Apartamente cu 3 camere

Au lucrat la comandă tot mobilierul din rattan și au amenajat balconul ca pe un lounge intim și luminos

publicat pe 03 mai 2022

    Pandemia a adus cu ea obiceiul lucratului de acasă și, odată cu el, dorința de a ne transforma casele în reale oaze de relaxare. Este și cazul apartamentului de față, în interiorul căruia cei doi proprietari și-au dorit un lounge în care să se relaxeze și pe care să-l folosească pentru diverse activități de grup.

    Arhitectele Mihaela Bălănoiu și Alexandra Stamate, de la Jooca Studio, au amenajat un apartament cu trei camere în stil Boho, cu influențe Japandi. Locuința măsoară în jur de 100 metri pătrați și se află într-un bloc nou din zona Aviației. Are avantajul camerelor înalte, de 2,8 metri, dar și un minus considerabil: gresia de slabă calitate de pe hol și balcon. Dacă în fostul balcon au rezolvat problema prin montarea plăcilor de deck, pe hol au ales să vopsească gresia cu o vopsea specială de la Caparol, care acoperă integral rosturile mari și inestetice ale fostului finisaj.

    Una dintre cele mai verzi zone din casă este spațiul destinat relaxării, amenajat pe locul fostului balcon. Acesta este, de altfel, și colțul preferat al proprietarilor. Gresia ce acoperea pardoseala a fost acoperită cu plăci de deck de la Ikea, iar o canapea lucrată la comandă umple un colț al fostei terase. Un fotoliu tot de la Ikea vine în completarea spațiului.

    amenajare Boho hol
    Culorile naturale se regăsesc și în amenajarea holului.

    Elementul cheie este împletitura de rattan regăsită în mobilierul din dormitor, lucrat pe comandă. Acesta este primul proiect al Mihaelei și Alexandrei cu mobilier din împletituri custom made.

    „A fost provocare să lucrăm cu împletitură de rattan. Atât pentru noi, cât și pentru producător a fost prima data când proiectam mobilier. Pentru ca împletitura să nu se lase din cauza umidității din atmosferă, trebuie întinsă foarte bine la montaj, iar pentru asta trebuie udată bine înainte”, spune Alexandra.

    În dormitor au folosit cel mai mult rattan, pentru dulapul și tăblia patului. Apoi, din tăblia patului continuă, pe colț, o banchetă încăpătoare care servește și ca loc pentru citit, lucrat sau relaxare, dar și ca spațiu de depozitare ori noptieră.

    În living, pe lângă rattan s-au mai jucat și cu MDF – prin aplica rotundă, pictată manual și proiectată de Mihaela -, pânză de la cele două tablouri din spatele canapelei și lemn în cadrul bibliotecii făcute pe comandă, ce mixează spații închise și deschise. Fotoliul este piesa pe care proprietarii și-au dorit-o foarte mult datorită liniilor simple, în stil Japandi.

    Biroul acomodează două spații de lucru generoase. Blaturile sunt tăiate astfel încât să se evite crearea unui unghi interior de 90 grade, care ar fi fost foarte incomod. Canapeaua extensibilă este o pată de culoare în această cameră.

    amenajare Boho birou
    Birourile sunt amplasate în formă de L.

    Resurse și buget

    În living, canapeaua și măsuța de cafea sunt de la Ikea, covorul de la Rugvista, iar fotoliul, brand Kave Home, de la The Home. Mobilierul din dormitor este realizat integral pe comandă. Covorul este de la Rugvista, iar corpurile de iluminat de la Ioooi. Vopseaua pentru gresia din hol este de la Caparol și a costat 300 euro pentru o suprafață de 15 metri pătrați. Deck-ul pentru terasă, de la Ikea, a fost 250 euro.

    Amenajarea a fost gata în aproximativ șase luni. Proiectul de design a durat în jur de două luni și jumătate, iar partea de șantier circa trei luni. Producerea mobilierului la comandă a durat aproximativ două luni. Bugetul total a fost de 32.000 euro.

    Tips&tricks pentru amenajare de la Jooca Studio

    • Dacă vreți să realizați pe comandă mobilier din rattan, cereți-le producătorilor de mobilier să se documenteze în legătură cu acest material. Dacă nu este întins bine la montaj, se poate lăsa în timp.
    • Dacă nu vreți să schimbați finisajele ceramice vechi, vopsiți-le cu vopsea specială. Costurile sunt rezonabile.
    • Dați un aer fresh amenajării cu ajutorul plantelor. Pentru un aspect inedit, folosiți și ghivece suspendate.

    Foto: Alexandru Prodan

    Arată-ne cum e la tine acasă! Scrie-ne pe adresa de mail contact@lovedeco.ro și cineva din echipa noastră îți va răspunde cât de curând. Povestea acestui apartament ne-a fost trimisă de Alexandra Stamate.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments