
A costat 90.000 euro amenajarea aerisită și luxoasă a unui apartament din centrul Capitalei
publicat pe 30 ian. 2025Arhitecta Ioana Daria Toghe de la Citylife Arhitectura și-a dorit ca beneficiarii unui apartament din centrul Capitalei să găsească acasă liniștea care, să fim sinceri, nu definește neapărat peisajul urban. A reușit să obțină o atmosferă relaxantă apelând la o cromatică neutră, forme rotunjite și mobilier minimalist. Foarte mult a contribuit însă și lumina naturală care scaldă interiorul, mai ales după orele prânzului.
Apartamentul are o suprafață de 100 metri pătrați și se află la ultimul etaj al unui bloc nou construit. Daria a fost preluat proiectul la gri, iar asta a ușurat șantierul, căci i-a oferit mai multă flexibilitate și libertate în conceperea proiectului. În ceea ce privește compartimentarea, apartamentul este alcătuit dintr-o zonă de zi care include bucătărie, dining și living, gândite ca open-space, dormitor matrimonial cu baie proprie, birou, camera copilului și o baie principală. Open space-ul și dormitorul celui mic au acces către terasă.
„Apartamentul se află într-o zonă privilegiată, foarte aproape de Palatul Parlamentului. Este orientat pe laturile de nord și vest și se bucură de o lumină caldă, plăcută, mai ales după ora prânzului”, spune Daria. „Beneficiarii au fost foarte implicați pe toată durata proiectului și împreună am reușit să ajungem la rezultatul acesta: un spațiu care să însemne relaxare și deconectare absolută”.
Obiectiv principal: o amenajare fluidă și luminoasă
Stilul de amenajare al apartamentului este unul scandinav cu influențe japandi. Cromatica neutră, în care predomină nuanțele de bej, gri sau alb, este fundalul perfect pentru mobilierul sculptural și corpurile de iluminat statement. Pentru un contrast subtil, Daria a folosit auriul, integrându-l la nivel de corpuri de iluminat, baterii sau accesorii pentru mobilier.
Arhitecta a profitat de particularitățile arhitecturale, cum ar fi înălțimea generoasă a încăperilor, mai ales în zona de open space. A folosit culori neutre și texturi bogate, care să reflecte cât mai bine lumina naturală. Formele rotunjite, vizibile la nivelul tavanului, al pereților și chiar al pieselor de mobilier accentuează ideea de calm care a ghidat întregul concept de amenajare. Proiectul a durat șapte luni și a însemnat, ca buget, o investiție de 90.000 euro.
Dincolo de paleta cromatică, există unitate și la nivel de mobilier. Daria a gândit depozitările în locuri în care să nu fie foarte vizibile (hol și dormitoare), lăsând cât mai aerisită amenajarea în zona de open-space.
Resurse: mobilierul pe comandă a fost lucrat de atelierul Our Design. Canapeaua cu forme curbe este de la Intermobili. Corpurile de iluminat care au cântărit destul de mult în bugetul proiectului au fost achiziționate, în mare parte, de la ARN Store. Lastrele ceramice sunt de la SSAB.
Tips&tricks pentru amenajare de la Ioana Daria Toghe:
- De fiecare dată când avem de-a face cu înălțimi generoase, e important să găsim elemente dominante, pe care să le accentuăm cu curaj.
- Îmbină texturi calde cu oglindă sau piatră.
- Accentuează pereții cu materiale texturate.
- Folosește uși filomuro pentru a crea senzația de perete continuu.
- Iluminează indirect spațiile pentru a crea o atmosferă caldă.
-
Curte
Când se plantează gardul viu din lemn câinesc pentru o creștere sănătoasă și rapidă
Arbustul oferă un efect vizual plăcut curții tale.
-
Plante
Ce beneficii are arborele de cauciuc. Unde se ține în casă
Planta îmbogățește mediul casei dacă ai grijă cum trebuie de ea.
-
Lifestyle
Cum se face uleiul de lavandă acasă: ingrediente, pași și beneficii
E mai simplu și mai accesibil decât ai crezut.