Cum arată un apartament amenajat cu influențe marine, dar fără vreo scoică sau alte trimiteri explicite
publicat pe 20 iul. 2023Doi tineri din București au apelat la designerul Corina Rădulescu de la Interiorscape Design pentru a moderniza un apartament cu două camere care nu mai fusese renovat de ani de zile. Și-au dorit un spațiu funcțional și confortabil, care să aibă, totuși, personalitate. Lucrările au durat opt luni și au costat aproximativ 40.000 euro.
Corina și-a dat seama că are de-a face cu un șantier complex încă dinainte de a ajunge să vadă locuința. Cristina și Bogdan, proprietarii apartamentului, i-au trimis câteva fotografii din interior, în momentul în care au contactat-o și a fost evident că va fi nevoie de un facelift total pentru a aduce amenajarea în prezent. Și dimensiunea apartamentului a fost o provocare, mai ales că beneficiarii își doreau să aibă spațiu suficient pentru diverse depozitări.
Toate finisajele și instalațiile au fost înlocuite
Apartamentul are o suprafață de 58 metri pătrați. Este compus din două dormitoare, două băi, bucătărie, laundry și living room, cu zonă de homeoffice. În compartimentarea originală, bucătăria era deschisă către hol, cu o arcadă între cele două. Corina a hotărât să separe bucătăria printr-o ușă de sticlă cu cadru metalic. Astfel, a rezolvat problema mirosului de mâncare care se răspândea prin toată casa, iar holul a rămas la fel de luminos, prin folosirea geamului.
„În apartament nu se mai intervenise de foarte mulți ani, așa că a trebuit să schimbăm absolut tot. De la instalații electrice, sanitare, tencuială, geamuri. Și în cazuri de genul acesta, până când nu decopertezi totul, nu știi ce te așteaptă”, spune Corina. „Clienții au avut un meșter care s-a ocupat de tot ce a ținut de renovare, foarte tipicar, obsedat de linii drepte. Norocul tuturor!”
Parchet din lemn masiv, pentru un interior plin de căldură
Prima schimbare majoră a fost înlocuirea gresiei și a parchetului laminat cu un parchet din lemn masiv, de la Iconic Wood. Corina l-a integrat în tot apartamentul, mai puțin în baie. Folosirea aceluiași tip de pardoseală a făcut ca spațiul să pară fluid și unitar, mai ales că nu există praguri între camere care să fragmenteze imaginea. Lucrurile s-au schimbat în bine și după îndepărtarea ornamentelor de pe tavan care nu făceau altceva decât să încarce interiorul.
Oceanul, sursă de inspirație în amenajarea apartamentului
În ceea ce privește cromatica folosită, Corina a apelat la tonuri neutre pentru a deschide vizual spațiul, dar a integrat și mici accente de culoare, pentru un plus de dinamică. Un element surpriză este peretele accent din zona de living, acoperit cu un tapet care surprinde o plajă exotică, văzută de sus. Imaginea nu este poziționată în spatele canapelei, cum te-ai fi așteptat, ci pe peretele opus, servind ca fundal pentru ședințele pe zoom ale lui Bogdan.
„Cristina și Bogdan au hotărât să își întemeieze o familie, într-o vacanță, în mijlocul oceanului. Un an mai târziu, s-au logodit la Marea Neagră, pe plajă, la Corbu. Am vrut să transpun această dragoste a lor în amenajarea apartamentului din București”, spune Corina. „În afară de tapetul din living, care este o trimitere evidentă la acel loc imprimat pentru totdeauna în sufletul lor, nu avem alte simboluri marine. Am mers mult pe sugestie, pe niște elemente care transmit o stare anume, care crează o poveste, fiecare separat și împreună. De exemplu, pendulele din dormitor și corpul de iluminat din hol, sunt ca niște baloane de apă care își schimbă nuanțele în soare, create de valurile oceanului. Stofele alese pentru patul din dormitor și canapea baleiază între albastru, turcuoaz, verde, sugerând întinderea apelor marine care își schimbă culoarea în funcție de vreme”.
Bucătăria, cel mai vesel colț al casei
Amenajarea apartamentului nu a urmărit un stil anume. A pus, în schimb, accent pe confort și funcționalitate. Deși nu s-au făcut modificări la nivel de structură și compartimentare, locuința este de nerecunoscut. Reușita proiectului constă în echilibrul cromatic obținut, în mobilarea minimală și mai ales, în atenția acordată detaliilor. Bucătăria, un spațiu transformat radical, după renovare, este una dintre cele mai vesele încăperi din apartament. Este un lucru care se datorează, în primul rând, mobilierului vopsit în nuanța Pale Powder de la Farrow and Ball.
Mânerele negre și chiuveta sunt folosite aici ca elemente de contrast. Totuși, ușa de sticlă cu cadru metalic nu este neagră, ci un bej-nisipiu, o nuanță similară cu cea a lustrei de deasupra mesei.
Corpurile de iluminat cântăresc mult în imaginea de ansamblu
Zona de lucru este separată de living printr-un ansamblu de polițe suspendate în tavan și care se continuă pe peretele central. În rest, mobilierul este minimal: o canapea cu dimensiuni generoase de la Divanissimi, o comodă TV și biroul lui Bogdan. Lustra Flowerpot din living este de la &Tradition și este un obiect pe care Corina l-a mai folosit și în trecut în proiectele ei.
Accentele de culoare, folosite ca elemente de legătură
Dormitorul nu este foarte spațios, dar păstrează un aer intim prin texturi și accente de culoare, ce te trimit cu gândul la valurile mării. Elementele de focus din încăpere sunt, fără îndoială, corpurile de iluminat cameleonice.
Simplitatea băii matrimoniale aduce un plus întregii amenajări. Peretele accent, placat cu un mozaic Fish scales, poate fi văzut de cum intri în casă, daca ușa de la baie este deschisă. Culorile plăcilor ceramice înglobează toate nunațele de verde și albatru marin existente în casă.
Tips&tricks pentru amenajare de la Corina Rădulescu:
- Faceți probe de vopsea. Este necesar pentru a decide culoarea finală a pereților. Indiferent de cum arată în paletar, culorile se comportă diferit în lumina din apartament și arată diferit în diversele momente ale zilei.
- Diversitatea texturilor face ca amenajarea să devina ceva palpabil, să prindă viață, să capete formă. O amenajare fără o combinație potrivită de texturi, devine banală.
- Dacă, de exemplu, faci o amenajare având tentă marină, nu este necesar să atârnăm scoici pe pereți, să folosim plase marine sau să vopsim într-un albastru aprins, așa cum vedem în Grecia. Este de ajuns să sugerăm elemente marine, fără a fi expliciți.
- Când implementăm un concept, nu trebuie să aplicăm tot ce știm sau tot ce vedem pe Pinterest. Informația trebuie filtrată și cântărită, astfel încât să nu sufocăm casa cu tot felul de elemente și combinații „neașteptate”.
- De aceea, atunci când imaginăm designul interior al unei case, este bine ca elementele să se dezvăluie firesc, imprevizibil, să te lase în supans. Mulți clienți îmi spun că nu e musai ca placările din băi să se potrivească unele cu altele, sau dormitorul și livingul să fie amenajate în același stil. Dar tocmai asta e! Designul trebuie să fie gândit ca un tot, ca o poveste.
Foto: Corina Rădulescu
-
Apartamente cu 3 camere
Amenajare dificilă într-un apartament cu dormitor sub 6 metri pătrați, mai mic decât balconul
-
PROIECTE DE AMENAJARE
În amenajarea unui apartament cu trei camere, au creat spațiu pentru depozitare acolo unde nu era
-
Apartamente
Și-au amenajat apartamentul din Sibiu în 6 luni și cu 17.000 euro
-
UTILE
Curățarea parchetului cu oțet: cum se prepară cea mai simplă și utilă soluție
Nu aplica oțet direct pe parchet.
-
LIFE
Unde se pune șervețelul la masă: greșeli frecvente în aranjarea mesei în stil formal și informal
Contrar aparențelor, nu se folosește pentru șters.
-
Sponsored
VIDEO Cum poți crea un spațiu de locuit sănătos și eficient energetic prin ferestrele de mansardă și inovațiile arhitecturale VELUX
Ferestrele de mansardă îmbunătățesc semnificativ confortul și eficiența energetică a unei locuinței.