Apartamente cu 3 camere

Before&after: cum transformi un apartament cu trei camere într-unul de patru camere

    Au mutat bucătăria în zona de zi, iar în locul acesteia se află acum un mic dormitor. O renovare de apartament ce pare scoasă din paginile de reviste, realizată cu un buget generos, în care piesele de design care ajung și la câteva mii de euro se îmbină armonios cu mobilierul de la IKEA sau Jysk.

    Doi tineri antreprenori din industria digitală, ce formează un cuplu, au decis să reamenajeze un apartament din Piața Universității și să-l închirieze în sistem Airbnb. Amândoi călătoresc mult și au urmărit să aducă în acest proiect ceva din șarmul hotelurilor boutique în care au stat de-a lungul timpului. Ca totul să iasă fix așa cum își imaginau, au apelat la ajutorul studioului de design Annterior, la cârma căruia se află Anna Chițan și Maria Farcaș.

    Renovare apartament București, din zona Piața Universității

    Apartamentul are 90 metri pătrați și o terasă de aproximativ 20 metri pătrați. Se află la ultimul etaj al unei clădiri din Piața Universității. Imobilul fusese construit cu destinația de hotel, dar, în final, a devenit un bloc de locuințe. Lucrările de renovare și amenajare au durat șase luni. Apartamentul avea inițial trei camere, dar Anna și Maria l-au reconfigurat și, prin mutarea bucătăriei în zona de dining, au obținut în plus un dormitor ceva mai mic.

    „Ca direcție, proprietarii și-au dorit ca apartamentul să respecte cerințele închirierii pe termen scurt, dar în același timp să ofere o experiență vizuală plăcută, specifică hotelurilor boutique. Sarcina noastră a fost să îmbinăm aceste două aspecte importante”, povestește Anna Chițan.

    Apartamentul poartă semnătura Annterior, adică un mix între vechi și nou

    Anna și Maria au folosit elementele originale din apartament – parchet, uși, mozaicul din hol – pe care le-au recondiționat și integrat în amenajare. De altfel, viziunea studioului Annterior gravitează în jurul unui mix armonios sau al unui contrast bine nuanțat – depinde de caz – între vechi și nou, între materiale prețioase și materiale simple, între obiecte de design și obiecte de mass-market de calitate.

    „Nu construim conceptul de design în funcție de ceea ce este pe stoc, de ceea ce este în tendințe sau de de ușurința soluțiilor. Ne asumăm efortul suplimentar pentru a găsi cele mai bune soluții estetice și funcționale”, explică Anna.

    Renovare apartament București cu 75.000 euro: mobilier premium combinat cu piese IKEA și Jysk

    În mare măsură, piesele de mobilier, corpurile de iluminat și decorațiunile sunt vintage, cumpărate de la magazine de profil precum Heartwood sau Retros. Multe dintre ele au fost căutate special de Anna și de Maria pentru acest proiect și au trecut printr-un proces de recondiționare. Lustra din dining, scaunele și masa din dining, barul din living sau patul de lemn din dormitorul matrimonial sunt doar câteva exemple de obiecte vechi, de la Heartwood, folosite în amenajare.

    Patul din dormitorul matrimonial este o piesă vintage, de la Heartwood

    Chiar dacă bugetul pentru renovare și amenajare pus la dispoziție de proprietari a fost unul generos, de 75.000 euro, Anna și Maria au ales să comande bucătăria de la IKEA, iar patul din dormitorul cu tapet și măsuța de cafea din living de la Jysk. Pentru alte accesorii, precum noptiere sau corpuri de iluminat, au mai apelat la The Home, The Edit sau Ioooi.ro. Bateriile din cele două băi și panoul de duș din baia mică sunt de la Ego Interiors, iar restul obiectelor sanitare de la German Quality. Covoarele sunt luate de la RugVista și fac parte „dintr-o colecție de covoare de lână absolut fabuloase”, după cum spune Anna.

    Plinta este din marmură, iar în unele încăperi au folosit microgranit pe post de pardoseală

    Marmura este destul de prezentă în amenajare, fiind un material prețios și preferat de Anna și Maria. „Una dintre provocările normale cu care ne-am confruntat a fost căratul plăcilor de marmură până la etajul șapte pe scări”, povestește Anna. Astfel că una dintre băi este placată integral cu marmură, glafurile sunt tot din marmură, iar elementul preferat al proprietarilor este plinta din marmură.

    Pentru bucătării, Anna și Maria nu folosesc aproape niciodată blaturi convenționale, ci aleg marmură, lemn sau beton. În cazul acestui apartament, atât blatul, cât și blacksplash-ul sunt din marmură. „Cu detaliile corecte cea mai simplă bucătărie albă poate să iasă din anonimat și să se apropie de zona premium”, explică Anna.

    Într-unul dintre holuri, în baia mică și în dormitorul nou obținut (cel în care era inițial bucătăria) pardoseala este din microgranit. Inițial, aceste zone aveau pe jos gresie, iar Anna și Maria nu au vrut să pună un alt parchet, având în vedere că l-au păstrat pe cel original în restul apartamentului. „Am ales soluția microgranitului pentru că nu am vrut să avem două feluri de parchet în aceeași casă plus că se potrivește perfect cu celelalte elemente”, explică Anna Chițan.

     O terasă deasupra Bucureștiului

    Cei 90 de metri pătrați înseamnă, după renovare, patru camere. Intrarea în apartament se face printr-un hol cu o atmosferă misterioasă datorită unui perete placat cu oglinzi si modelelor de pe pereți care reproduc diagonalele și culorile mozaicului original. După, urmează bucătăria cu zona de dining, unde piesa de rezistență este o masă gândită de Anna și de Maria. Pentru că nu au găsit masa perfectă, foarte rar li se întâmplă asta, au luat picioarele de la o masă vintage și au apelat la Atelier Cristian Petrescu care a realizat un blat din metal vopsit electrostatic. „Iar scaunele Hans J. Wegner for Carl Hansen & Son sunt vintage, fabuloase și perfecte pentru masa semnată de noi”, completează Anna. Iar prețul lor e pe măsură.

    renovare apartament București zonă dining
    Un detaliu precum mânerele din alamă pot schimba cu totul aspecul unei bucătării

    Livingul urmărește o linie joasă a mobilierului pentru a nu bloca priveliștea spre terasă și, mai departe, spre Piața Universității. Fotoliile sunt de la Retros, iar copacul de la Primitv Plants. Cei din urmă s-au ocupat și de plantele de pe terasă, locul preferat al proprietarilor. Pe lângă perspectiva amplă spre centrul orașului, terasa vine cu jardiniere și riflaje marca Atelier Cristian Petrescu.

    Tips&tricks de la Annterior Studio

    • „Documentează-te și înțelege care este rolul unui designer;
    • Ai încredere în designerul cu care alegi să lucrezi;
    • Detaliile precum plinta, culoarea luminii, mânerele, întrerupătoarele, poziția luminilor în raport cu mobilierul, pragurile de trecere și multe altele nu rămân doar detalii, ci fac parte din design;

      renovare apartament București
      Acest apartament are de toate, inclusiv o baie în nuanțe de alb și negru
    • Dacă o încăpere are puțină lumină naturală sau chiar deloc, nu încerca să o luminezi vopsind-o în alb. Îmbrățișează întunericul și creează un spațiu surprinzător, cu atmosferă și personalitate;
    • Evită imitațiile.”

    Foto After: Cătălin Georgescu

    Ți-a plăcut această renovare de apartament din București? Dacă ai și tu o casă cu care te mândrești, arată-ne-o și nouă. Scrie-ne un mail pe [email protected], iar cineva din echipa noastră îți va răspunde cât de curând.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Inline Feedbacks
    View all comments
    icon

    Before&after: cum transformi un apartament cu trei camere într-unul de pat...