DESIGN INTERIOR

Cum să îmbini stilul vintage într-o amenajare modernă, pentru un aer boem

    Îți plac obiectele vechi, încărcate de povești și emoții, dar nu știi cum să le integrezi într-o casă modernă? Află cum poți crea amenajări interioare vintage, în ton cu cele mai noi tendințe de design interior.

    Stilul vintage este punctul în care vechiul și noul își dau întâlnire dincolo de timp. Dacă vrei să îți amenajezi locuința în acest stil, ține cont de câteva caracteristici.

    Stilul vintage – elemente specifice

    Vintage înseamnă vechi, iar termenul este deseori folosit pentru a descrie obiecte care reușesc să își păstreze frumusețea chiar și sub amprenta trecerii timpului. Provine din limba franceză și este format prin contopirea cuvintelor vingt (douăzeci) și age (vârstă). Potrivit specialiștilor, vintage poate fi numit orice obiect produs în perioada 1920 – 1960.

    În amenajările interioare în stil vintage, piesele de mobilier vechi sunt puse într-o lumină nouă. O piesă de mobilier ce duce în spate o istorie de 200 de ani poate fi elementul cheie într-o amenajare modernă. Obiectele vechi sunt încărcate de emoții și amintiri de altădată, iar asta le face atât de speciale.

    V

    ‘’Când spunem că ceva e vintage, ne gândim că e ca pe vremuri, iar pe cei care suntem mai conservatori din fire, asta ne face să ne simțim confortabil. Un stil de amenajare vintage te teleportează în trecut, ca într-o perioadă fantastică, asociată cu o emoție pozitivă puternică”, explică Dan Suciu, un tânăr antreprenor și inginer constructor din Cluj.

    Tipuri de amenajări interioare vintage: franțuzești sau britanice

    A

    Stilul vintage este un stil care nu se demodează și continuă să surprindă prin originalitate, nuanțe pastelate și piese antichizate. Toate aceste elemente creează un cadru feeric, o atmosferă caldă, cu un aer romantic.

    A

    Există, însă, două perspective de abordare a acestui romantism specific, regăsit în amenajările interioare vintage – franțuzesc, în care predomină nuanțele deschise și broderiile delicate, sau britanic, cu accente masculine, mobilier masiv și culori pământii.

    În toate încăperile din această casă din București se regăsesc atât elemente vintage specifice stilului franțuzesc, cât și elemente vintage englezești, cu excepția bucătăriei, care a fost amenajată într-un stil modern-contemporan.

    M

    Mobilier vechi versus mobilier nou

    Mobilierul din lemn masiv, cu inserții de fier este folosit în amenajări interioare vintage, atât pentru impresia de statornicie pe care o transmite, cât și pentru că în trecut oamenii preferau mobilierul din lemn pur. Acest tip de mobilier duce cu gândul fie la încăperile generoase și sobre ale vechilor palate, fie la camera bunicii ticsită de mobilă, iar ambele sunt cadre de poveste.

    Canapelele de dimensiuni mari, cu tapițerie din piele sau din textil, acoperite cu pături brodate și perne catifelate sunt un loc nemaipomenit de depănat amintiri, într-un cadru vintage.

    Una dintre cele mai interesante părți la amenajările vintage constă în faptul că mobilierul poate fi  recondiționat. De exemplu, în acest apartament din Capitală, proprietara a găsit o cadă de baie veche la ghena de gunoi din Bragadiru, a recondiționat-o și a integrat-o în holul apartamentului. Costurile recondiționării au ajuns la 200 de lei, iar cada din hol este piesa de rezistență a acestei amenajări.

    B

    Orice piesă poate fi pictată, redecorată, iar imperfecțiunile sunt cele care transformă un lucru obișnuit în unul original. Alege culori intense, nuanțe metalizate sau motive florale și integrează-le în decorul casei tale. Personalizează mobilierul astfel încât să spună o poveste.

    Dacă alegi să îți reinventezi mobilierul, poți să foloseși tehnica antichizării, cu finisaje care dau lemnului un aspect învechit. În acest caz, toate imperfecțiunile lemnului devin atuuri, căci baza acestei tehnici este tocmai procesul de îmbătrânire a obiectelor. 

    B

    Culorile în amenajările vintage

    Albul și negrul sunt doi poli diametral opuși care se completează de minune în joaca dintre vechi și nou. Atenția privitorului este pasată de la un element la altul și din când în când se odihnește asupra nunațelor de gri, maro, sau asupra vreunei culori tari.

    Adesea, câte o piesă de rezistență într-o culoare puternică poate să scoată orice decor din anonimat. Culorile pregnante, aruncate ici-colo, care trezesc amintiri și sunt cheia celor mai reușite amenajări interioare vintage. Imaginează-ți cum ar arăta livingul tău cu o cuvertură sau niște perne turcoaz, un fotoliu înflorat, viu colorat, sau o măsuță de cafea dintr-un cufăr vopsit portocaliu.

    M

    Detalii simple sau sofisticate

    Impresia de înghesuială, așezarea obiectelor într-o dezordine ordonată, ca și cum ar fi aruncate în grabă și uitate acolo sunt detalii ce se regăsesc într-un tablou vintage veritabil.

    Pentru un aer învechit folosește obiecte simple, care se utlizau în trecut – un candelabru mare, un tefelon vechi, o mașina de scris, un magnetofon, un fier de calcat cu cărbuni, o valiză, fotografii alb negru, carți vechi și textile cu modele geometrice repetitive.

    m

    Dacă nu ai moștenit astfel de obiecte  din familie, în târgurile de vechituri poți găsi foarte multe comori. In cazul în care preferi să integrezi mobilier nou în casa ta, magazinele au o gamă variată de elemente cu efect vintage. Pe Lovedeco poți citi articole despre dulapuri vintage pentru orice buget sau birouri vintage pentru toate gusturile.

     

     

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Inline Feedbacks
    View all comments
    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    Cum să îmbini stilul vintage într-o amenajare modernă, pentru un aer boem