Tot ce trebuie să știi despre recondiționarea parchetului din lemn
publicat pe 11 mart. 2020Dacă ai norocul să locuiești într-o casă cu parchet din lemn masiv, dar nu mai arată chiar ca în zilele lui de glorie, nu te grăbi să îl înlocuiești. Alege un serviciu specializat în recondiționare de parchet și redă-i look-ul de altă dată.
Cum trebuie să arate parchetul ca să poată fi condiționat / Când e cazul să recondiționezi parchetul / Pașii de recondiționare / Cât costă procedura / De câte ori poți recondiționa parchetul
Am întrebat un parchetar și iată tot ce trebuie să știi, de la ce criterii trebuie să respecte parchetul tău ca să mai poată fi recondiționat, la cât costă și de câte ori poți repeta procedeul.
Ce criterii trebuie să îndeplinească parchetul tău ca să mai poată fi salvat
Nu orice parchet din lemn poate fi salvat, dacă gradul de uzură e prea avansat, atunci va trebui să îl înlocuiești. Așa că dacă chemi un meșter parchetar, primul lucru pe care îl va face va fi să verifice stratul de uzură. „Un parchet masiv are 7 milimetri strat de uzură, care suportă până la șapte rașchetări”, spune Emil Gheorghe, parchetar și administrator al firmei AEM General Parchet.
Iar pentru că nu poți măsura din ochi și fără cunoștințe acest strat, cel mai bine ar fi să nu lași situația să se agraveze prea tare.
Când trebuie să apelezi la acest serviciu?
„Când parchetul este zgâriat, deteriorat, lamelele sunt distanțate și nu mai arată bine vizual, adică lipsește luciul, este înnegrit, bărcuit sau vălurit”, atunci este cazul să îl recondiționezi, explică specialistul.
Un alt motiv pentru care ar trebui să apelezi la un serviciu de recondiționare pentru parchet ar fi acela că dușumeaua scârțâie atunci când pășești prin anumite zone. „La un parchet vechi care se mișcă și scârțâie, rezolvarea rapidă și mai puțin costisitoare decât înlocuirea este injectarea”, explică Emil.
Pașii de recondiționare pentru parchet
Bineînțeles, un prim pas ar fi să eliberezi camera de mobilă, pentru ca meșterii să poată lucra. Apoi, începe procesul de șlefuire a parchetului, numită și rașchetare, cu un aparat cu discuri abrazive de diferite granulații ce îndepărtează stratul de uzură. Următorul pas este chituirea rosturilor, adică a spațiilor dintre lamelele de parchet, după care parchetul se mai rașchetează o dată. Ultima etapă este finisarea, adică aplicarea grundului și a lacului ce vor proteja parchetul în anii următori.
„Termenul de menținere al recondiționării parchetului depinde de nivelul calității materialelor alese, lacul să fie în concordanță cu traficul existent, de modul de întreținere. Perioada de menținere optimă în timp poate varia între 10-30 ani la spații rezidențiale iar la spații comerciale este de 3-6 ani”, explică parchetarul.
Cât costă procedura de recondiționare parchet: preț pe metru pătrat
„Prețurile se stabilesc în funcție de complexitatea lucrării și calitatea materialelor”, explică Emil Gheorghe. Mai exact, depinde în ce stare se află parchetul tău și cu ce materiale alegi să lucrezi. Însă pentru un calcul aproximativ, procedura de recondiționare pentru parchet poate costa între 45 și 100 lei pe metru pătrat, preț ce include manopera și materialele.
De câte ori poți recondiționa parchetul
Parchetul din lemn masiv recondiționat profesional poate suporta până la șapte rașchetări, spune specialistul, însă parchetul stratificat suportă până la trei rașchetări. Și pentru că nu este tocmai ieftin să îți repari parchetul odată la câțiva ani, cel mai bine faci tot posibilul să îl protejezi.
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Ce pericole pentru sănătate prezintă gândacii de canalizare și cum poți scăpa de ei
Curățenia temeinică e sfântă și la fel și sigilarea crăpăturilor și găurilor.
-
Grădină
Cele mai frumoase flori de toamnă pentru casa și grădina ta
Nimic nu se compară cu o grădină plină de flori în pesajul de toamnă.
-
DESIGN INTERIOR
Cum alegi culorile potrivite pentru dormitor, în funcție de spațiul disponibil. Combinații ideale de nuanțe
Culorile potrivite influențează felul în care percepi camera.