LIFE

Un tânăr a transformat o Dacia Dokker într-o casă pe roți cu care călătorește prin lume

publicat pe 04 feb. 2025

    În timp ce unii se mută de la oraș la sat, își construiesc case de vacanță sau tiny-uri, George Ștefănescu, la 24 ani, s-a hotărât să convertească o Dacia Dokker într-un camper cozy și să exploreze lumea. Am stat de vorbă cu el despre cum i-a venit ideea, câți bani a investit și cum a fost să treacă prin tot acest proces singur.

    În 2022, după ce străbătuse deja Europa pe bicicletă, George și-a cumpărat o mașină pe care s-o transforme într-o casă pe roți. O Dacia Dokker second-hand, care mai fusese convertită și care l-a costat 4400 euro. A început să lucreze la mașină în noiembrie 2022 și a terminat conversia completă în vara lui 2024. „Am lucrat cu foarte multe pauze, din cauza lipsei de spațiu, a frigului din timpul iernii, dar și a perioadelor în care m-am documentat”, zice George.

    Transformarea unei mașinii Dacia Dokker într-o locuință pe roți

    Primul lucru pe care l-a făcut a fost să curețe dubița și să elimine petele de rugină. A aplicat apoi un insonorizant auto care să scadă nivelul zgomotului în timpul mersului, peste care a aplicat o izolație de lână (nu este ușor inflamabilă și are un efect higroscopic), iar apoi lambriul.

    Și-a dorit să aibă toate lucrurile de care dispune un camper de mari dimensiuni, așa că a căutat diferite layout-uri de amenajare reușite în dubițe de același tip sau dimensiuni asemănătoare. „Am găsit varianta unui pat construit din două mini-canapele, așa că pe timpul zilei mă pot așeza pe canapea, iar seara stau în pat”, spune el.

    A lăsat spațiu liber pentru frigider, apoi și-a amenajat o mini-bucătărie formată dintr-o chiuvetă mică, aragaz, cuptor pliabil, două rezervoare de apă, un sertar cu condimente, tacâmuri, farfurii, dar și un încălzitor pe motorină care-i permite să doarmă în nopțile mai friguroase.

    „Sub o canapea am multiple spații de depozitare, unde am un ventilator, mâncare neperisabilă, duș pliabil, perdele pentru duș, iar sub cea de-a doua canapea am depozitat roata de rezervă, toaleta, un recipient separat pentru apă, pe care o folosesc la duș, și bateria care alimentează toți consumatorii, de la electronice la bateria de chiuvetă, lumini, duș și încălzitor”, continuă George.

    Camper-ul mai are un detector de monoxid de carbon și unul de fum, două tipuri de lumini, două prize de 220V, trei prize de 12V, iar deasupra o marchiză auto, un panou solar de 200W care încarcă bateria din interior, dar și o cutie de depozitare care conține bagaje, două scaune și o masă de camping.

    Per total, pe lângă prețul mașinii 4400 euro, el a mai adăugat instalația de GPL, aproximativ 700 euro, cât și materialele folosite în conversie, care au costat aproximativ 3500 euro.

    „Internetul este prietenul tău când vine vorba de documentare”

    George a lucrat singur la conversia mașinii. Un proces de durată, care a necesitat mult timp de documentare, mai mult decât reparațiile sau modificările în sine. „Doar alegerea materialelor potrivite și a aparaturii a durat câteva luni; le-am căutat pe cele mai bune la cele mai mici prețuri”, specifică el.

    A urmărit grupuri de Facebook dedicate, a studiat tot felul de site-uri și video-uri de pe YouTube. Așa a descoperit o comunitate mare și frumoasă de pasionați, care i-a răspuns la întrebări și nelămuriri. „Singurul lucru făcut de altcineva în procesul de reconversie au fost husele de saltea, făcute la o croitorie, deoarece n-am avut mașină de cusut și aveam nevoie să fie custom, pe dimensiuni precise”, adaugă el.

    Cea mai mare provocare, de exemplu, a fost să găsească o chiuvetă de 30 centimetri. „Chiuveta este confecționată dintr-un bol de inox, pe care l-am găurit și peste care am montat o scurgere, totul la un cost de 30 lei”, explică el. A măsurat foarte bine fiecare detaliu și a căutat dimensiunile produselor înainte de a le cumpăra.

    Rezultatul este perfect pentru două persoane. „Îmi place ușurința cu care mă strecor prin orașe și lejeritatea cu care găsesc un loc de parcare. Mi-aș fi dorit să am tracțiune integrală (4×4), să pot explora munții sau locurile mai greu accesibile, dar nu le poți avea pe toate”, mai spune George.

    „Deja plănuiesc următoarele aventuri”

    În 2024 a făcut prima călătorie cu camper-ul, un drum de 23 de zile până în Norvegia, timp în care a trecut prin Ungaria, Slovacia, Austria, Cehia, Germania, Polonia, Danemarca și Suedia.

    „A fost o experiență unică și o pot include în topul călătoriilor avute până acum”, zice el. În clipa de față, se informează și plănuiește următoarele aventuri. În fiecare an plănuiește o călătorie cu bicicleta prin Europa, dar și cel puțin una cu dubița. Spre exemplu, în 2025 vrea să plece cu mașina prin Islanda, partea de sud a Norvegiei, țările Baltice și Finlanda sau Turcia și Georgia.

    În ceea ce privește locurile unde a înnoptat în călătoriile sale, s-a bazat pe aplicația park4night, care i s-a părut foarte utilă, mai ales că include și poze, review-uri, dar și detalii despre locurile unde poți dormi.

    „Am folosit app-ul seară de seară și am încercat să găsesc cele mai frumoase dintre parcările gratuite. Astfel, am plătit doar în două seri pentru parcare, un total de 25 euro. Am găsit locuri gratuite care includeau toaleta, mese pentru picnic, spații pentru grătar, dar și parcări fără alte facilități, totul ține de noroc și de zona unde te afli. Aplicația pune la dispoziție și campinguri cu plată, care de cele mai multe ori îți pun la dispoziție duș, toaletă, curent și alte facilități, lucruri de care uneori ai nevoie dacă nu ai o mașină care dispune de ele”, precizează tânărul.

    „Nu aștepta momentul potrivit”

    George are o serie de sfaturi pentru cei care vor să-i calce pe urme:

    • nu aștepta momentul potrivit, nu o să vină niciodată
    • nu ai nevoie de o mașină special pentru asta, de o conversie costisitoare sau de cele mai scumpe articole pentru a fi fericit. Începe cu ce ai și investește pe parcurs
    • testează experiența – dacă ai deja o mașină, rabatează bancheta, găsește o saltea gonflabilă sau o pătură mai groasă și enjoy. În timp vei vedea dacă este o experiență potrivită pentru tine sau nu. Dacă nu una, împrumută de la un prieten sau familie, sau închiriază una, ai opțiuni din care poți alege.
    • dacă ești convins, poți căuta mașina potrivită pentru tine. Începe de la buget și an de fabricație. Eu mi-am dorit o mașină fiabilă, de mici dimensiuni, după 2010, și am avut de ales între VW Caddy, Fiat Doblo, Renault Kangoo, Dacia MCV și Dacia Dokker
    • urmează procesul de documentare și informare, urmat de conversia propriu-zisă
    • te poți bucura de casa ta pe roți în mijlocul munților sau la malul mării.
    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments