De la oraș la sat: întâi au transformat în cabană o veche magazie de lângă Transfăgărășan, apoi au început să construiască o casă

Traiul urban poate însemna adesea un ritm alert, poate fi gălăgios și poluat. Suntem curioși să aflăm poveștile oamenilor care au plecat din oraș, să descoperim de ce au luat această decizie, cât de greu sau ușor le-a fost și cum li s-a schimbat viața.

Continuăm seria „De la oraș la sat” cu povestea unui cuplu care și-a găsit liniștea și fericirea la sat, în apropiere de Transfăgărășan. Andra și soțul ei își construiesc o casă de povești, dar până e gata, își petrec majoritatea timpului într-o căbănuță rustică, transformată dintr-o fostă magazie veche. Asta este povestea lor.

De la oraș la sat: cum a început totul

Andra (55 de ani) s-a născut la Galați, dar a trăit 20 ani în Constanța, iar apoi s-a mutat la București. E consultant financiar în scrierea și implementarea de proiecte cu finanțare nerambursabilă (europeană), job care a ajutat-o, povestește ea, să vadă cum arată țara noastră, cât și oamenii din ea, prin modul în care-și gândesc activitatea profesională și de business.

De-a lungul timpului, nu a avut vacanțe lungi, dar alături de Adrian, soțul ei, „fugea” pe motocicletă către locuri unde nu găsea nimic din Capitală. „Ajunseserăm să alegem locuri de cazare în care să fi fost măcar un câine flocos sau niște găini de la care să gustăm ouă cu gălbenuș de care ne era dor”, zice ea, în timp ce subliniază cum își povesteau despre bunicii lor.

Andra a fost crescută de bunica ei (bunicabuna, cum o alintă) până la vârsta de 14 ani. În 2016, ea și soțul ei au ajuns la concluzia că momentele astea în natură le aduceau bucuria interioară, așa că au început să caute „CEVA”, fără să știe concret dacă vor un teren sau o casă.

După doi ani de căutări, au găsit locul perfect

Cuplul a căutat un loc mai bine de doi ani, timp în care au văzut peste 30 locații în apropiere de București, unde să poată fi aproape de job. După un an și jumătate, au stabilit că-și doresc un teren pe un deal, cu pădure, teren plan și uliță neasfaltată.

Au mers pe dealuri din Argeș, Prahova, Vâlcea, Brașov și Dâmbovița, iar într-o dimineață de august din 2018, au intrat pe un teren la capătul unei ulițe din Cerbureni, un sat din comuna Valea Iașului, pe un deal din Argeș, aflat la doi kilometri de Transfăgărășan și opt kilometri de Curtea de Argeș.

„Era abandonat de mulți ani, avea o căsuță dărăpănată și o magazie mică aproape de intrare. Pe stânga era un teren în pantă plin de salcâmi, dar și un teren în panta mai mică, din spatele casei, invadat de buruieni. Gardul era aproape căzut, dar se vedea delimitarea. Pare neatractiv, dar noi ne-am uitat unul la altul și am știut că ăsta este locul dorit”, explică ea.

În iarna lui 2018, cuplul a cumpărat primul lor brad în ghiveci, cu gândul că poate se va simți bine pe deal, dacă au grijă de el; lucru care s-a și întâmplat. În primăvara lui 2019, atunci când au revenit pe teren cu mașina plină de unelte și scule, unica lor vecină (în rest au pădure și teren pentru păscut) le-a propus să stea la ea cât au nevoie.

„Atunci am început și n-am terminat până azi, dar nici nu vrem. Adorăm să facem atât planuri, cât și realizări mici, dar mai ales să ne mirăm când le vedem”, adaugă Andra. Sufletul lor este mutat complet la țară, dar pe timp de iarnă încă mai merg la București, deoarece căsuța nu se încălzește foarte bine. În schimb, în vara lui 2023 se vor muta complet în satul iubit, într-o casă pe care au construit-o de la zero.

Povestea magaziei transformate

Casa de pe terenul cumpărat putea să cadă complet peste ei, zice Andra, așa că și-au îndreptat inițial atenția spre magazia părăsită, care avea acoperișul din tablă. „Am găsit în ea șobolani morți, un cuib mare de viespi, mucegai, dar și resturi din orice pune un om la țară undeva, atunci când nu mai are loc în casă, dar nu vrea să le arunce”, adaugă ea. În câteva zile au curățat tot și au descoperit că au 14 metri pătrați într-o încăpere mai mare, pe care și-au imaginat-o în camera lor de dormit, și un hol. „Avea niște pereți subțiri din OSB, un acoperiș urât, dar și ciment turnat pe jos, care era deja spart. Nu am crezut vreodată că va deveni căsuța mea din povești”, subliniază Andra.

La sat a învățat nu doar ce priceput este soțul ei, cât și de multe este dispusă să facă. Au izolat pereții cu vată minerală și i-au acoperit cu lambriu, pe care l-au dat cu lac.

Au transformat holul în baie, cu cabină de duș și WC, iar în cameră au pus o chiuvetă dublă, pe care o folosesc pentru vase și igienă. Plus de asta, au sobă, fără de care n-ar fi zis „gata, avem casă la țară.” Nu lipsește canapeaua extensibilă, un aragaz, un frigider, dar și câteva rafturi pentru veselă, acoperite cu perdea, ca la bunici.

„Căbănuța e vopsită de mine în culorile în care desenam casele atunci când eram mică, iar brâul argeșean e desenat pe baza unui șablon pe care l-am creat din dragoste pentru zona asta. Chiar dacă nu am legături de origini cu ea, aici vreau să îmbătrânesc liniștită. Dar, din contră, odată făcut pasul mutării, în fiecare zi mai întineresc încă un pic”, spune proprietara.

„La bătrânețe voi sta în căbănuța mea”

La căbănuță au lucrat împreună, dar au chemat și un meșter care le-a pus gresia și faianța în cabina de duș, la ajutoare pentru a monta și aduce soba, cumpărată de la o fabrică din zonă, dar și la un electrician. S-au mutat abia când au montat și fosa septică, pentru că și-au dorit „să-și mențină promisiunea de conservare a naturii.”

„În cabana asta voi sta la bătrânețe. În ea se află un pic din copilăria mea și a soțului meu, e multă nostalgie, dar și mirare, când lăsăm geamurile deschise și auzim veverițele cum ne fură alunele. Am sentimentul că există două feluri de liniște în lumea asta – cea de afară, din curte, unde mă uit la cer și parcă ating stelele, și cea din casă, unde și dacă îmi iau laptopul să lucrez, mintea mea ocupă toată încăperea”, spune Andra.

Căbănuța se află pe un teren de 2600 metri pătrați, unde Adrian a făcut trepte de lemn pentru a ajunge mai ușor în partea de sus a pădurii. Au amenajat și prima platformă pentru cort printre salcâmi, iar când e cald își pun un hamac între ei și se lasă ademeniți de mirosul lor. La baza dealului au reușit să fac și un teren terasat – unde au plantat muri care s-au prins și despre care au învățat că ajută la stabilizarea solului.

Mai mult, pe tot terenul au plantat trifoi, care are rolul de a nu mai permite urzicilor să se dezvolte, iar anul trecut au avut o recoltă așa mare, așa că l-au cosit, uscat și transformat într-o căpiță, care i-a ajutat să crească iepuri. „Atunci când am făcut prima căpiță am realizat că visul meu de a mă trânti în fân era puțin incomplet. Odihna pe căpița făcută de mine, după multe ore de cosit, cărat și pieptănat fân, lucernă sau trifoi era cea adevărată.”

Noua casă, în locul fostei case dărâmate

În 2018, Andra și Adrian au început lucrul la casa lor mare, iar toate materialele din fosta casă dărâmată de pe teren se află acum în fundația celei noi, pe o suprafață de 80 metri pătrați. Proprietara spune că are o temelie foarte înaltă văzută de la intrarea în curte, pentru că este construită în pantă, dar în spate, nivelul de intrare este la cel al solului. „Pare ca o cetate, iar asta l-a inspirat pe Adrian să facă o ușă antichizată ca în cetățile medievale la intrarea în beci”, explică ea.

Noua casa are o cameră de zi, unde va fi spațiul de gătit și servit masa în interior, un dormitpr, o baie și un hol unde va fi centrala, dar și locul ei de citit. Momentan nu e mobilată, ci există doar un pat, dar și două noptiere făcute de Andra (dintre care una a aparținut bunicii sale), o ramă de oglindă în baie, un ceas, cât și toate corpurile de iluminat la care trebuie montată partea electrică.

„Casa are și cerdac. Deși e locuită pe locul fostei case de pe teren, e proiectată să semene cu un foarte mic castel și sunt fericită, dar mai ales mândră, să mă aflu atât de aproape de cea mai importantă femeie a neamului românesc, regina Maria. Simt că i-ar fi plăcut pe dealul nostru”, adaugă ea.

O parte din construcția neterminată e făcută de meșteri din împrejurimi, alături de ei, în timp ce etapa de izolare exterior, tencuit și văruit, a fost făcută doar de Adrian. Au apă și electricitate, iar zilele astea urmează să finalizeze aducerea furnizării de gaze în casă și montarea unei centrale. Nu există momentan niciun plan pentru canalizare, deoarece nu există nici în comună.

„Îmi place în căbănuță de oamenii care intră în ea”

Chiar dacă se vor muta în casa mare, Andra iubește căbănuța lor și simte că nu se va despărți vreodată de ea. Aici, spune proprietara, amurgul se arată după dealurile din fața lor și are nuanțe de violet și orice ar găti, mirosul e de lemn, „de parcă hota și aparatul de aer condiționat sunt inutile pe pământ. Dar cel mai mult îmi place în căbănuță de oamenii care intră în ea. Nu sunt mulți, dar cei care vin se „cuibăresc” și văd pe chipul lor ceea ce văd și la mine – confortul acela în care melanjul dintre simplu și comod îți dă tot ce ai nevoie.”

Viața Andrei s-a schimbat mult și n-ar fi crezut că la peste 50 ani va face training de țesut la război alături de tanti Fica și tanti Mimi, ambele din sate din Argeș, sau că va lucra cu lemnul, de care a fost atrasă de când se știe. „Anul trecut, când am transformat o creangă de prun bătrân în candelabrul din camera de zi, am trecut prin dorul de tata și a fost de parcă am reușit să-i tratez orbirea sau mâncărimea pieșii, uimitor de profund. În vară voi merge la o tabără de tâmplărie și dulgherie.”

Cât despre provocări, ea spune că cea mai mare este că-și face planuri la o vârstă la care covârșitoarea majoritate a oamenilor se pregătesc să se gândească doar în mod bilanțier la trecut.

„Aerul curat și mâncarea sănătoasă de la țară, după care tânjim atât de mulți, sunt nesemnificative în raport cu ceea ce mutatul la țară produce în interiorul tău, dacă ai cu adevărat o nevoie să faci asta. Și poți doar dacă ești dispus să-ți descoperi simțuri pe care le-ai abandonat sau pe care poate nu le-ai perceput vreodată. Efortul fizic, respectul pentru natură printr-o reciclare riguroasă, întâmpinarea zorilor și adormitul împreună cu ce ai în jur, atenția la intuiția proprie, dar și preocuparea să înveți încontinuu, cât și răbdarea cu ritmul în care se întâmplă ce ai în ogradă”, încheie ea.