Un truc de design viral te ajută să dai un look ultra sofisticat oricărei încăperi, cu accesorii IKEA
Unele idei de design devin virale pentru că sunt spectaculoase. Altele, pentru că sunt simple și accesibile. Iar din când în când apare câte un truc care le bifează pe amândouă. De exemplu, ultimul truc de design pe care l-am descoperit recent pe TikTok și Instagram. Ce presupune? Un perete „îmbrăcat” în draperii, realizat cu ajutorul unor accesorii IKEA, care schimbă complet atmosfera unei camere.
E un truc inspirat din amenajările hoteliere sau din interioarele clasice reinterpretate modern, dar care poate fi adaptat ușor într-un apartament obișnuit. Fără renovări, fără pereți falși și fără bugete mari.
Ce presupune, de fapt, acest truc de design
Ideea e simplă: în loc să tratezi draperiile strict ca pe un element funcțional, le transformi într-un element arhitectural. Draperia nu mai stă doar în dreptul ferestrei, ci acoperă un perete întreg sau o porțiune mare din el, de la tavan până la podea.
Ce obții prin asta? Camera pare mai înaltă, dat fiind că înălțimea ei e marcată de sus până jos prin draperii. În plus, acestea îi dau un aer sofisticat și coerent din punct de vedere al designului. Draperiile vor masca pereții simpli sau imperfecți, cu aspect plictisitor sau inestetic, iar ca bonus, vei observa și o îmbunătățire vizibile a acusticii încăperii. Draperiile sunt adesea folosite pentru izolare fonică.
Este o soluție decorativă, nu structurală, dar cu un impact vizual major.
De ce funcționează atât de bine într-un apartament obișnuit
Acest truc a devenit viral tocmai pentru că răspunde unor probleme reale, foarte des întâlnite:
- spații în care nu vrei să investești în tapet sau placări decorative;
- pereți simpli sau greu de decorat, fără personalitate;
- apartamente închiriate, unde nu poți interveni permanent;
- camere mici, care au nevoie de un artificiu vizual pentru a părea mai ample.
Draperiile adaugă textură, volum și continuitate, fără să încarce vizual, mai ales dacă sunt alese în nuanțe calme.
Pașii să aplici trucul la tine acasă
1. Alege sistemul de prindere potrivit
Pentru efectul sofisticat, șina sau galeria trebuie montată cât mai sus, ideal chiar sub tavan. Găsești o opțiune potrivită la IKEA: sistemul VIDGA e discret, perfect pentru un look modern. Dacă nu ai acces la IKEA, poți folosi orice tip de galerii simple din metal – cele în nuanțe de negru sau alamă au un aer mai clasic. Important este ca sistemul să permită o cădere amplă și continuă a draperiei.
2. Optează pentru draperii simple, cu textură
Secretul acestui truc stă în material, nu în imprimeu. Cele mai potrivite sunt:
- draperiile uni;
- țesături mate sau ușor texturate;
- materiale cu greutate medie sau mare, care cad frumos.
Culorile care funcționează cel mai bine cu acest truc de design sunt bej, crem, gri cald, greige, verde măsliniu, albastru prăfuit.
3. Creează impresia de perete continuu
Pentru un rezultat reușit, draperiile trebuie să acopere o suprafață mai mare decât fereastra. Ideal este:
- să folosești mai multe seturi de draperii, cusute sau apropiate între ele;
- să continui draperia și pe porțiunea de perete fără fereastră;
- să lași materialul să atingă podeaua.
Acest detaliu creează iluzia unui perete „îmbrăcat” și elimină senzația de decor improvizat.
4. „Plisează” draperiile
Un alt truc care poate îmbunătăți și mai mult aspectul final al acestui decor este să faci în așa fel încât draperiile să pară plisate. Poți folosi agrafe pentru a prinde mai multe pliuri din draperie în partea superioară, ca în video. Asta va da un aspect și mai sofisticat întregului ansamblu și, în plus, când vrei să dai draperiile deoparte, vor ocupa și mai puțin spațiu.
Unde arată cel mai bine acest truc
În living
Un perete cu draperii poate înlocui cu succes un perete de accent. Este o soluție excelentă în livingurile open space sau în camerele unde canapeaua este poziționată pe un perete simplu.
În dormitor
În spatele patului, draperiile pot ține loc de tăblie sau pot completa una existentă. Atmosfera devine imediat mai cozy și mai intimă.
În zona de dining sau birou
Draperiile pot delimita vizual zona sau pot ascunde un perete mai puțin estetic, fără a construi nimic.
În plus, este o soluție reversibilă. Dacă te plictisești, schimbi draperiile și obții instant un alt decor.
Un truc simplu, cu efect complex
Poate părea surprinzător, dar uneori cele mai sofisticate interioare nu sunt rezultatul unor lucrări complicate, ci al unor alegeri inteligente de styling. Un perete îmbrăcat în draperii este exact genul de detaliu care arată scump, dar este accesibil și ușor de adaptat.
Cu câteva accesorii IKEA și o alegere inspirată de materiale, poți transforma complet atmosfera unei camere, fără renovare și fără stres.