
Sertar magic, magazinul în care un belgian recondiționează antichități pentru casa ta
Un belgian mutat în România și-a dorit să aibă în București atmosfera târgurilor de vechituri cu care a crescut. A deschis magazinul „Sertar magic”, unde vinde antichități, produse vintage și unele montate de el din obiecte care nu mai aveau o viață.
Cât așteaptă ca Michael să le aducă lustra, un cuplu inspectează rafturile cu obiecte vechi. El studiază cu atenție o veioză făcută dintr-un suport pentru sticle dintr-un laborator, ea descoperă o ramă neagră de ochelari, cu lentile mici și rotunde.
Magazinul „Sertar Secret” nu se potrivește deloc cu gălăgia, aglomerația și tot griul înghesuit de pe Bulevardul Carol I din București. Înăuntru, la numărul 59, pare cald, calm, odihnitor. Se zărește prin gemurile mari o salbă galbenă de lumini ca un contur de cort. Abia apoi observi mașinuțele, balanțele, bombonierele și partiturile din vitrină și, undeva mai în spate, mobila și vazele, lustrele și lămpile care încălzesc camera mare.
Numai gemulețul și tejgheaua de pe ușa de la intrare mai amintesc de ce-a fost aici înainte: o farmacie. În rest, spațiul a fost transformat complet de Michael. I-a spus proprietarului că vrea să facă o gaură în perete să vadă ce e dincolo de stratul gros de rigips și a descoperit o comoară: cărămidă în stare bună. A decojit pereții laterali ai camerei principale, le-a dat un strat de lac și a obținut aerul vintage pe care orice magazin de antichități ar trebui să-l aibă. Din tavan a scos rigipsul gros de un metru și jumătate, iar camera a devenit mult mai înaltă.
I-a mai cerut proprietarului de la care a închiriat spațiul să tragă apă lângă locul unde avea să-și instaleze masa de lucru. „Dar e un magazin!”, s-a mirat acesta. Michael i-a explicat ferm că el lucrează cu obiecte vechi, pe care trebuie să le curețe, așa că îi trebuie acces facil la apă. A primit ce a cerut, iar deasupra chiuvetei are agățată o fotografie cu el și iubita lui. Carmen este motivul pentru care Michael Chaboud a venit din Belgia în România acum șase ani.
Bărbatul probează ochelarii mici și rotunzi și chicotește fericit într-o oglindă. „Da, sunt mai retro, așa. Eu i-aș face broșă”, spune femeia. Belgianul aduce lustra de la subsol, le arată celor doi cablurile pe care le-a schimbat și începe să asambleze abajururile. Soții sunt încântați de noua achiziție care le va lumina casa.
Michael era obișnuit, încă de când era copil, să viziteze târgurile de vechituri pe care belgienii le fac în fiecare weekend în fața caselor lor, chiar pe trotuar. Așa că a fost trist să vadă anticariatele din România prăfuite și ticsite cu lucruri ba prea scumpe, ba prea ieftine, dar de o calitate slabă. Nici târgul de la Valea Cascadelor din București nu i-a adus o prea mare bucurie – marfă proastă și scumpă, întinsă pe tarabe sau pe jos, pe pături.
„E o altă cultură. Cred că nici comunismul n-a fost bun pentru obiecte pentru că a fost o perioadă cu toate produsele la fel, de o calitate foarte slabă. Lucrurile mai bune s-au vândut în afară”, spune el într-o română cu accent franțuzesc.
S-a hotărât să deschidă un loc prin care lui i-ar plăcea să se plimbe. Care să-i aducă aminte de viața lui din Belgia, dar care să și încânte românii. A deschis un magazin „vintage” și „antique”, așa cum scrie chiar pe ușa de la intrare, pentru că are și produse mai vechi de 100 de ani – antice – și produse care au cel puțin 40 de ani -vintage.
Mesele, scaunele, lustrele, oglinzile, casetofoanele, bibelourile, gențile, vazele sunt expuse în trei camere, la o oarecare distanță unele de altele, ca să poată fi admirate pe rând, fără să te sufoce. Printre ele, ca niște surprize, observi pene de păun, trandafiri uscați, plante în glastră sau în apă, un bol cu bomboane. Ici, colo vezi obiecte despre care nu poți decât să presupui ce-ar putea fi.
„Aici locul în sine e ca un muzeu, e ca o ușoară galerie de artă”, spune femeia în timp ce se plimbă prin camera principală.
După ce pleacă cei doi, belgianul începe recondiționarea unei noi piese: o veioză grea, cu talpă și abajur metalice. Este din 1930 și nu mai ține minte cine i-a vândut-o aici, la magazin. O are la subsol de un an și, cum în perioada sărbătorilor de iarnă a tot vândut lămpi și veioze, trebuie să-și refacă stocul.
Deasupra mesei lui de lucru – din lemn și îmbrăcată cu o protecție metalică – sunt mai multe sertare care par din sufrageria unei păpuși. Sunt sertare de ceasornicar, pentru piese foarte mici. O amintire a vieții lui profesionale dinainte.
Michael a învățat ceasornicărie de la școală, iar 12 ani i-a ajutat pe clienții belgieni să respecte o etichetă atât de importantă în cultura lor – punctualitatea. De la pasiunea lui pentru sertare – pe care le zărești în magazin și despre care spune că le colecționează și acasă – vine și numele magazinului.
Acum nu mai repară ceasuri, dar abilitățile pe care le-a câștigat îl ajută în noua lui pasiune: recondiționarea obiectelor vechi.
„Îmi place să le dau o viață nouă obiectelor, dar și mai interesantă, mai ales dacă sunt piese stricate. Pentru mine lucrurile trebuie să aibă și un sens ecologic, cumpăr foarte puține lucruri noi. Am un iPhone, un laptop, dar acasă toată mobila este vintage”, spune el.
Astăzi, de exemplu, a încropit o lampă dintr-un blat de lemn, un corn de cerb și un fasung. Iar în subsol păstrează fragmente de obiecte care împreună vor crea produse noi.
O dată la trei, patru luni pleacă cu dubița și cu câinele în Belgia. Își vizitează familia, dar în weekenduri se trezește la cinci și scotocește târgurile în căutare de produse valoroase care ar încânta românii. Cam 80% din marfa lui vine de acolo. Restul obiectelor le cumpără de la clienți sau vizitatori care i le aduc la magazinul din București.
În februarie 2022, „Sertar magic”, magazinul – muzeu – galerie de artă în care miroase puțin a vechi, dar nu a îmbâcsit, împlinește cinci ani. Cu părul lung prins într-un coc ciufulit la spate, Michael fredonează melodiile rock and roll care se aud de pe laptop și trage de piesele veiozei. Va trebui să-i schimbe cablurile, treabă care-i dă uneori bătăi de cap, și să o polizeze. Dar nu e ca și cum ar lucra cu piese minuscule pentru ceasuri. Are răbdare, nu se grăbește nicăieri.
-
DESIGN INTERIOR
6 modele de dulapuri vintage pentru orice buget
-
DESIGN INTERIOR
Câteva modele de birouri vintage pentru toate gusturile
-
LIFE
De ce primăvara și vara îmi cumpăr mai mult garoafe și garofițe decât orice alte flori
Și nu voi renunța la ele prea curând.
-
LIFE
Hotspot: Bistropolitan, un local eclectic care-ți propune o vacanță culinară în București
Ca să te simți ca în concediu chiar la tine în oraș.
-
LIFE
5 hoteluri de lux din România cu priveliști naturale care-ți taie răsuflarea
Conectează-te cu natura și treci în revistă aceste căzări superbe, în care să te simți ca prinții și prințesele.