Camera copilului

Cum adaptezi amenajarea camerei copilului la nevoile și schimbările prin care trece de la 1 an până la 6

    Să amenajezi o cameră pentru copii nu e așa simplu pe cât pare: vrei să îmbini partea jucăușă cu cea educativă, pentru că procesul de asimilare e unul constant. Am început o serie de articole despre camera copilului și ți-am pregătit sfaturi practice de la designeri din România, cu idei de camere amenajate de ei, plus informații de la un psiholog și un consultant în somnul copiilor.

    Când copilul are între unu și șase ani, prioritatea atunci când îi amenajezi camera este nevoia de siguranță, spune Daiana Benga, psiholog și fondator al Grădiniței Heidi din Brașov. Corpurile de mobilier trebuie să fie bine prinse pe perete, comodele cu mai multe sertare ar trebui evitate, pentru că cel mic se poate cățăra și cădea, mobilierul trebuie să aibă colțuri rotunjite sau protecții.

    Pe locul doi vine nevoia de autonomie: e bine ca cel mic să aibă lucruri la nivelul lui: sertarele cu haine, umerașele, cuierul, astfel încât să poată să se îmbrace singur, la fel jucăriile, pentru a îi încuraja autonomia.

    Mai puțin înseamnă mai mult

    Daiana recomandă să ai o abordare minimalistă: dacă cel mic are cinci cutii de puzzle una peste alta, o să tragă de toate încercând să ajungă la cea de sus, de exemplu, și o să le împrăștie pe jos. Ca să eviți frustrările și accidentele, e mai bine să îi lași la îndemână cât mai puține lucruri și jucării, pe care să le schimbi periodic prin rotație.

    camera copii
    Cameră de copii amenajată de iDecorate în București, cu pătuț stil Montessori. Foto: Vlad Crețeanu.

    Aranjează jucăriile pe categorii, „Copiii au de obicei cutii sau coșuri cu toate jucăriile la un loc, și mașini, și cuburi, și bile de lemn, iar când vor să se joace, le varsă, le văd pe toate și nu mai au chef să se joace dacă sunt toate amestecate”, precizează psihologul. Cumpără mai puține jucării și mai nișate pe diferite categorii, pe care să le grupezi în coșuri separate. Ajută și în a ține ordine în cameră, dar și în a-i păstra interesul viu celui mic mai mult timp pentru jucăriile pe care le are, fără să fie nevoie de unele noi.

    Dacă păstrezi mobilierul la strictul necesar și decorul cât mai simplu, creezi mai mult spațiu pentru joacă, iar camera devine o „pânză albă” pe care poți veni cu noi elemente, pe măsură ce copilul crește.

    Importanța ordinii

    Ordinea în mediul fizic influențează ordinea mentală, insistă Daiana. Vestea bună e că nevoia de ordine se învață: între 1-3 ani, e o perioadă sensibilă, cei mici au nevoie să știe că găsesc un lucru acolo unde îl pun, că fiecare obiect are locul lui. Poți să îi înveți deja să se ocupe de ordinea din camera lor și să îi implici. Pentru a avea o cameră ordonată, asigură cât mai multe spații de depozitare, accesibile celui mic. Nu subestima câte lucruri se pot aduna într-o cameră de piticot.

    camera copii
    Cameră de copii amenajată de Kiwi Studio cu depozitare ușor de accesat.

    Ordinea se referă și la programul celor mici. „Și lor le place rutina, e bine să avem un ritual de seară prin care să îi ajutăm să se relaxeze înainte de culcare: spălat pe dinți, pus pijamale, citit, drăgălit. E un timp de conectare cu părinții și de deconectare de la stimuli, pentru a putea adormi ușor. Ca să îi ajutăm să doarmă bine și să adoarmă ușor, reducem stimulii și depozităm jucăriile înainte de culcare. Îi putem implica în acest proces și astfel formăm și obiceiuri legate de ordinea în cameră: ne jucăm că punem toate jucăriile la somn, le învelim, le spunem somn ușor și apoi facem și noi la fel”, explică Ioana Stănescu, consultant certificat în somnul bebelușilor și copiilor, fondator Nani Nani Bebeluș.

    Cum creezi o atmosferă liniștitoare într-o cameră pentru copii

    Camera copilului trebuie să fie una liniștită, decorată în culori calme, să inducă echilibru. Arhitecta Irina Radu de la iDecorate te sfătuiește să eviți culorile foarte puternice sau stimulante, ca roșul, și să alegi nuanțe pastelate, calde, alături de mult alb.

    Amenajare camera fetita roz - iDecorate
    Amenajarea unei camere de fetiță, cu o porțiune de perete și tavan pictate roz pastelat. Design interior: iDecorate. Foto: Vlad Crețeanu.

    Tentația e să-i pictezi personaje din desene animate pe pereți sau să-i cumperi un pat ori dulap în formă de mașină, castel etc. Încearcă să reziști acestei tentații, căci îi dai prea mulți stimuli și nu-l ajuți să-și descopere singur creativitatea, explică Daiana. Așteaptă măcar până crește suficient cât să îți ceară singur aceste piese. Dar psihologul te sfătuiește să organizezi mai degrabă „expoziții” cu desenele pe care le face chiar el. Pune rame de tablouri pe pereți sau un panou de plută și schimbă-i periodic lucrările.

    Tot la capitolul cromatică, designerul de interior Simona Ungurean te sfătuiește să mergi pe piese de mobilier neutre: e mai ușor să schimbi o zugrăveală roz decât un mobilier roz.

    Cameră de copil în stil Montessori

    Dacă vrei să amenajezi o cameră reușită pentru copilul tău, trebuie să te pui în locul lui: cum ai vrea să arate spațiul tău, dacă ai avea 90 de centimetri înălțime? Unul dintre principiile Montessori e că obiectele trebuie să fie la îndemână, pentru că explorarea este esențială la vârste fragede.

    Arhitecta Sorana Leru, de la Miso Architects, e pasionată de educația Montessori, a citit și o carte despre amenajarea unui dormitor în stil Montessori, din care a extras câteva reguli de care poți ține cont:

    • Așază pe podea pătuțul specific, astfel încât copilul să se poată da jos și urca singur, este recomandat să fie folosit cam de la vârsta de un an, un an și un pic.
    • Montează rafturi joase, la înălțimea și nivelul lui, iar pe ele pune cutii și coșuri deschise, în care să poată ține jucării și cărți pe care să le acceseze ușor.
    • Alege materiale naturale, cât mai mult lemn și țesături naturale. Amplasează o oglindă la nivelul lui.
    • Completează cu un set de mobilier în miniatură din lemn (măsuță cu scaune) și un covor pufos.

    Gândește pe termen lung

    Natalia Berezovskaia, arhitect la Creativ Interior și mama unei fetițe de cinci ani, te sfătuiește să gândești amenajarea pe bucățele. Până la trei ani, cei mici descoperă lumea, apoi încep să învețe, le trebuie un loc de joacă, o măsuță și scăunele, să picteze, să coloreze cu creioane sau pe rola de desen de la IKEA.

    Amenajare cameră fetiță cu pat baldachin și roz. Acasă la Natalia Berezovskaia - Creativ Interior (1)
    Când Natalia și soțul s-au mutat în noul apartament, fetița lor avea doi ani și jumătate și au încercat să o învețe cu camera ei. I-au luat un pat intermediar cu baldachin, iar dacă peste câțiva ani nu o să-i mai placă, îl vor înlocui.

    Natalia a gândit camera fetiței pe termen mediu, cu o depozitare care ține cont de faptul că ea va crește, unde să încapă haine, cărți, jucării, și a integrat elemente interactive: tapet magnetic GroovyMagnets de la XT Deco, și o porțiune de perete pe care să poată scrie cu cretă.

    Și arhitecta Sorana Leru te sfătuiește să iei în calcul flexibilitatea: evită amenajările extrem de specifice, de exemplu o cameră cu Batman: este foarte probabil ca peste doi ani, copilul să fi depășit deja personajul.

    Ioana Stănescu ne-a spus că la doi ani-doi ani și jumătate, începe etapa în care cei mici devin conștienți de camera lor și încep să aibă preferințe estetice, își pot alege așternuturi și jucării de somn, așa că va fi și mai distractiv să te ocupi de camera lor împreună cu ei. Așa că întreabă-l pe ce mic ce își dorește să aibă în cameră, fii deschis la ideile și preferințele sale, dar gândește-te mereu și la viitor.

    Alegeri sănătoase

    Natalia Berezovskaia te sfătuiește să alegi vopsea non toxică, ecologică, pentru mobilier, și lavabilă pe bază de apă pentru pereți. Există și tapet certificat ecologic, ca cel de la Rebel Walls. Evită mocheta, pentru că e greu de întreținut, iar unii copii sunt alergici dacă nu e curățată bine. Optează pentru materiale ușor de curățat și alege o pardoseală caldă: cea din plută este varianta ideală, e foarte moale, comodă, ecologică.

    Natalia evită mobilierul cu colțuri drepte și preferă sistemele cu push, nu cu mânere: poți scoate sistemul push și îl înlocuiești cu mânere atunci când va crește. Ai grijă la sistemele de blocare a mobilierului cu autocolant, dacă le lipești direct pe mobilier îl vei strica la dezlipire. Optează pentru materiale care nu rețin praful, evită spre exemplu draperiile cu zorzoane.

    Idecorate amenajare camera bebe cu pat Montessori 2
    Când amenajăm o cameră de copii, ajută mult să ne punem în locul lor. O amenajare iDecorate. Foto: Vlad Crețeanu.

    Ingredientul final, care nu trebuie să lipsească din camera pentru copii, este magia. Nu uita că cei mici văd lumea cu totul altfel decât adulții, iar micro-universul lor trebuie să le stimuleze imaginația.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Inline Feedbacks
    View all comments
    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    Cum adaptezi amenajarea camerei copilului la nevoile și schimbările prin care ...