realizat de Reveria Furniture, cea mai mare parte a bugetului fiind alocată în această direcție. Vopseaua lavabilă este de la Color Smart, iar corpurile de iluminat de la Lucente. Canapeaua este de la Euromobila, covoarele sunt achiziționate de pe Rugvista, iar perdelele și draperiile sunt de la Decasa. Masa de dining și consola din spatele canapelei sunt de la The Home, iar scaunele verzi sunt de la Ikea.

    Baia en suite, cu finisaje alese de dezvoltator, dar cu soluții de mobilare propuse de Chiral Design.

    Tips&tricks pentru amenajare de la echipa Chiral Design

    • Investește proporțional cu durata (anticipată) de viață a produsului. Din punctul nostru de vedere, finisajele, mobilierul personalizat și electrocasnicele ocupă locuri preferențiale.
    • Gândește pe termen lung, mai ales când în familie sunt copii. Camera lor trebuie să fie suficient de flexibilă astfel încât să acomodeze funcțiuni necesare în viitor (birou, PC, televizor) și să poată fi adaptată fără eforturi majore preferințelor estetice, care se pot schimba cu vârsta.
    • Acordă atenție ferestrelor, tratamentul acestora contează foarte mult. Fie că optezi pentru perdele și draperii, storuri romane sau jaluzele, acestea definesc spațiul, setează atmosfera, aduc intimitate, acel element de coziness și pot îmbunătăți calitatea acustică a spațiului. Sfatul nostru e să apelezi întotdeauna la un specialist.
    • Nu uita de simțul tactil atunci când faci alegeri pentru locuința ta. Alege materiale plăcute la atingere, atât pentru țesături (canapea, draperii etc.) cât și pentru fronturile, blaturile și mânerele mobilierului.

    Foto via Alexandru Prodan

    Arată-ne cum e la tine acasă! Scrie-ne pe adresa de mail [email protected] și cineva din echipa noastră îți va răspunde cât de curând. Povestea acestui apartament ne-a fost trimisă de Cosmina Nidelea de la Chiral Design. 

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments