7 apartamente în regim Airbnb din Cluj-Napoca, din care nu vrei să mai pleci
publicat pe 30 mai 2020Cauți cazare prin țară, pentru o vacanță mai liniștită decât de obicei? Venim cu propuneri de apartamente care te duc pe tărâmul imaginației, lofturi cu aer de vinotecă și decoruri unice, care te așteaptă să le închiriezi la Cluj-Napoca, pe Airbnb.
Am căutat pentru tine câteva dintre cele mai deosebite și practice locuri de stat în Cluj-Napoca. Că mergi singur, în cuplu, cu câțiva prieteni sau cu copiii, din lista de mai jos sigur găsești cel puțin un apartament care-ți face cu ochiul.
1. Grand Apartment
Apartamentul ocupă întregul etaj al unui monument istoric din centrul orașului. Are două dormitoare, două băi și trei paturi. Găsești aici o bucătărie complet echipată, o zonă de living și una de dining.
Este decorat într-un stil vintage cu mobilier antic, combinat cu decorațiuni contemporane. Iarna te poți bucura de o verandă însorită ca pe terasă, iar vara te poți răcori în interior datorită pereților groși și a tavanului înalt.
Numărul maxim de oaspeți: șase
Preț/noapte: 281 lei, trei nopți minimum
2. Apartament Art Deco
Spațiul generos este situat în centrul vechi al orașului, într-o clădire construită în secolul XIX. Acum poate fi casa ta pentru câteva zile, unde găsești tot ce ai nevoie. Are două dormitoare, o bucătărie deschisă, o zonă de luat masa, două băi și cinci paturi.
Locul este decorat în stil Art Deco, colorat și contemporan. Are tavan înalt, mobilier din lemn, iar parchetul este cel original. Aici te poți bucura de o ieșire de un weekend cu prietenii, fiindcă ești chiar în inima orașului și aproape de viața de noapte.
Numărul maxim de oaspeți: șase
Preț/noapte: 276 lei, trei nopți minimum
3. Vinodorum Loft
Printre sticle de vinuri păstrate cu grijă, găsești în acest loft tot ce ai nevoie pentru o ședere relaxantă. Ai jos la intrare un spațiu de living cu o canapea extensibilă, o chicinetă open-space, iar sus pe scări un pat de două persoane. Loftul se află în centrul orașului, „la clopot”. De aici poți vedea Piața Unirii – locul tuturor evenimentelor mari din Cluj-Napoca.
Numărul maxim de oaspeți: patru
Preț/noapte: 291 lei
4. Apartament cu flori și colorat ultra-central
Situat în centrul vechi, apartamentul plin de culori și plante este foarte generos ca spațiu pentru tine și câțiva prieteni. Are un pat de două persoane cum urci pe scări, o canapea extensibilă jos, unde se află și bucătăria cu toate cele necesare dacă vrei să-ți gătești.
În zonă găsești restaurante, cafenele, baruri, cluburi, cinematografe cu istorie și cam orice ți-ai dori de la viața de oraș din Cluj.
Numărul maxim de oaspeți: patru
Preț/noapte: 159 lei
5. Fantasy Apartment
În acest decor cu siguranță că te poți pierde în lumea imaginației. Poți alege să dormi în patul matrimonial din dormitor sau pe una dintre cele două canapele extensibile din living. Aici îți poți prepara o cafea bună la un aparat special sau un mic dejun rapid înainte să o iei la pas prin oraș. Decorul este realizat de câțiva artiști locali.
Numărul maxim de oaspeți: opt
Preț/noapte: 409 lei
6. Wonder Apartament
Dacă e vreme rea într-o zi, va fi o plăcere să petreci timp în acest apartament în care fiecare încăpere spune o altă poveste și este decorată în nuanțe diferite de albastru, gri, negru sau alb.
Este situat în cartierul Gheorgheni, la opt minute de mers pe jos de centru. Are două dormitoare, trei paturi, două băi, o bucătărie, o sufragerie și trei balcoane.
Numărul maxim de oaspeți: șase
Preț/noapte: 267 lei
7. DD Apartment
Alb, negru și iarăși alb în acest apartament minunat amenajat simplu cu pete de culoare. Are un dormitor cu pat matrimonial, o baie, o bucătărie deschisă într-un spațiu luminos și se află la doar șapte minute de mers pe jos de centru.
Numărul maxim de oaspeți: patru
Preț/noapte: 234 lei
Când te gândești să dai o fugă până la Cluj-Napoca, la unul dintre festivalurile de film sau de muzică, ori pur și simplu într-un weekend de relaxare, ai de unde alege o cazare specială și unică în felul ei.
Foto principală: Airbnb
-
LIFE
De la cititori: cu 10.000 euro a renovat un apartament vechi din centrul Capitalei și l-a transformat într-un Airbnb simplu și util
-
Sponsored
Cum să colaborezi cu succes cu un arhitect sau designer de interior
-
DESIGN INTERIOR
9 proiecte care te vor convinge că ai nevoie de o renovare sau reamenajare
-
Plante
8 pași pentru plantarea corectă a bambusului în ghiveci
De la tipul de ghiveci, la tipul de sol și la modul de fertilizare, toate contează.
-
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Soluție de curățare a filtrelor de hotă cu bicarbonat. Cum faci asta singur, rapid și în siguranță
Se prepară simplu, iar efectul de curățare este garantat.
Pentru apartamentul de la punctul 2, ați scris secolul IX. Probabil e typo, și secolul e, din nou probabil, XIX. Nu există construcții (în care să se locuiască) de secol IX în Cluj (doar ruine). Super în rest! 😀
Bună, Kara, așa este, ne-a scăpat un X. Mulțumim! 😀