Doi arhitecți, alături de un sat întreg, au reabilitat o casă veche din Roșia Nouă doar cu tehnici tradiționale și materiale naturale
În 2017, arhitecții Loredana Gaiță și Miodrag Stoianov au preluat proiectul reabilitării unei case vechi, nelocuite de 15 ani, din satul Roșia Nouă, județul Arad. Cu grijă pentru arhitectura locală și modestia traiului de la sat, cei doi au dus la capăt un proiect care a respectat cele mai bune practici cunoscute în domeniu, cu ajutorul și implicarea directă a celor din comunitate.
Loredana Gaiță este arhitectă, mamă a doi copii, asistentă universitară, curatoare de programe, inițiatoare de proiecte civice și pasionată de peisaje culturale, de documentarea, păstrarea și promovarea lor. Are o arie de activitate destul de largă, motivată de idei și inițiative diverse care cresc calitatea arhitecturii și pe cea a relației oamenilor cu spațiile domestice, urbane și sociale în care locuiesc.
S-a apropiat de mediul rural atât prin experiența personală, când și-a petrecut vacanțele copilăriei la bunicii de la sat, cât și prin cea profesională, în practicile de vară din timpul facultății, când obișnuia să experimenteze moduri de intervenție în peisaje rurale și pe arhitectură tradițională, cât și printr-o cercetare pe care a făcut-o asupra arhitecturii tradiționale din județul Timiș, care s-a finalizat cu editarea unui Ghid de arhitectură pentru mediul rural, pentru Ordinul Arhitecților din România.
În 2017, ea și arhitectul Miodrag Stoianov au preluat proiectul de reabilitare a unei locuințe din Roșia Nouă, un sat din comuna Petriș, județul Arad, amplasat pe valea unuia dintre afluenții Mureșului. „Este o localitate izolată, cu puțin peste 200 de locuitori, flancată de dealuri împădurite, situată la limita dintre județul Arad și Hunedoara. Însă tocmai caracterul izolat și ascuns între dealuri îi oferă astăzi o atractivitate aparte, în special în rândul tinerilor care caută alternative la locuirea urbană. În ultimii ani, mai multe gospodării abandonate au fost reabilitate de persoane mutate din Timișoara sau din străinătate”, explică arhitecta.
Procesul reabilitării a păstrat autenticitatea arhitecturii rurale
În acel an, prin intermediul unor cunoștințe comune, i-a cunoscut pe proprietarii Daniela și Amnon Nir, oameni cu drag de natură, care organizau în Roșia Nouă tabere de cercetași. Cei doi și-au dorit să readucă la viață o casă tradițională sub deviza „cât mai mulți localnici trebuie să aibă de câștigat din acest proces.” Ei nu locuiesc permanent la sat, dar pun locuința la dispoziția oricăror inițiative care readuc viață în mediul rural, aflat în depopulare. Casa găzduiește turiști internaționali, participanți la tabere de drumeție, meditație, cicliști etc.
„Daniela și Amnon au fost clienții ideali pentru că, pe de o parte, și-au dorit să construiască o comunitate în jurul proiectului, și, de cealaltă parte, au avut încredere totală în expertiza mea și a lui Miodrag, astfel încât am reușit să ducem proiectul la bun sfârșit fără compromisuri. Reabilitarea a urmărit respectarea celor mai bune practici cunoscute în domeniu: încadrarea în scara și spiritul zonei, folosirea materialelor naturale și a tehnicilor tradiționale, recuperarea și restaurarea elementelor originale, valorificarea meșteșugurilor locale, implicarea comunității și dezvoltarea economiei circulare”, explică Loredana.
Gospodăria de la numărul 76 este una specifică Văii Mureșului, formată dintr-o casă principală și câteva anexe. Când au preluat proiectul, casa era nefolosită de peste 15 ani și avea o serie de elemente degradate (cum ar fi surparea fundației unui colț al casei) care, cu ajutorul meșterilor locali, au fost reconstituite.
În timpul procesului de reabilitare, toate elementele specifice arhitecturii locale au fost păstrate întocmai: acoperișul în două ape, pereți din bârne de lemn pe fundație de piatră, tencuieli de pământ, ferestre de dimensiuni mici care păstrează confortul termic etc. Podul nelocuit, folosit inițial pentru afumatul cărnii, a fost transformat într-o mansardă cu două camere de dormit. Prispa a fost păstrată și extinsă cu un volum simplu, care oferă funcțiunile necesare confortului contemporan (grup sanitar și chicinetă) și se încadrează totodată în scara și materialitatea locului.
„Toate intervențiile realizate urmăresc creșterea confortului utilizatorilor, dar în același timp păstrează autenticitatea arhitecturii rurale. Cred că acesta este adesea un punct nevralgic la reabilitările de case din mediul rural — proprietarii își doresc pe de o parte calitățile estetice ale arhitecturii rurale, dar apoi intervin prea mult, prea agresiv, prea strident, cu o serie de dorințe, conștiente sau nu, inoculate din alte contexte, și care ajung să denatureze ambianța specifică și depărtează rezultatul final de intenția inițială, cea de a trăi mai aproape de natură și cu o oarecare reverență față de lucrurile simple, dar durabile, ale arhitecturii tradiționale”, susține arhitecta.
Procesul de renovare a angrenat o întreagă comunitate de oameni din sat și din împrejurimi. Meșterul Mircea și colaboratorul său Eugen au reparat structura din lemn și fundația, iar Laszlo și Corina, mutați recent în Roșia Nouă, au continuat lucrările când proiectul stagna. Aurel și Violeta Tripon au realizat tencuielile din pământ și finisajele, în timp ce localnicele Persida și Maria C. au țesut perdele și confecționat abajururi pentru corpul de iluminat, din foi de porumb. Specialiști ca Ilie Ovidiu, Viorel Medre și Ionuț au realizat instalațiile, iar firma Karma SRL a ajutat la extinderea casei.
În total, aproximativ 76% din bugetul proiectului a mers către meșteri și servicii locale, ceea ce a reflectat dorința clienților de a susține economia satului.
Restaurarea a devenit un proces comunitar de apreciat, dar Daniela și Amnon n-au fost în proximitate, iar ambiția arhitecților de a coordona lucrările a venit cu un cost considerabil de timp și energie. „Ne-am asumat acest cost, atipic rolului uzual al arhitectului, din dorința de a construi un model care să poată fi replicat local. Am avut convingerea că un astfel de proces crește sau păstrează cunoștințele meșterilor locali despre tehnici tradiționale și poate determina și alte lucrări similare în zonă”, spune Loredana.
Suprafața inițială a casei a fost de 60 de metri pătrați, iar acum, cu extindere și mansardă, ajunge la 110 metri pătrați. La parter se află două încăperi, deschise spre prispă, extinderea adăpostește baia, bucătăria și o cămară tehnică, iar mansarda găzduiește două dormitoare. Accesul în casă se face prin această extindere, iar ușa primește un gol circular care reia motivul ferestrelor rotunde din timpanele mansardei și devine un element de continuitate între cele două volume.
Întreg procesul de reabilitare și extindere a casei principale a durat doi ani.
Schimbări concrete pe care le-au făcut în casa veche
Locuința este poziționată într-o zonă deluroasă și umedă, așa că lucrările au fost adaptate mediului prin soluții simple, locale și sustenabile, cu ajutorul materialelor naturale și tehnicilor vechi. Loredana povestește că au reparat fundația de piatră pentru a stabiliza construcția și a proteja pereții de umezeală, iar în jurul gospodăriei au realizat un șanț perimetral care apără casa de viituri. Pereții au fost tencuiți cu pământ amestecat cu pleavă (paie), o soluție naturală care oferă o bună izolare termică și reglarea umidității.
La interior, au finisat tencuiala de pământ cu var și cenușă, care mențin permeabilitatea pereților și creează un microclimat sănătos. Au transformat podul în mansardă locuibilă și l-au izolat termic, au refăcut structura acoperișului și au refolosit învelitoarea de țiglă ceramică. Pentru a reduce pierderile de căldură. au refăcut ferestrele de lemn cu tâmplărie dublă, iar încălzirea se face prin două sobe de teracotă, completate de recuperatoare de căldură în zona mansardei.
„Intervențiile au urmărit păstrarea unei atmosfere autentice, frugale, prin gesturi simple, care lasă materialele naturale să vorbească de la sine. Pardoselile și tavanul din lemn de gorun vechi au fost păstrate și curățate, lăsate aparente. Pereții au fost decopertați complet și refăcuți cu tencuială de pământ armată cu pleavă de paie, aplicată în straturi succesive, iar finisajul final s-a realizat cu un amestec de var și cenușă, obținându-se suprafețe albe vălurite, calde și luminoase”, completează arhitecta.
Au refăcut ferestrele integral din lemn natural și respectă forma originală (deși sunt mai mari decât ale casei inițiale, pentru a permite o ventilare eficientă și o deschidere amplă spre peisaj ), în timp ce timpanele acoperișului au primit goluri rotunde care încadrează peisajul de-a lungul drumului.
Acoperișul a fost perforat cu două ferestre în planul lui, care nu modifică volumetria originală, dar introduc o lumină blândă și ventilația necesară.
„Extinderea casei principale a fost gândită ca o intervenție discretă, necesară pentru a adăposti funcțiunile umede – baia și bucătăria – ceea ce protejează astfel structura de lemn și finisajele din pământ ale construcției vechi. Volumul nou se aliniază firesc în continuarea casei, cu o înălțime mai mică și o formă simplă, rectangulară, și respectă proporțiile și modestia arhitecturii tradiționale din sat. Structura extinderii este ușoară, din lemn, pe fundație de beton, și urmează parțial conturul vechii anexe care adăpostea odinioară fântâna. Fațadele sunt îmbrăcate în scânduri de lemn dispuse orizontal, vopsite în negru, asemenea altor anexe din Roșia Nouă – o alegere care conferă un contrast subtil, dar armonios, între vechi și nou”, adaugă arhitecta.
Un decor unde predomină lipsa decorului
Pentru confortul casei, arhitecții au introdus instalații electrice noi, ascunse în grosimea tencuielii de pământ. Alimentarea cu apă și sistemul de canalizare au fost făcute de la zero. Apa provine dintr-o fântână nouă, săpată în apropierea casei, în timp ce apele uzate sunt colectate și evacuate într-un sistem de fosă septică cu câmp de drenaj, amplasat pe terenul gospodăriei, în aval față de casă. Au ales această soluție pentru a respecta mediul natural și pentru a proteja structura din lemn și finisajele din pământ de umezeală, ceea ce asigură totodată independența gospodăriei față de o rețea publică inexistentă în zonă.
Decorul urmărit, spune Loredana, este tocmai lipsa decorului. Niciun element nu este ales doar cu scopul de a decora. Au urmărit funcționalitatea și frumusețea intrinsecă a materialelor naturale ale fiecărui element constructiv.
„Am putea spune că decorul este dat de textura și culoarea pietrei, a lemnului de diferite esențe și vechimi, a tencuielii de pământ și vopselii de var. Ferestrele, golurile în suprafața pereților văluriți, încadrează minunatul peisaj înconjurător în tablouri cu diferite forme și dimensiuni. Apoi, regăsim detalii subtile, care poate nu sunt observabile de ochiul nespecializat, dar care conturează o stilistică specifică arhitecturii tradiționale – detaliul grinzilor de sub cornișa acoperișului, suprapunerea scândurilor ce închid tavanul etc.”
Mobilierul este unul minimal, realizat din lemn recuperat dintr-o anexă demolată și are închideri din perdele țesute manual, din cânepă, de către o vecină. Scara a fost construită din dulapi vechi, îmbinați tradițional „în coadă de rândunică”, iar abajurul de deasupra mesei a fost confecționat manual din foi de porumb de o localnică. În celelalte camere sunt doar obiecte absolut necesare: paturi și câteva dulapuri mici pentru depozitare. Corpurile de iluminat sunt surse de lumină directe, fără abajur: becuri suspendate pe cablu textil sau integrate în aplici de perete.
Provocări și lecții învățate pe parcurs
Loredana Gaiță mărturisește că cea mai mare provocare nu a fost una tehnică, ci umană și de proces: învățarea ritmului satului, coordonarea oamenilor, păstrarea răbdării și transformarea unui șantier fragmentat într-o experiență colectivă. Iată câteva dintre elementele care au necesitat răbdare în proces, după cum descrie:
- Roșia Nouă este greu accesibilă, iar fiecare etapă a necesitat deplasări repetate, supervizare directă și adaptări continue. Comunicarea se făcea aproape exclusiv prin viu grai, iar desenele tehnice nu prea erau luate în considerare.
- Meșterii din sat lucrau după un ritm propriu, dictat de sărbători, muncile agricole sau vreme, fără planificare strictă, deci a fost nevoie de răbdare, înțelegere și ieșirea din paradigma uzuală: arhitect/client, proiect/profit.
- Deși tehnicile tradiționale sunt parte din istoria locului, dar și din experiența de zi cu zi a localnicilor, puțini mai au cunoștințele sau deschiderea de a le învăța și a le aplica.
Cât despre lecțiile pe care le-a învățat din această experiență, experta completează
- Contextul dictează ritmul și soluțiile. În mediul rural, nu poți forța lucrurile — trebuie să te adaptezi la oameni, la anotimpuri și la resursele locale. Am înțeles că implicarea localnicilor trebuie să vină cu acceptarea priorităților acestora și a ritmului locului.
- Atunci când vrei soluții sensibile și rar folosite, arhitectura este mai mult despre proces decât despre obiect. De aceea, am denumit proiectul „Casa ca proces” și am descris experiența într-o broșura dedicată, disponibilă online.
- Rolul nostru de arhitecți a fost extins la maxim. Am fost arhitecți, dar și clienți, șefi de șantier, constructori, meșteri și facilitatori comunitari. Fără deschidere și empatie, probabil că proiectul s-ar fi blocat.
- Relația și încrederea dintre arhitecți, beneficiari și sat a fost esențială. Răbdarea investită în reabilitare, precum și dedicarea față de principiile de bună practică în mediul rural, au transformat proiectul într-unul apreciat de cei care îl locuiesc, de vizitatori, dar și de mediul profesional: proiectul a primit Mențiune în cadrul Bienalei de Arhitectură Timișorene, a fost expus la Romanian Design Week, București, publicat în reviste de specialitate și expus în expoziția „Enough is Enough” din cadrul BETA, Timișoara, 2020.
Loredana Gaiță nu a oferit un buget exact pentru întreg procesul reabilitării, dar a menționat cum au stabilit cu clienții să investească minimul necesar, astfel încât casa să poată fi locuită în condiții decente. Faptul că au lucrat cu echipe mici de meșteri n-a permis un deviz estimativ, iar costurile erau urmărite pe măsură ce lucrările evoluau. Cu toate astea, așa cum susține, măsuri ca refolosirea țiglei, utilizarea tencuielilor de pământ, cumpărarea unor ferestre second hand pentru extindere, realizarea mobilierului de bucătărie din lemn refolosit, recondiționarea ușilor interioare, au păstrat bugetul în limite minime.
O altă căsuță reabilitată strict cu materiale naturale este cea construită în timpul Revoluției de la 1948, despre care poți citi aici.
Alte subiecte interesante
Ultimele articole
