Un bărbat a reabilitat o casă construită în timpul Revoluției de la 1848, într-un cătun din Munții Apuseni

În 2021, Puiuleț Adrian, pasionat de munte și de valorificarea patrimoniului cultural, a cumpărat o casă veche din 1849, poziționată la altitudinea de 870 de metri, în Munții Trascăului. A început procesul de reabilitare cu grijă pentru arhitectura autentică, iar rezultatul este o locuință de 30 de metri pătrați, care are toate șansele să fie încadrată ca monument istoric.

În 2001, Puiuleț Adrian a fondat alături de alți tineri Asociația de Turism și Ecologie Trascău Corp pentru a promova protecția mediului și turismul montan. Din 2015 activează în cadrul Consiliului Județean Alba, la Biroul Turism, unde se ocupă, printre altele, de dezvoltarea turismului montan. Este interesat de istorie și patrimoniu cultural și a absolvit un master în cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural.

„În Apuseni, când te îndrăgostești de munte, te îndrăgostești și de oamenii săi. Am parcurs traseele montane din Alba de cel puțin trei ori pe jos și am construit, alături de asociație, singurul refugiu montan din județ (Refugiul Săruni). Acolo am învățat meșteșuguri noi (folosirea motofierăstrăului, realizarea unui acoperiș, îmbinările bârnelor de lemn, confecționarea și montarea șindrilei etc.), m-am împrietenit cu localnicii și am înțeles că viața mea va fi mereu legată de munte și de viața la țară”, explică el.

Casă veche de aproape 180 de ani, din timpul Revoluției de la 1848

Adrian a cumpărat terenul pentru refugiul montan de la tanti Ani, mama, și Florea, fiul, familie cu care s-a împrietenit rapid. În 2016 a descoperit pe teren o casă veche din 1849, cu o inscripție în chirilică. Și-a propus să o cumpere și să o salveze, fără să își dea seama că acesta era primul pas către viața la țară.

„Casa aparține administrativ de orașul Zlatna, județul Alba, pe Valea Ampoiului și e situată în fostul Cătun Citeră, care are un număr de doar patru imobile. Administrativ, acum nu mai e cătun, apare ca stradă. Este situată la altitudinea de 870 de metri, în Munții Trascăului, la nord de oraș”, adaugă proprietarul.

Cu sprijinul istoricului Cosmin Popa-Gorjanu, profesor în cadrul Universității din Alba Iulia, bărbatul a tradus inscripția în chirilică, care vorbește despre evenimentele din acea perioadă și notează finalizarea construcției în 7 iunie 1849.

„Contextul e dat de Revoluția de la 1848, care s-a extins până în vara anului 1849”, spune el. După evenimentele din 1848-1849 din Zlatna, a rămas o stare de tensiune și nesiguranță, agravată de incendierea caselor românești și represaliile împotriva participanților la revoluție. Gărzile maghiare au continuat recrutarea tinerilor români pentru armata ungară, iar refuzul înrolării era pedepsit sever. Ca urmare, mulți români s-au retras în zone izolate, precum Citeră, un cătun care reprezenta un model al „crângurilor” din Apuseni.

„Am căutat apoi în arhive și am aflat că această căsuță a fost construită de Corpade Ioan (n. 1831 – avea 17 ani la data construcției), sprijinit de părinții săi. În cadastrul din 1913 am văzut că locul mai era numit „La Mărișcuța” (un diminutiv al numelui Maria). Am observat astfel, căutând în arhive că mama lui Ioan se numea Maria, soția s-a numit Maria, iar cand au avut un copil (pe care l-au botezat Gheorghe), acesta s-a căsătorit cu o femeie pe care a chemat-o Maria”, povestește Puiuleț.

Reabilitare casă veche care îndeplinește criteriile pentru monument istoric

Încă din 2016, Adrian a fost voluntar în cadrul asociației Monumentum – proiectul Ambulanța pentru Monumente, care își propune să pună în siguranță monumentele istorice din România. În 2021, după ce a reușit să cumpere imobilul din Apuseni, pe care l-a denumit Căsuța Monument, a discutat cu coordonatorii proiectului și au stabilit că locuința întrunește caracteristicile pentru a fi declarat monument istoric, datorită vechimii și inscripției în chirilică (considerată unicat).

În același an, cu ajutorul unor meșteri, arhitecți și voluntari, dar și a unui bun prieten, a reușit să înlocuiască grinzile degradate și să monteze o învelitoare de șindrilă, conformă cu specificul locului. Lucrările au început în aprilie și au fost finalizate în iulie. „Ulterior, am mai cumpărat în apropiere o șură și un teren de 0,80 arii”, zice el.

Casa are 34 de metri pătrați și două camere în care se intră din una în altă, târnaț (deschis pe toată fața sudică), dar și beci la subsol. În procesul reabilitării, Adrian și-a dorit să corespundă cerințelor unui monument istoric, așa că a folosit tehnici tradiționale. Pentru tencuieli a folosit lut – argilă, nisip, paie de grâu, amestecate, la care a adăugat var stins, iar pentru zugrăvit a folosit var și nisip.

Ca și schimbare majoră, a revenit la învelitoarea de șindrilă de brad. „Culoarea a fost realizată prin amestec cu oxid de fier, care încă se găsește în comerț. Am folosit din vechile podele toate scândurile care nu au fost degradate, și am făcut doar înlocuiri minore, unde a fost cazul. Pentru târnaț (pridvor, cerdac) am folosit doar scânduri vechi din același tip de material (fag)”, povestește el.

Casa Florea, o a doua casă reabilitată și renovată pentru locuire

La început de 2022, Florea a murit și i-a lăsat prin testament partea lui de avere, care includea două case și teren. „Prioritățile mi s-au schimbat și am început să lucrez și la construcția moștenită, pe care am denumit-o Casa Florea, în memoria prietenului meu. Practic, acum sunt două case”, spune Adrian. Locuința moștenită are 72 de metri pătrați, bucătărie și cămară, două camere în care se intră din una în alta, târnaț închis pe fața sudică, la subsol beci și băi, dar și vestiar.

La Casa Florea a respectat aceleași principii ca la prima, dar a adăugat și elemente care țin de confort, având în vedere că aici locuiește ori de câte ori ajunge în zonă, în timpul săptămânii, weekend-uri sau concedii. A amenajat două băi în stil cât mai autentic, dar și bucătăria, unde există o sobă pe lemne și un aragaz cu butelie. Mobilierul este tradițional din lemn, iar multe dintre obiecte sunt personalizate cu motive populare românești.

A reușit să amenajeze și cele două camere, unde a îmbinat elemente restaurate, cum ar fi tablourile vechi, cu cele moderne, cum ar fi un pat suprapus (făcut cu ajutorul unor meșteri locali) care se potrivește cu atmosfera de la interior, după cum susține.

„Toate podelele au fost reabilitate, șlefuite și tratate cu ulei de in (la cald, cu un amestec de ceară de albine), iar izolația între podele și beci/poditură și baie am realizat-o cu chit de pământ peste care am pus vată bazaltică. Gresia și faianța, folosite mai ales în baie și în bucătărie (puțin), provin de la prietenul meu Florea, care le aduna pentru viitor”, precizează proprietarul.

Sub casă, din bucătăria de vară a făcut două băi, plus vestiar, dotate cu apă curentă, canalizare, boiler pe lemne/panou solar pe timp de vară. În bucătărie a montat o chiuvetă (cu apă curentă), a dotat-o cu aragaz cu butelie, pe lângă soba cu plită și cuptor (pe lemne).

Din târnaț (pridvor, cerdac) a conceput o scară, care va facilita coborârea la baie și pe timp de iarnă, fără a mai ieși afară din locuință (sub târnaț, va trebui închisă fațada). Apa e captată, prin cădere, de la aproximativ 700 de metri, prin pământ, după cum subliniază, iar electricitatea vine de la panouri fotovoltaice și acumulatorii aferenți.

Casa Florea are o curte de aproape 6500 de metri pătrați. Aici a reparat zidurile de sprijin, a refăcut magaziile de lemne, a curățat o parte din pomii fructiferi, a creat un loc pentru focul de tabără, dar a și pregătit terenul pentru arat (intenționează să pună cartofi, iar apoi, în toamnă, să planteze secară).

„În spatele casei, în partea nordică, am refăcut clădirea care conține cuptorul de pâine (inclusiv cuptorul propriu zis care era deteriorat) și am creat o grădină în care plantez legume. În partea sudică, la aproximativ 50-60 de metri de clădire, există o fântână pe care am să o reabilitez. Chiar în fața clădirii a fost cocina de porci, pe care am demolat-o, dar am păstrat lemnul pentru o viitoare construcție”, zice bărbatul.

Provocări, lecții și sfaturi

Adrian a avut parte de multe provocări în tot acest proces, de la organizarea planului, la cum a corelat activitățile cu voluntarii și meșterii, dar și cu posibilitățile financiare din acel moment. Investițiile le-a făcut treptat, cu bani din economii, dar și din credit; toate au depășit suma de 100.000 de euro.

A fost nevoie să se asigure că toate materialele erau disponibile înainte de a începe lucrul, dar a avut și probleme tehnice, pentru că zona este izolată, la o altitudine de peste 700 de metri, așa că a captat apa cu 150 de metri mai sus. „Gestionarea taberei pentru voluntarii Ambulanței pentru Monumente a fost cea mai grea parte, cu multe drumuri, muncă intensă, și activități diverse, inclusiv bătut șindrilă și gătit”, își aduce aminte.

Iată câteva sfaturi pe care le-a învățat pe parcurs:

• Să îți faci bine planul. Să discuți foarte mult toate ideile cu alte persoane cu experiență în domeniu, dar și cu localnici, meșteri din zonă, inclusiv instalatori
• Să citești toate cărțile care au legătură cu planul tău, renovarea, reabilitarea unei case țărănești vechi
• Să înțelegi că importante nu sunt liniile drepte, confortul de oraș, ci bucuria drumului, păstrarea moștenirii
• Am învățat să mă bucur de fiecare zi. Am învățat să nu mă grăbesc. Am învățat din eșecuri, multe la număr
• Dacă nu îți place munca, dacă nu vrei să înveți lucruri noi, dacă nu ai această disponibilitate, nu te apuca. Vor fi zile, luni, în care vei fi singur cu munca ta. Fii încăpățânat, dar numai în acea măsură care să te ducă înainte. Fă planuri, notează tot, discută planurile cu oricine e interesat. Toate ideile sunt binevenite. Până la urmă, tu o să alegi ce vrei, ce îți dorești. Iubește lutul, lemnul, copacii, verdele, natura. Învață să trăiești în ritmul lor.