
Viața de student: cât mai costă o chirie în București și în marile orașe universitare
publicat pe 14 sept. 2022Studenții se întorc la cursuri din octombrie 2022, iar pe cei care nu locuiesc în același oraș în care studiază, îi așteaptă chirii majorate față de anii trecuți. Iată cât mai costă o chirie în București, Cluj-Napoca, Brașov și alte orașe universitare din țară.
Viața de student s-a schimbat odată cu pandemia, pentru că multe universități au început să mute cursurile și seminariile în online. Cum n-a mai fost nevoie de prezență fizică, mulți studenți au preferat să rămână în casa părintească, în loc să plătească, lunar, chirie. Însă, în octombrie 2022, nu mai există restricții, ceea ce înseamnă că tinerii se întorc în marile orașe universitare și, implicit, în apartamente închiriate. Storia.ro a realizat o statistică a prețurilor medii actuale de închiriere pentru una, două și trei camere și a evoluției lor față de aceeași perioadă a anului trecut.
București și Cluj-Napoca sunt cele mai scumpe orașe universitare
La momentul actual, cele mai scumpe chirii sunt în București și Cluj-Napoca. Ele pornesc de la 290 sau 300 euro pe lună pentru o garsonieră, și ajung la 500 euro pe lună pentru un apartament cu trei camere.
Cea mai mare evoluție a prețurilor din iulie 2021 până în iulie 2022 a fost înregistrată în Cluj-Napoca, unde prețurile la garsoniere de închiriat au crescut cu 20%, la apartamentele de două camere cu 13%, iar la cele de trei camere cu 15%. Cluj-Napoca rămâne, ca și în cazul achizițiilor, cea mai scumpă piață imobiliară, în ciuda faptului că cel mai mare oraș universitar este Bucureștiul.

Pe locul al doilea la creșterile medii ale prețurilor de închiriere (garsoniere și apartamente) s-au situat Bucureștiul și Brașovul – 11%, urmate de Timișoara, cu 10%. În București, creșterile au fost relativ temperate, iar prețurile la garsoniere au stagnat în Brașov, creșterea fiind dată mai degrabă de prețurile mai mari la apartamente de trei camere (+22%) și la cele de două camere (+11%).
Iași, al treilea cel mai important centru universitar după numărul de studenți, a înregistrat cea mai moderată creștere dintre toate cele șase orașe universitare analizate și rămâne cea mai ieftină piață de închirieri, cu o evoluție medie a prețurilor de doar +4%.
Cele mai accesibile orașe universitare
Pe lângă cele două mari creșteri care se detașează de media evoluțiilor prețurilor de închiriere (garsonierele din Cluj-Napoca – pentru care proprietarii solicită cu 20% mai mult față de anul trecut – și apartamentele de trei camere din Brașov – +22%), analiza Storia.ro a revelat o a treia mare creștere în Timișoara, unde închirierea apartamentelor de două camere costă cu 17% mai mult față de anul trecut. Cu toate acestea, în Timișoara prețul de închiriere a garsonierelor a crescut cel mai puțin, cu doar 5% față de anul trecut.
Prin comparație, la costul închirierii unui apartament cu două camere în Cluj-Napoca, poți închiria unul cu trei camere în Sibiu, Timișoara sau Iași. Acestea sunt orașele universitare cu cele mai accesibile prețuri la chirii. De exemplu, o garsonieră începe de la 200 ori 210 euro pe lună în Sibiu și Timișoara, iar un apartament cu trei camere costă aproximativ 400 euro pe lună.
Deși prețurile sunt mai mari, oferta arată o creștere de 9% a numărului de anunțuri nou listate în București, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Brașov și Timișoara, cât și o epuizare mai rapidă a acestora. Timpul de închiriere este cu 25% mai mic față de anul 2021.
-
Sponsored
3 lucruri importante pentru a spăla fără griji țesăturile delicate din bumbac, lână, mătase și cașmir
Acum le poți purta cât de des vrei, fără să-ți faci griji că le distrugi.
-
LIFE
La bloc sau la casă? Ce e bine să știi înainte să faci alegerea. Avantajele și dezavantajele fiecărei variante
Alegerea ține de stilul tău de viață, de priorități, buget sau dorințe.
-
Apartamente cu 3 camere
Cum arată luxul minimal într-un apartament din Oradea în care obiectele decorative lipsesc cu desăvârșire
Fără tablouri, fără sculpturi sau accesorii decorative, însă cu multe finisaje premium integrate cu gust.