LIFE

Unde te poți caza pe lângă cele mai frumoase cascade din România

publicat pe 21 sept. 2022

    Poate că n-avem cele mai spectaculoase cascade din Europa, mai ales după prăbușirea celei de la Bigăr, din Parcul Național Cheile Nerei, considerată un colț de rai și o minune a naturii. Natura a dat și tot natura a luat, iar noi am pierdut unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din țară, însă, din fericire, ne-au rămas multe altele, care sunt spectaculoase în felul lor.

    Te invităm, așadar, să descoperi unele dintre cele mai Instagramabile căderi de apă din România (în caz că nu știai de ele), dar, mai ales, cazările de vis din apropierea lor, în care să te odihnești după ce-ai făcut un traseu pitoresc până la cascadă și-napoi.

    Cascada Lotrișor (Valea Oltului)

    Cascada se află în Parcul Național Cozia
    Cascada se află în Parcul Național Cozia

    Cascada Lotrişor e situată între oraşele Călimăneşti şi Brezoi, în munții Căpățânii, și ți s-a întâmplat, probabil, să treci pe lângă ea atunci când mergi spre Voineasa sau Sibiu. Există, ce-i drept, un indicator care să te facă să oprești un pic și a face cunoștință cu o așa frumusețe a naturii, preț de un ocol de o oră prin natură. Traseul e bine marcat și se poate face destul de ușor până la baza cascadei, una destul de învolburată, cu o cădere a apei de aproximativ 30 metri.

    Tinyc Joy: Căsuță în Stoenești (Vâlcea)

    Din vara acestui an, zona s-a îmbogățit cu o cazare altfel. La 17 kilometri depărtare de Călimănești, pe dealurile din apropiere de Stoenești, se află această casă de vacanță pe roți, cu arhitectură bizară, dar deosebit de cochetă și atent amenajată de proprietari. Căsuța ecologică care se încălzește de la soare poate găzdui patru persoane cu tot confortul zilelor noastre, dar oaspeții pun cel mai mult preț pe priveliștea superbă, de oriunde ai privi.

    Preț: de la 375 lei/noapte

    Cascada Cailor

    Una dintre cele mai lungi căderi de apă
    Una dintre cele mai lungi căderi de apă

    Spectaculoasa Cascadă a Cailor este situată în apropiere de stațiunea Borșa, în Munții Rodnei, la o altitudine de 1300 metri și cu o cădere a apei ce se întinde pe 90 metri. La cascadă se poate ajunge din Borșa fie cu telescaunul, varianta leneșă, fie luând la picior un traseu care durează circa o oră, varianta sportivă. Orice cale ai alege, priveliștea te răsplătește din plin, iar dacă alegi să vizitezi cascada în sezonul ploilor, vei avea parte de debitul ei maximum.

    A Frame Cabin – Valea Vinului (Vișeu de Sus)

    În Maramureș, ai multe opțiuni de cazări cochete sau tradițional cochete, iar noi am ales una în apropiere de orașul Vișeu de Sus, la circa o jumătate de mers cu mașina de Borșa. Situată în Valea Vinului, cabana din lemn în formă de A și cu geamuri generoase are vedere spre dealurile spectaculoase din apropiere de Munții Rodnei. Geamurile până-n podea îți dau ocazia să te trezești cu o panoramă naturală de vis, pe care s-o admiri cocoțat în vârful patului, în timp ce te bucuri de o liniște totală.

    Preț: de la 338 lei/2 persoane

    Cascada Urlătoarea

    La Urlătoarea ajungi în circa 30 de minute
    La Urlătoarea ajungi în circa 30 de minute

    Știm, nu-i nimic nou aici, însă cea mai cunoscută cascadă din România nu putea lipsi din lista noastră. Situată lângă Bușteni, la altitudinea de 1100 metri, în apropierea traseului turistic care duce spre Platoul Bucegi pe Valea Jepilor, Urlătoarea este o priveliște încântătoare, ca debit și cădere de apă, iar traseul până la ea este accesibil, chiar dacă de cele mai multe ori aglomerat, în sezon turistic.

    Cabana Hug, Breaza

    Am găsit această cabană șic puțin mai departe de locul în care pornește traseul spre cascadă, în Breaza, dar merită să faci o plimbare de 30 minute cu mașina până la ea. Cabana Hug (care poate găzdui patru persoane) te îmbrățișează cu căldura și bunul ei gust, iar ceea ce atrage la ea este faptul că este construită majoritar din lemn vechi, are ferestre pe tot peretele, cu vedere la munții, și decor tradițional în interior. Iar oaspeții care i-au trecut pragul susțin că este una dintre cele mai frumoase cazări de pe Valea Prahovei.

    Preț: de la 350 lei/noapte

    Cascada Duruitoarea

    O cădere de apă zgomotoasă
    O cădere de apă zgomotoasă

    Cea mai mare cascadă din Munții Ceahlău, Duruitoarea iese în evidență prin zgomotul făcut de căderea sa de apă (de aici și numele). Căderea este dispusă aproape pe vertical și se întinde pe circa 25 metri, iar altitudinea la care se găsește este de 1247 metri. La Duruitoarea se poate ajunge pe un traseu de dificultatea medie din stațiunea Durău, iar drumul poate dura puțin peste două ore.

    Căsuță tip A-frame, Piatra Neamț

    Căsuța Mea este o cabană tip A-frame, aflată la marginea unei păduri de brazi din zona Sărata, Piatra Neamț. Locuința cu exterior cochet poate găzdui trei persoane și este amplasată confortabil de aproape de oraș, dar într-un loc liniștit, cu o priveliște superbă spre Lacul Bâtca Doamnei. Patul de la etaj îți oferă o vedere perfectă asupra lacului și dealurilor care-l înconjoară.

    Preț: de la 295 lei/noapte

    Cascada Toplița

    Apa cascadei îngheață foarte rar sau chiar deloc
    Apa cascadei îngheață foarte rar sau chiar deloc

    Singura cascadă cu apă termală din țară se află într-o rezervație naturală geologică din orașul Toplița, județul Harghita. Mai special este că această cădere de apă este doar a doua de acest fel din Europa. Cascada se află la marginea orașului, pe drumul spre stațiunea Bradul, iar accesul se poate face și cu mașina, deși mai dificil. Este mult mai recomandat s-o iei la pas către acest fenomen natural unic. Căderea de apă te va întâmpina la căldură, la propriu, temperatura constantă a apei, indiferent de anotimp, fiind între 26 și 28 de grade.

    Casa Cifu, Toplița

    Ne-am îndrăgostit, pur și simplu, de bunul gust din această cazare din Harghita. Vila cu trei dormitoare, terasă cu vedere la munte și grădină poate găzdui până la opt persoane într-un decor aproape luxuriant. Situată în mijlocul naturii, în apropiere de pădure, vila este echipată cu tot ce înseamnă confort premium, după cum îți poți da seama singur, din fotografiile cu locația.

    Preț: 1080 lei/noapte

    Foto: Booking, Airbnb, Shutterstock, infopensiuni.ro, visitharghita, wikipedia

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments