Am aflat cât de des se schimbă pernele, de fapt, și cum să am grijă de ele cât mai multă vreme
publicat pe 29 iun. 2023Când vine vorba de îngrijirea casei, n-am nicio problemă să dau des cu aspiratorul, să șterg praful sau să spăl pe jos, dar există mici lucruri care nu-mi mai vin atât de ușor și aparent sunt universal valabile – să strâng rufele de la uscat sau să schimb lenjeria.
Nu e nimic complicat la mijloc, dar aproape mereu mi-e foarte lene să fac aceste lucruri, deși în cele din urmă reușesc. Și dacă tot vorbesc de lenjerie de pat, un alt element esențial unui somn odihnitor este dat de calitatea pernelor – nu e de ajuns să găsești perna perfectă, ci, odată cumpărată, să ai și grijă de ea, iar apoi să știi când s-o înlocuiești.
Mi-am dorit foarte tare să învăț cum să fac lucrurile ca la carte, așa că am căutat pe internet cât de des se schimbă pernele, dar și cele mai eficiente metode pentru a le prelungi durata de viață.
La cât timp se schimbă pernele
Aproape niciodată nu te gândești la momentul potrivit pentru a-ți schimba perna, asta dacă somnul tău nu devine din ce în ce mai prost din cauza deteriorării sale.
Însă, dacă stai să te gândești, zi de zi îți pui capul pe ea, e intermediarul tău pentru odihnă și ar fi bine să fie o prioritate. În general, e recomandat să schimbi pernele o dată la unul-doi ani, și ar fi bine să iei în considerare și o serie de factori importanți:
Starea pernei: așa cum probabil ai experimentat deja (eu sigur am trecut prin asta), de-a lungul timpului, pernele își pierd din formă și fermitate, iar consecințele se văd rapid, fie în dureri de gât sau dureri de spate. De ce te-ai chinui în astfel de condiții? E timpul să o schimbi.
Igiena: știu, nu vrem să ne gândim la asta, dar realitatea este una evidentă – în timp, pernele acumulează praf, alergeni, cât și transpirație și ulei de pe fața ta. Da, e bine să le speli în mod regulat, dar igiena lor tot va deveni mai precară odată cu trecerea lunilor. Ar fi bine să-ți schimbi perna oricând vezi că e pătată, miroase urât sau n-o mai simți fresh, chiar dacă o cureți.
Alergenii: e important ca patul să fie un fel de sanctuar și să avem mereu grijă de el, deoarece aici renunțăm la toate grijile unei zile pline și pur și simplu cedăm, pentru a ne relaxa sau încărca bateriile. Uneori e mai evidentă teoria decât practica, dar e un exercițiu la care lucrez constant până să-l internalizez și să-mi vină extrem de simplu să schimb lenjeria sau pernele. Apropo de ultimul aspect, dacă ai alergii, problemele respiratorii sau astm, ar fi indicat să faci asta cât mai des.
Corpul este principalul tău aliat și dacă ești atentă, vei observa cum mereu îți dă semne cu ceea ce nu-i convine sau îi place foarte mult. Învață să-ți asculți trupul, treci peste lene sau procrastinare (cel puțin în aspectul ăsta) și nu dormi într-o lipsă de confort, cu o pernă care nu-ți mai asigură niciun fel de susținere, ba mai mult, îți creează tot felul de dureri și neplăceri.
Uite, iar dacă mai vrei să tragi puțin de timp și ești ca mine, și anume ți se pare complicat să faci lucrurile simple de care-ți povestesc aici, atunci măcar încearcă să prelungești viața pernelor tale.
Cumpără din start perne de calitate: cel mai bine ar fi să alegi materiale durabile și confortabile, care să ți se potrivească, fie că vorbim de pene, puf, spumă de memorie sau fibră sintetică.
Spală pernele în mod regulat: e bine să-ți speli pernele de până la patru ori pe an (dar și oricând simți nevoia să faci asta). Specialiștii recomandă să le pui în mașina de spălat la un ciclu delicat, iar dacă au umplutură de puf sau pene, adaugă o minge de tenis curată în mașina de spălat pentru a preveni încărcarea și asigură-te că pernele sunt complet uscate înainte de a le utiliza din nou. Am scris despre cum se spală pernele în acest articol.
Schimbă fețele de pernă: primul pas spre a proteja o pernă este să-i pui o față de pernă, treabă care se leagă de ce vorbeam mai devreme și anume schimbarea lenjeriei de pat. Nu e cel mai bun lucru să faci asta, dar măcar o dată la două săptămâni schimb-o, și fețele de pernă odată cu ea.
Aerisește și scutură pernele des: nu este o tradiție populară, ci e chiar indicat să scuturi pernele în mod constant, ba chiar să le lași afară să se aerisească, dar și pentru a permite circulația aerului, a elimina mirosurile neplăcute și a le reda forma.
Evită umiditatea excesivă: dacă nu faci asta, favorizezi dezvoltarea mucegaiului, dar și a bacteriile, și nimic din cele două aspecte nu sună bine.
E bine să urmărești și instrucțiunile de utilizare scrise pe pernă și să ai în vedere că inițiativa de a le schimba poate fi și o metodă prin care-ți arăți iubire și grijă – atunci când te preocupă calitatea somnului, înseamnă că vrei să fii cât mai bine a doua zi și că te pui pe primul plan, fapt care nu poate decât să-ți aducă beneficii. Ce zici, e așa sau nu-i așa?
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Cum poți să cureți pielea întoarsă fără să o deteriorezi și cum s-o îngrijești pe termen lung
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Cu ce și cum e indicat să cureți cât mai eficient jaluzelele orizontale din pânză
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Curățenia în casă: de unde e bine s-o începi și ce reguli funcționează cel mai bine
-
Case
Au renovat o casă de chirpici din Jurilovca și au folosit aceleași materiale din care a fost construită
Cea mai drăguță casă de vacanță.
-
UTILE
Când se trece o persoană la întreținere. Ce se întâmplă dacă nu faci asta, conform legii
Nedeclararea unei persoane la întreținere poate avea consecințe serioase.
-
Sponsored
Ploom X Ora ïto: colaborarea care stârnește emoții și senzații
O fuziune perfectă între formă și funcționalitate.