Case

O amenajare de 120.000 euro care combină industrialul, pentru el, cu stilul glam, pentru ea

publicat pe 08 ian. 2024

    Beton aparent, corpuri de iluminat industriale, mobilier sobru. Sunt elemente dure din amenajarea unei locuințe de familie, pe care arhitecta Ioana Daria Toghe (Citylife Arhitectura) le-a îmblânzit cu mult lemn și texturi contrastante.  

    Casa despre care vorbim se află în Craiova și are o suprafață generoasă de 350 metri pătrați, dispusă pe două niveluri. La parter e o zonă comună alcătuită din bucătărie, living și dining. Etajul reprezintă aripa intimă a familiei, acolo aflându-se dormitoarele.

    Nevoia principală, împletirea stilului industrial cu cel glam

    „Proprietarii și-au dorit o locuință care să încurajeze socializarea. Le place să petreacă timp în familie și să aibă prieteni în vizită, așa că am convenit de la început să creăm spații fluide, cu zone care să aibă funcționalități precise și care să comunice armonios”, spune Daria. „Din punct de vedere estetic, a trebuit să găsesc un echilibru între cerințele celor doi beneficiari. El își dorea un interior cu influențe industriale, ea, elemente glam. De aici a și pornit conceptul de amenajare, de la împletirea celor două stiluri”.

    Daria a preluat proiectul la gri și l-a finalizat într-un an și jumătate. Iar bugetul a atins 120.000 euro.

    amenajare în stil industrial scară interioară
    Jocul contrastelor este prezent și în zona scării interioare.

    Canapeaua verde, cea mai scumpă piesă folosită în amenajare

    În living, totul se învârte în jurul contrastelor. Daria s-a folosit de texturi pentru a duce amenajarea în direcția contemporană cerută de proprietari. Tencuiala decorativă cu aspect de beton aparent este fundalul care domină acest colț al casei. În mod normal, spațiul ar fi riscat să pară rece, dar inserțiile de lemn, panoul vegetal și accentele aurii, integrate discret în decor, au echilibrat balanța din punct de vedere estetic. Canapeaua din catifea verde este o piesă de mobilier care captează atenția prin design. Este, de altfel, și cel mai scump obiect folosit în amenajare.

    „În living, am folosit nuanțe și texturi variate de gri care susțin mici accente cromatice precum verde sau auriu”, spune Daria. „Am reușit să scot în evidență anumite zone prin iluminatul tehnic. În general, placarea pereților este bine pusă în valoare de lumina indirectă”.

    Prezența lemnului echilibrează amenajarea

    Zona de dining face tranziția către terasă. Este un spațiu scăldat în lumină naturală, cu mobilier sobru și finisaje care continuă tematica industrială a amenajării. Piesa centrală este masa cu blat de stejar și picioare metalice negre. Iluminatul aici este deopotrivă decorativ și aduce în prim plan o geometrie definită de sfere și linii, compuse cartezian. În bucătărie, Daria a ținut cont de funcționalitatea spațiului. A optat pentru depozitări închise și electrocasnice incorporabile ca să păstreze un aspect cât mai aerisit al amenajării.

    amenajare în stil industrial dining
    Bucătăria cu zonă generoasă de luat masa este un spațiu aerisit și luminos care face legătura cu exteriorul.

    Amenajarea a costat 120.000 euro

    Dormitorul matrimonial este, din punct de vedere estetic, un spațiu intim și odihnitor. Tonurile neutre sunt prezente și aici. La fel și contrastele subtile. Băile sunt foarte spațioase, iar amenajarea lor a însemnat un dialog al diferitelor texturi de ceramică cu oglinzi, corpuri de iluminat sau obiecte sanitare, amplasate lejer. Alteori, plăcile mari, minerale au fost completate de cele înguste, cu trimitere la lemnul saunelor nordice.

     

    Tips&tricks pentru amenajare de la Ioana Daria Toghe

    • De fiecare dată când ai de-a face cu spații generoase, e important să găsești elemente dominante, pe care să le accentuezi cu curaj.
    • Îmbină texturi reci cum ar fi betonul sau ardezia cu elemente naturale – pereți vegetali.
    • Accentuează pereții cu materiale texturate.
    • Folosește uși filomuro pentru a crea senzația de perete continuu.
    • Iluminează indirect pereții pentru a accentua materialele cu care s-a realizat placarea lor.

    Foto via Citylife Arhitectura

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments