Piața gadgeturilor de bucătărie este ultra variată, există zeci de tipuri de aparate menite să facă procesul de preparat și gătit mâncare mult mai simplu. Totuși, multe dintre ele ajung să fie folosite de câteva ori imediat după cumpărare, iar apoi abandonate într-un dulap. Accesoriul de bucătărie despre care vreau să-ți spun este unul pe care l-am adăugat de opt luni în „arsenalul” meu și pe care îl folosesc săptămânal: este vorba de un tocător de legume manual, super ușor de folosit și, cel mai important, de curățat.
La începutul lui 2026, în ianuarie, am decis să iau în serios una dintre „rezoluțiile” pe care mi le-am setat pentru anul acesta și anume să gătesc mai mult și, implicit, să mănânc mai sănătos. Astfel, am început să urmăresc pe social media mai mulți creatori de conținut care promovează un astfel de stil de viață.
Așa am descoperit-o pe Marianna Moore, health&fitness influencer cu studii în nutriție, al cărei public țintă sunt persoanele comode (ca mine), care aspiră să se alimenteze mai sănătos. Ce aveau în comun aproape toate videoclipurile ei cu rețete? Un tocător de legume manual – un accesoriu de bucătărie care nu consumă curent electric, nu vine cu un cablu enervant în care să te încurci și care chiar scurtează semnificativ timpul de preparare a mâncării.
Experiența mea cu un tocător de legume manual

Videoclipurile Mariannei m-au convins să-l încerc așa că, la început de ianuarie l-am adăugat în coș pe acesta, găsit pe eMAG. Review-urile altor clienți mi-au părut promițătoare: cei care îl cumpăraseră atestau că lamele sunt suficient de ascuțite și rezistente, că e simplu de folosit și de curățat, iar asta mi-a dat încredere că nu va deveni o risipă de bani.
Tocătorul a venit, într-adevăr, cu mai multe accesorii: două mandoline menite să taie legumele în bucăți mai mici sau mai mari, două „răzătoare” care spiralează și câteva unelte de curățare.
La ce am folosit până acum tocătorul
Datorită celor două dimensiuni diferite de tăiere a legumelor cubulețe, am putut folosi tocătorul pentru a face mai multe tipuri de preparate. De la salate, ciorbe, tocănițe și chiar plăcinte, pot spune că l-am folosit pe deplin. Taie fără probleme cartofi, morcovi, ardei, țelină, ceapă, roșii și chiar mere.
Cum se folosește
Procesul e super simplu: cureți leguma și o tai în felii în grosimea pe care vrei să o aibă cubulețele. Dacă folosești mandolina pentru cuburi mai mari, tai feliile mai groase, iar dacă o folosești pe cea mică, tai feliile mai subțiri – e simplu. Apoi pui fiecare felie pe mandolină și apeși cu putere capacul peste ea. Legumele tăiate se adună în caserolă, iar când ai terminat de tăiat, pur și simplu îndepărtezi capacul și le scoți. Tocătorul se spală rapid în chiuvetă, cu detergent și apă călduță, iar dacă s-au blocat resturi de legume în capac, le poți îndepărta rapid cu peria care vine în pachet.
Singurul dezavantaj
Dacă ar fi să menționez un dezavantaj al folosirii unui tocător de legume manual, acesta ar fi zgomotul. Deși nu e un aparat electric, atunci când ai de tăiat legume cu o textură tare – precum cartofi de exemplu – apăsarea capacului peste ele e destul de zgomotoasă. Însă fiindcă durează atât de puțin timp tot procesul, nu pot spune că m-a deranjat până acum.