9 greşeli care blochează spaţiul într-un dormitor mic, plus tot atâtea soluţii
publicat pe 21 iul. 2020O bună parte din blocurile în care trăim au prevăzut un spațiu mic pentru dormitor. Asta nu trebuie să fie un capăt de ţară, ci doar un punct de pornire pentru un plan de amenajare în care iei în considerare fiecare colț, spațiu de depozitare posibil și atenție la culori. Dacă şi tu ai un dormitor mic, hai să vorbim despre ce greșeli e posibil să faci și ce alegeri ar fi mai potrivite.
Am făcut o listă cu greşelile pe care trebuie să le eviţi atunci când amenajezi un dormitor mic, iar ca să ne asigurăm că sfaturile sunt într-adevăr utile, am cerut sfatul specialistelor.
1. Instalezi un pat king size
Arhitecta Ioana Daniel și designerul Anca Fetcu Lupu, de la Beelive, te avertizează asupra capcanei de a cumpăra un pat king size sau, în orice caz, mare. Chiar dacă visezi la confortul unui pat unde tu şi partenerul vă puteți întinde în voie, atunci când spaţiul din lateralul patului este mai mic de 60 centimetri, ai probleme în a circula prin cameră.
Soluţia: „Nu folosi un pat prea mare, ci unul potrivit pentru proporțiile spaţiului. Dacă vrei un pat în care te poţi lăfăi, caută unul care nu are un aspect masiv: un cadru din lemn deschis la culoare cu design minimalist sau unul romatic din fier vopsit în nuanţe de alb, gri sau crem”, recomandă arhitectul de interior Milena Ţăranu şi arhitectul Mariana Bercu, ce compun echipa Interior.
2. Alegi un dulap masiv
Când umpli dormitorul cu un dulap masiv, ajungi să faci slalom printre obiecte și pierzi libertatea de mișcare și spațiu, explică designerul de interior Iulia Stiru.
Soluţia: „Dacă nu ai spaţiu de depozitare, montează o bară şi câteva rafturi pe peretele cel mai lung şi încăpător. Nu trebuie să le ascunzi dacă le ţii în ordine şi sunt şi asortate. Dacă vrei totuşi să nu le vezi, montează o şină pe tavan şi pune o draperie. Vei folosi mai puţin spaţiu, îţi ascunzi hainele şi obţii un design plăcut. Un dulap ocupă mult spaţiu prin adâncimea lui: spate, uşi, balamale şi alte elemente. Montează lângă sau pe dulap o oglindă mare ce măreşte spaţiul şi foloseşte pentru algerea garderobei zilnice”, explică Milena și Mariana.
3. Te limitezi la mobilierul standard
Cumperi un set de pat, noptiere şi comodă sau dulap pentru că arată bine în showroom și e rapid. Dar asta e posibil mai mult să te încurce, avertizează designerul de interior Iulia Stiru.
Soluţia: Iulia te încurajează să analizezi spaţiul şi să faci mobilier pe comandă. Lucrul cu un producător de mobilă priceput te ajută în valoare spaţiul, fără să-l aglomerezi, conform nevoilor tale. “ Realizarea pe comandă a unor piese pe măsuri specifice te ajută să beneficiezi de depozitare suficientă, fără să compromiți utilizarea corectă şi aspectul camerei”, spune ea.
4. Nu te foloseşti de toate spaţiile pentru depozitare
Montezi spaţiul de depozitare din dormitor doar pe verticală, fie că alegi dulap, etajeră, cutii sau dressing la vedere. Dar echipa Beelive menţionează că umplerea pereţilor cu dulapuri aglomerează camera, în special un dormitor mic.
Soluţia: Nu ignora spaţiul de sub pat, fie că montezi o ladă, sertare sau aşezi lucrurile în cutii de carton. Lasă-ţi cărţile pe pervaz. Caută un mod creativ de a introduce un nou spaţiu de depozitare: fie transformi tăblia patului într-o cutie de lemn încăpătoare, fie chiar construind un dulap în jurul patului, precum în exemplul echipei Beelive.
5. Nu optezi pentru obiecte multifuncţionale
Dormitor mic, multe piese de mobilier. Uneori nu reușești să pui limită numărului de piese de mobilier pe care le pui în cameră și aduni până nimic nu se mai pupă cu nimic.
Soluţia: Apelează la piese multifuncţionale şi uşoare, care pot fi plimbate dintr-o cameră într-alta. „Gândește-te la nişte noptiere multifuncţionale pe care le poţi muta uşor: mici măsuţe sculpturale care pot fi aduse în living, când ai musafiri”, explică Milena Ţăranu şi Mariana Bercu.
6. Introduci un birou în dormitor
Tot ele atrag atenţia că biroul nu e o idee bună într-un dormitor mic. Oricât ai trage de spaţiu, o zonă de lucru aglomerează camera. În plus, introducerea unuia în spațiul de somn și relaxare strică atmosfera.
Soluţia: Milena şi Mariana propun montarea unui birou mic în balcon, pe hol, în living sau chiar în cămară, dacă gătitul nu se află printre pasiunile tale şi obişnuieşti să mănânci în oraş.
7. Foloseşti culori închise
Culorile închise pot micșora și mai mult un dormitor mic. Iar pe lângă spațiu în sine, culorile afectează și somnul.
Soluţia: Alege o paletă cromatică subtilă, care să nu obosească privirea, în nuanţe pastel sau neutre, care să asigure continuitatea vizuală cu restul încăperilor.
8. Aglomerezi cu corpuri de iluminat
„Prea multă lumină nu îşi are locul în dormitor. Folosirea unei lămpi suspendate şi a două veioze (eventual şi o lampă cu picior) adesea este prea mult. Lumina trebuie să creeze atmosfera adecvată a unui dormitor”, spun cele două specialiste de la Beelive.
Soluţia: Dacă spaţiul este într-adevăr foarte mic, te poţi rezuma la lumina din dreptul patului, cu două veioze micuţe prinse de perete sau aşezate pe noptiere.
9. Proporţionezi greşit elementele
Alegerea tuturor elementelor din încăpere în dimensiuni mari va dăuna aspectului de ansamblu, crede designerul de interior Iulia Stiru. În plus, specialistele de la Beelive cred că şi elementele mici, precum un covor care nu se continuă şi în lateralele patului, poate afecta amenajarea.
Soluţia: Ţine cont de proporţiile dintre piese. Alege piesele mari cu un design cât mai slim, în culori subtile, dar nu fragmenta decorul cu multe preşuri micuţe, cu prea multe corpuri de iluminat sau cu nişte draperii supradimensionate. Păstrează atmosfera aerisită şi construieşte dinamica din jocul de forme şi înălţimi al decoraţiunilor.
-
DESIGN INTERIOR
Idei de amenajare a unui dormitor îngust. Iată câteva sfaturi inteligente și utile
-
DESIGN INTERIOR
Amenajarea unui dormitor mic la bloc și factorii de care trebuie să ții cont
-
DESIGN INTERIOR
Idei de dormitoare mici pentru vise mari
-
hotnews
S-au întors din Anglia în satul Saschiz, unde au deschis o ceainărie care pare scoasă dintr-un basm
Un mic colț de Rai.
-
Grădină
Dumitrițele, florile toamnei: în ce perioadă să le plantezi și pașii esențiali de îngrijire
Pentru o grădină de toamnă plină de flori colorate și texturi vibrante.
-
UTILE
Curățarea parchetului cu oțet: cum se prepară cea mai simplă și utilă soluție
Nu aplica oțet direct pe parchet.