
Într-un open-space, designerul a coborât tavanul pentru a delimita vizual bucătăria de living
Cum faci să delimitezi vizual două spații deschise, dar în același timp să păstrezi armonia între ele? Soluții sunt multe, iar unele dintre ele le aflăm chiar din această amenajare.
Andreea (29 de ani) și Ovidiu (30 de ani) adoră întâlnirile cu prietenii, iar în 90% dintre cazuri ei sunt gazdele. Când și-au cumpărat apartamentul la alb, fix înainte de pandemie, au știut că îl doresc amenajat cât mai primitor și luminos, astfel încât să le ofere tot confortul nu doar lor, ci și musafirilor. Pentru ca totul să iasă conform așteptărilor, au lucrat cu designerul de interior Inga Bunduche.
Situat în complexul rezidențial Citta Residential Park (zona Pantelimon, București), apartamentul are trei camere (67 metri pătrați), iar punctul de pornire al amenajării a fost albastrul regal al canapelei. Apoi, dorința de a delimita vizual livingul de bucătărie, cele două spații comunicând liber.
„Pentru delimitarea celor două zone am coborât tavanul bucătăriei și l-am vopsit în nuanța peretelui din living. L-am marcat ulterior cu o bandă LED. A rezultat un tavan în două ape și am obținut totodată un joc de culori și lumini, ce dau adâncime spațiului”, spune Inga.
Albastru regal, punctul de pornire al amenajării
Living-ul și bucătăria împart 52 metri pătrați, dar și multe elemente comune. Albastrul regal, combinat cu finisajele de nuc și detaliile aurii creează o ambianță caldă, perfect armonioasă, ce stă sub semnul stilului modern minimalist. La limita celor două spații e dining-ul, conturat cu ajutorul unei insule cu dublu rol: spațiu de depozitare pe partea cu bucătăria și loc de luat masa pe partea cu livingul.
În bucătărie, mobilierul este lucrat pe comandă pentru a se încadra perfect spațiului. Corpurile inferioare sunt vopsite cu o vopsea anti-amprentă bej, care protejează împotriva urmelor de mâncare și de ulei. În contrast, corpurile suspendate au un finisaj închis, în culoarea nucului, creând un contrast de efect. Zona contrablatului este finisată cu plăci ceramice care imită marmura (gama Paonazzo), cumpărate de la Luxury by Vladimir. Atât finisajul nuc, cât și cel de marmură se regăsesc și în living, astfel că spațiile comunică armonios.
„În bucătărie am folosit mai multe surse de lumină. Sub corpurile suspendat am montat o bandă LED, iar în tavan, spoturi. Mergând mai departe, am marcat zona insulei cu ajutorul unor lustre circulare, ce oferă o ambianță caldă”, completează Inga.
În living, piesa de efect e canapeaua albastru regal, făcută pe comandă pentru a se potrivi spațiului. Eleganța acesteia este completată de placările în nuanța nucului, de panoul ceramic ce imită marmura și de riflajele bej.
Amenajarea este completată de o vitrină care se deschide fix deasupra canapelei. Iluminată cu benzi LED, aceasta are uși de sticlă și ramă neagră și se asortează perfect măsuței de cafea.
Asemenea bucătăriei, în living există mai multe straturi de lumină: lumina generală, dată de două șine magnetice cu spoturi și de corpul auriu decorativ situat deasupra insulei. Urmează lumina de accent, dată de două pendule și de benzile LED din vitrină. Nu în ultimul rând avem lumina decorativă, dată de benzile LED dintre placări și riflaje și de benzile care creează o perdea de lumină în zona canapelei.
Tăblie până la tavan
În dormitor, amenajarea a pornit de la tăblia până în tavan a patului, albastru regal, alcătuită din figuri geometrice. În stânga ei e un panou decorativ din același lemn folosit în living, iar în dreapta – un placaj cu oglindă fumurie, ce face ca spațiul să pară mai mare. Ambele părți sunt marcate de câte două pendule montate la înălțimi diferite.
Peretele din fața patului este destinat dulapului, accesorizat cu mânere negre. Acestea sunt asortate perfect cu șinele ce susțin spoturile de pe tavan. „Pe laterala exterioară a dulapului am conceput o vitrină, pentru a evita senzația că intri într-o cutie atunci când pășești în dormitor”, adaugă designerul.
Baia atrage atenția prin tabloul cu licheni stabilizați, iluminat LED, completat de o jumătate de oglindă. O compoziție inedită și de impact, ce iese perfect în evidență pe fundalul negru al peretelui. Tabloul este lucrat la Urbanature.ro, iar plăcile ceramice sunt Marazzi.
Resurse și prețuri
Mare parte a mobilierului este lucrat la EuroMob Style și HomeClass. Excepție face patul lucrat la New Super Sofa. Corpurile de iluminat sunt comandate la Led Market, iar chiuveta și bateria din bucătărie sunt cumpărate de la Alveus.
Câteva prețuri: canapeaua – 9.000 lei, patul – 6.000 lei, tabloul verde – 2.800 lei, sistemul de iluminat pentru dormitor, baie și living – 1.000 euro, gresia și faianta – în jur de 600 euro.

Tips&tricks de la Inga Bunduche
- Creează mai multe straturi de lumină: ambientală, de accent, de lucru și funcțională.
- Deschide bucătăria spre living. Este o plăcere să prepari mâncarea și în același timp să socializezi cu ceilalți membri ai familiei sau cu prietenii. Bineînțeles, ai nevoie și de o hotă de calitate.
- Creează un decor unitar. Camerele trebuie să comunice stilistic între ele.
- Adu un strop de natură la interior. Designul biofilic este foarte important pentru dezvoltarea noastră armonioasă.
- Folosește uși Filomuro. Acestea îți permit să le vopsești în culoarea peretelui, pentru a crea un decor unitar.
Foto: prin Inga Bunduche
Arată-ne cum e la tine acasă! Scrie-ne pe adresa de mail contact@lovedeco.ro și cineva din echipa noastră îți va răspunde cât de curând. Povestea acestui apartament ne-a fost trimisă de Inga Bunduche.
-
Apartamente cu 3 camere
Un designer de interior a amenajat apartamentul surorii sale, în doar trei luni, cu un buget de 25.000 euro
-
Apartamente cu 3 camere
Apartament amenajat în doar două luni jumate numai cu piese premium, fără cerințe de la proprietari
-
Apartamente cu 3 camere
Dormitor de copil desprins din Cartea Junglei într-un apartament de 140 metri pătrați din București
-
LIFE
Vacanța din țară: 5 pensiuni inedite și autentice din Bucovina, unde te poți bucura de mâncare tradițională delicioasă
O vacanță reușită = o experiență culinară pe măsură.
-
LIFE
Hotspots: 5 localuri din Piatra Neamț cărora merită să le treci pragul și unde mănânci bine
Nicio aventură fără mâncare bună.
-
Apartamente cu 2 camere
Before&after într-un apartament cu două camere: au dărâmat pereții și au reconfigurat total spațiul
Au plecat de la un buget de 20.000 euro, iar la final au ajuns la 35.000 euro.