Before&After

Before&after: au renovat o căsuță veche de 120 de ani cu doar 6000 lei după ce toată familia a pus umărul la treabă

    Satul tradițional românesc nu va dispărea, atâta vreme cât există oameni care-l iubesc și care contribuie la conservarea acestuia. Iosif Cîrstean, un bărbat de 42 de ani din comuna Bilca, județul Suceava, este unul dintre cei care se implică activ în acest proces de restaurare a construcțiilor istorice. Împreună cu familia a renovat o căsuță bucovineană în aproape doi ani.

    Din dorința de a păstra vie măcar o parte din arhitectura tradițională a zonei, Iosif a dezvoltat un business și un grup de Facebook – Ambulanța căsuțelor bucovinene – care se ocupă cu salvarea caselor de la demolare. Din aceeași pasiune, a renovat și locuința bunicilor lui, construită în jurul anilor 1900.

    A investit doar 6000 de lei în acest proces, unde a muncit alături de copiii lui, iar acum întreaga familie se reunește într-un spațiu neaoș, unde încă se gătește ca pe vremuri.

    În doi ani de zile, Iosif a readus la viață o căsuță tradițională
    În doi ani de zile, Iosif a readus la viață o căsuță tradițională

    Povestea căsuței bucovinene: cum a început totul

    Iosif locuiește la sat, alături de soția lui Lidia și cei patru copii ai lor, o fată și trei băieți. „Sunt tâmplar de meserie, pasionat și colecționar de obiecte vechi, cât și de renovări tradiționale cu materiale naturale, pământ și lemn”, explică el.

    În 2017, alături de familie, Iosif a hotărât să renoveze o casă mică, pe care a primit-o moștenire de la părinți, împreună cu terenul pe care se află construită. „Căsuța a fost construită de bunicii mei în jurul anilor 1900. Apoi, prin 1950, a fost puțin renovată de părinții mei”, adaugă el. Construcția poartă numele de hârj (bordei) și, de obicei, gospodăriile aveau două astfel de case: una era bucătărie de vară, iar a doua era un fel de atelier, magazie.

    Familia lui folosea casa pe timp de vară, „În fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, se tăia porcul în ea. Sub casă există un beci, iar pe vremuri, toamna, era umplut de cartofi, deoarece asta era hrana de bază”, își aduce el aminte. Iar înainte să o renoveze, casa era într-o stare avansată de degradare, deoarece nu mai fusese folosită timp de 20 de ani; doar beciul era funcțional, locul unde familia depozita unele produse pentru iarnă.

    Procesul de renovare a durat doi ani

    Casa din Bucovina are o singură încăpere, o lungime de 4.5 metri și o lățime de 3.5 metri. Renovarea a fost o provocare pentru întreaga familie, dar el și-a dorit ca fiecare „operațiune să fie făcută bine, cu dedicare și măiestrie.” Nu i-a fost deloc greu să o repare, atât datorită meseriei sale, cât și a faptului că a copilărit la sat și a trecut prin toate etapele operațiunilor tradiționale de renovare a unei case țărănești.

    „Am crescut cu aceste îndeletniciri: lucrări în lemn, vergelit și bătut pământ, molozit, fețit (vopsit) și văruit cu var stins, amestecat cu nisip și întins cu peria făcută din păr de porc”, explică el. În ceea ce privește schimbările, Iosif spune că a schimbat în totalitate gardul verandei, dar a scos și dușumeaua interioară, a turnat rombeton și a montat pe pardoseală o gresie care imită lemnul.

    „Ideal era să avem dușumea din lemn, dar nu ar fi rezistat, pentru că intrăm mereu încălțați în ea”, spune el. Cu ajutorul unor meseriași, a refăcut din nou soba care conține și cuptorul de pâine, iar cu ajutorul unei tinere talentate, Lenuța Mandici, a și pictat-o. În rest, Iosif a lucrat doar împreună copiii lui – au reparat, văruit și vopsit pereții interiori și exteriori ai casei, dar și geamurile și ușa.

    Bugetul aproximativ a fost 6000 lei. Au plătit doar materialele, iar manopera am făcut-o singuri. Renovarea a durat aproape doi ani, până în 2019, dar nu din cauză că a ocupat mult timp, ci pentru că au lucrat la ea doar în zilele libere.

    „Cea mai mare satisfacție a fost atunci când am finalizat instalația electrică exterioară. Am amplasat patru felinare cu lumină în ele, am așteptat seară, iar apoi m-am așezat în fața ei și momente bune am admirat-o. Lumina o punea frumos în valoare”, își aduce aminte bărbatul.

    Acum, folosesc căsuța în special pentru reuniunile de familie, pe post de bucătărie. „Provin dintr-o familie cu 11 copii. Aici se întâlnesc pe rând familiile fiecăruia dintre frați și surori, dar ne strângem și împreună, dar atunci suntem nevoiți să folosim și spațiul verde din jurul casei”, spune el încântat.

    Iosif crede că doar prin astfel de eforturi de a salva casele vechi, tradiționale, putem arăta respect față de înaintașii noștri și doar așa putem prețui ceea ce ei au reușit să construiască cu posibilități limitate. „Căsuța bucovineană este locuită de noi, a treia generație, și are o mare valoare sentimentală. Nu pot să exprim în cuvinte inima cu care am muncit la ea”, încheie el.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Inline Feedbacks
    View all comments
    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    Before&after: au renovat o căsuță veche de 120 de ani cu doar 6000 lei d...