LIFE

Casele de oaspeți din Transilvania: cum și-a restaurat un conte moșia, în stil tradițional

publicat pe 04 iul. 2020

    Denumită în 2019 de Financial Times „noua Toscana”, Transilvania a dobândit în ultimii ani o binemeritată reputație de teritoriu magic, unde timpul încă are răbdare. La mai puțin de o oră cu mașina de Brașov se află satul Micloșoara din județul Covasna. Dacă numele îți sună cunoscut, e datorită vizitelor lui Charles al III-lea, regele Marii Britanii, intens mediatizate. Regele Charles a venit de multe ori aici, la casele de oaspeți ale prietenului său, Contele Tibor Kálnoky, urmașul unei vechi familii nobiliare maghiare atestate încă din secolul XIII. Acolo te poți caza și tu.

    Contele s-a născut în 1966 în Germania, unde familia sa era în exil, și a vizitat prima dată vechea moșie a familiei din Transilvania în anii ‘80, în mod clandestin, împreună cu tatăl său. Ospitalitatea sătenilor l-a impresionat, așa că a decis să revină, iar după căderea comunismului, a început un lung proces de revendicare a proprietăților familiei, care fuseseră confiscate de comuniști.

    S-a mutat în Transilvania împreună cu familia în 1997 și, cum toți prietenii străini care îi vizitau se îndrăgosteau de loc și voiau să se întoarcă, le-a venit ideea de a îmbina utilul cu plăcutul și au hotărât să deschidă casele pentru turiști.

    Astăzi, Contele deține un castel și cinci case de oaspeți în Micloșoara (două în curs de restaurare), trei case în Valea Zălanului (două în curs de restaurare) și un castel în Valea Crișului, și el în curs de restaurare. Satele se află la granița dintre zona secuiască și cea săsească, iar gospodăriile redau caracterul tradițional de arhitectură și locuire. Majoritatea oaspeților sunt străini, dar și din ce în ce mai mulți români, fascinați să își descopere propria țară.

    În 1997 a cumpărat primele case, care erau complet ruinate. Procesul de restaurare s-a dovedit extrem de dificil și costisitor, îngreunat de plecarea în străinătate a tot mai mulți dintre meseriașii pricepuți. Prima casă pentru oaspeți a deschis-o în 2001.

    „Lucrările de reconstrucție durează în jur de trei ani pentru fiecare casă, iar finisarea și mobilarea interioarelor încă doi ani”, menționează Contele.

    Pentru restaurarea caselor, Contele Tibor Kálnoky a lucrat și continuă să lucreze cu meșteri locali, care au învățat meseria din tată în fiu: fierari, tâmplari, dulgheri, zidari, lucrători în piatră, sculptori, meșteri în acoperișuri de șindrilă, sobari, cărămidari, artizani în cupru și restauratori în lemn, piatră, mobilier, pictură, tâmplărie.

    „Colaborez cu arhitecți locali, artizani și Ministerul Culturii, și am crescut eu însămi în case vechi, așadar cunosc caracterul lor originar”, adaugă el.

    Restaurarea a fost extrem de dificilă, atât partea de primire a autorizațiilor, cât și lucrul cu firmele de construcții, care au trebuit convinse să folosească tehnicile originare de construcție pentru a păstra nealterat caracterul locuințelor.

    Chestionar cu idei bune:

    Decorațiuni originare: Contele a păstrat tot ce se putea din case: „Doar am perfecționat caracterul fiecărei case adăugând elemente similare și mobilier specific zonei, din perioada respectivă, și am adăugat elemente necesare confortului, ca băile și încălzirea centrală”, povestește el.

    Materiale locale: Pentru restaurare, au folosit materiale din zonă, de la artizani și producători din satele vecine: lemn, ceramică, var, cărămidă, țigle, piatră, nisip, plus obiecte recuperate: uși, ferestre, bârne și cahle vechi.

    Casele de oaspeți ale Contelui Kálnoky din Micloșoara
    Toate sobele și șemineele sunt funcționale, dar casele au și încălzire centrală cu lemne. În imagine, soba cu blazonul familiei nobiliare din locul de luat masa.

    Interioarele sunt în perfectă armonie cu clădirile renovate: toate obiectele și piesele de mobilier sunt autentice, adunate și restaurate în ultimii 25 de ani din sate, magazine și târguri de antichități.

    Casele de oaspeți ale Contelui Kálnoky din Micloșoara
    Inscripția de pe grindă menționează că locuința a fost restaurată în 2005 de Groful Tibor Kálnoky – „grof” este denumirea regională maghiară a titlului de Conte.

     

    Colțul preferat: Contele și familia sa locuiesc într-un sat din apropiere, Valea Crișului. Dintre locurile deschise oaspeților, cel mai bine se simte la Casa de Piatră, în Micloșoara, un „pub” în stil transilvănean. Aici petrece multe seri alături de turiști.

    Casa preferată: Dintre casele deschise oaspeților, Contele preferă Casa Albastră. Cele două camere sunt numite „Camera Vrăjitoarei” și „Camera Unchiului Imre”.

    „E atât de primitoare și are o priveliște splendidă asupra văii. Bătrânul unchi Imre a locuit în una din camere, iar cealaltă arată așa cum ți-ai imagina că locuiesc vrăjitoarele din basme” punctează el.

    Cel mai vechi obiect: Castelul nobiliar din Micloșoara conține multe elemente de secol XVII. A fost deschis publicului în 2017 ca Muzeul Vieții Transilvănene după o restaurare laborioasă ce a durat trei ani și a implicat investiții de 1,4 milioane de Euro. Muzeul reconstituie istoria familiei Contelui și se află la câteva minute distanță de casele de oaspeți.

    Ce ar face diferit: Dacă ar lua-o de la capăt, Contele ar studia arhitectură în loc de medicină veterinară.

    Sfaturi pentru cei care își doresc să restaureze o casă tradițională: „Respectați materialele și tehnicile de construcție originare, nu adăugați nimic modern unei clădiri vechi, pentru a nu-i perturba armonia”, menționează Contele.

    Casele de oaspeți ale Contelui Kálnoky din Micloșoara

    Turiști în vara anului 2020: Odată cu pandemia, casele deschise turiștilor respectă cu strictețe noile reglementări sanitare. Grădinile generoase și terasele caselor, alături de Cârciuma de Piatră, sunt spații largi, aerisite, propice distanțării sociale, ce își așteaptă oaspeții în tihnă.

    Foto: Unele fotografii sunt din arhiva personală a proprietarilor, altele sunt realizate de Alexandru Robciuc.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments