Camera copilului

Tips&tricks: cum alegi un birou potrivit pentru copil și 8 modele care să vă placă și ție, și lui

publicat pe 10 sept. 2020

    Dacă ai un copil care a ajuns la vârsta grădiniței sau a școlii, atunci știi că zona de lucru a devenit cea mai importantă din camera lui. Iată câteva sfaturi să alegi un birou potrivit, de la un designer de interior.

    Pe el face teme, pe el desenează și își dezvoltă creativitatea, pe el stă și laptopul, ca să poată avea o poziție corectă în timp ce îl folosește. Biroul e foarte important în amenajarea unei camere de copil, tocmai pentru că e implicat în atât de multe activități. Ca să faci o investiție bună atunci când îl cumperi, am întrebat un designer cum alegi un birou potrivit pentru copil.

    Cum alegi un birou pentru copil în funcție de înălțime

    Un prim aspect căruia trebuie să-i acorzi atenție este înălțimea – alege-o în funcție de înălțimea copilului. „Acesta trebuie să aibă o poziție corectă. Tălpile trebuie să stea complet pe podea, iar antrebrațele să stea orizontal pe suprafața de lucru”, explică designerul de interior Alexia Miulescu.

    birou cu inaltime reglabila ikea
    Birou PÅHL și unitate suplimentară, IKEA, 389 lei

    Majoritatea modelelor din comerț vin cu înălțimea de 75 centimetri – o înălțime medie pentru un adult, însă de multe ori, blatul este prea sus pentru un copil. Dacă este și cazul tău, cel mai simplu este să alegi un model cu înălțime reglabilă, cum este modelul PAHL de la IKEA.

    Dimensiunea blatului contează

    birou lotta bellamy bonami
    Birou Lotta BELLAMY, Bonami, 1.098 lei

    Blatul ar trebui să aibă o lățime minimă de 120 centimetri, spune Alexia. „Sunt multe obiecte necesare în același timp: caiet, carte, laptop, ustensile de scris. În plus, copilul trebuie să aibă spațiu suficient de mișcare a brațului”, explică designerul de interior.

    birou copil vipack bonami
    Birou Vipack Alex, Bonami, 2.160 lei

    Un alt aspect important este adâncimea. „Distanța de la monitorul laptopului până la ochi ar trebui să fie mai mare de 50 centimetri”, atenționează Alexia Miulescu. Așa că orientează-te la un birou pentru copil cu un blat cu o adâncime de cel puțin 50 – 60 centimetri.

    Materiale potrivite pentru un birou de copil

    Și materialele sunt importante atunci când alegi un birou pentru copil, fiindcă trebuie să fie rezistente. Asta ca să nu stai tot timpul cu gura pe cel mic de teamă că va strica blatul, îl va murdări sau îl va păta accidental.

    birou pal si metal somproduct
    Masă de birou din pal și metal, Somproduct, 766 lei

    „De obicei, birourile pentru copii se fac din materiale rezistente, PAL-ul este rezistent la șocuri mecanice, la fel și MDF-ul și lemnul”, spune designerul de interior. Chiar și metalul este folosit adesea pentru cadru și ai siguranța că nu se va strica de la șocuri.

    Culorile nu depind doar de amenajare

    birou bonami gri antracit
    Birou Marckeric Square, Bonami, 1.127 lei

    Probabil că vei încerca să asortezi biroul cu restul amenajării și culorile prezente deja în cameră, dar ăsta nu e singurul aspect important. „Nu recomand culorile foarte puternice care pot influența activitatea copilului”, atenționează Alexia Miulescu. Designerul adaugă că nuanțele prea stridente îi poate da stări de agitație.

    Alte criterii importante atunci când alegi un birou

    birou inclinatie kika
    Birou Happy, kika, 439 lei

    Un alt element reglabil integrat în birourile pentru copii este blatul. La anumite modele, înclinarea lui poate fi reglată, astfel încât el să poată desena mai comod sau chiar să aducă monitorul la înălțimea ochilor fără să stea aplecat. „Înclinarea încurajează o poziție verticală benefică pentru coloana vertebrală”, explică designerul Alexia Miulescu.

    birou inclinare depozitare vidaxl
    Masă de desen cu blat reglabil, vidaXL, 599 lei

    Spațiile de depozitare sunt și ele importante, mai ales dacă copilul tău a început școala. Iar dacă nu ai deja o bibliotecă încăpătoare în care să depozitezi materialele de studiu, atunci câteva rafturi integrate îți vor prinde bine.

    birou copil caleb mobexpert
    Birou Caleb, Mobexpert, 710 lei

    Siguranța este și ea importantă, mai ales dacă ai un copil mai mic. Cei cu vârste mai fragede sunt mai predispuși la accidentări, așa că alege un birou de copil cu colțuri rotunjite, fără muchii ascuțite.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments