Tips&tricks: 9 idei smart de la specialiști pentru iluminarea unei garsoniere
publicat pe 26 aug. 2020Când spațiul este limitat, dar trebuie să includă o gamă largă de funcționalități, iluminarea joacă un rol important. Ea poate delimita zonele unei garsoniere, poate mări optic interiorul sau poate contribui la o atmosferă primitoare, în ciuda încăperii mici.
Trei echipe de arhitecți ne-au împărtășit cele mai ingenioase trucuri de iluminare, care te vor ajuta să optimizezi funcționalitatea spațiului în orice garsonieră.
1. Identifică rolurile corpurilor de iluminat
Chiar dacă, în cazul unei garsoniere, vorbim despre o singură cameră în care se desfășoară dormitul, relaxarea, cititul, munca de acasă și, uneori, chiar și gătitul și mâncatul, trebuie să oferi fiecăreia dintre aceste activități iluminarea de care are nevoie.
Ca să le împaci pe toate, organizează corpurile de iluminat din patru perspective: lumina generală (centrală, responsabilă de iluminarea întregii încăperi atunci când se lasă întunericul), lumina de lucru (funcțională și punctuală, asociată cu o activitate), lumina ambientală (nuanțată în funcție de ocazie) și lumina de accent (evidențiază un anumit colț al casei sau un anumit element care poate spori valoarea estetică).
2. Nu te rezuma doar la lumina centrală
Chiar dacă ai tendința să te rezumi doar la lumina generală, nu subestima importanța activităților precum cititul sau gătitul. Mariana Bercu şi Milena Ţăranu, cele două arhitecte de la Interior, recomandă să alternezi nivelurile de intensitate a luminii.
„În partea de dormitor poți folosi o lumină mai slabă, adaptată activităților de seară. Dacă în dormitor ai un birou sau o masă de lucru, adu o veioză sau aplică de perete cu lumină mai puternică doar pe acea zonă”, ne sfătuiesc arhitectele.
„În zona de living, unde ai și o canapea, dar și un loc de luat masa, optează pentru iluminatul local, cu mai multe surse (becuri) pe care le poți aprinde alternativ sau pe toate deodată, în funcție de nevoile din timpul zilei”, mai recomandă Mariana Bercu și Milena Țăranu.
3. Montează circuite electrice separate
Ca să faci iluminarea separată posibilă, vei avea nevoie de mai multe circuite electrice. Preferabil este să planifici iluminarea înainte de încheierea etapei finisajelor, astfel încât să nu intervii când șantierul a fost deja curățat. Dacă vei avea întrerupătoare diferite pentru fiecare tip de lumină, vei putea controla intensitatea ei în fiecare zonă de lucru, punctează Anamaria Pircu și Bogdan Rusu, arhitecții de la Vatraa.
Arhitecţii Corina şi Traian Mihalache de la Caro Studio au și o soluție pentru organizarea circuitelor. „Câte un corp de iluminat general pentru fiecare activitate principală. Putem să avem un corp de iluminat pentru living, unul pentru dining, unul pentru zona de preparare a mâncării – fiecare pe circuitul propriu. Pentru activitățile secundare, cum ar fi cititul sau lucrul la birou, asigurăm câte un corp de iluminat punctual, de tip lampadar sau veioză, care se asociază cu o priză”, spun ei.
4. Încearcă să amplifici lumina naturală
Spațiul limitat poate fi mărit optic mai ales cu ajutorul luminii naturale. Permite-i să pătrundă cât mai mult în garsonieră, mai ales că ea este principalul factor de iluminare ce contribuie la o dispoziție productivă, punctează arhitectele de la Interior.
Te poți limita la o perdea mată, transparentă, care să asigure minimul de intimitate și care să permită luminii naturale să se instaleze. Dar la fel de bine poți alege jaluzele reglabile, care să poată fi acționate ușor pentru a lăsa lumina să pătrundă. Dacă îți dorești o ambianță mai elegantă, nu uita de storurile romane, care pot fi realizate și din materiale ușoare, care să nu obtureze fereastra.
5. Alege întotdeauna lumină caldă pentru garsoniere
Arhitecții de la Vatraa preferă lumina caldă, mai ales într-o garsonieră. Aceasta contribuie la o atmosferă mai primitoare, în ciuda spațiului mic, și poate pune în valoare mai bine anumite obiecte din amenajare, spun Anamaria Pircu și Bogdan Rusu. Este important, totuși, ca temperatura luminii să fie similară în toate încăperile, ca să nu creeze o notă discordantă, așa că poți lua în calcul să pui becuri cu lumină caldă chiar și la baie. Verifică întâi compatibilitatea lor cu mediul umed.
6. Instalează corect corpurile de iluminat
Efectul luminii într-o garsonieră este semnificativ. Pe lângă poziționarea corpurilor de iluminat și temperatura becurilor, un alt factor de care trebuie să ții cont este montarea. Aceasta nu influențează doar partea estetică, ci și pe cea funcțională.
Spre exemplu, corpurile de iluminat de la oglinda din baie se montează în lateral, și nu deasupra. Această poziție ajută la eliminarea umbrelor de pe față în timpul machiajului. Un alt exemplu oferit de cei de la Vatraa este să poziționezi lumina lampadarului pentru citit la nivelul privirii și nu deasupra, pentru ca lumina puternică să nu afecteze vizibilitatea cărții.
7. Alege corpuri cu lumină reglabilă
Pentru că o garsonieră depinde atât de mult de lumină, recomandarea arhitecţilor Corina şi Traian Mihalache de la Studio Caro este să optezi pentru corpuri cu lumină reglabilă. „Putem utiliza întregul arsenal de corpuri de iluminat disponibil pe piață pentru a asigura diverse intensități luminoase care să dea dinamică, interes vizual sau să modifice spațialitatea garsonierei, amplificând anumite zone și păcălind ochiul să le perceapă ca fiind mai mari, mai apropiate sau mai îndepărtate”, explică ei.
Practic, posibilitatea reglării luminii îți dă ocazia să aranjezi un singur spațiu redus în mai multe feluri, în funcție de eveniment.
8. Nu pierde din vedere benzile LED
Arhitecţii Corina şi Traian Mihalache cred că o bandă LED se poate dovedi foarte utilă într-o garsonieră pentru că o poți monta pe suprafețe orizontale, verticale, sub mobilier, în nișe, în profile decorative și în profile speciale, dotate cu un difuzor care dispersează lumina. Tot ce trebuie să reții este că, prin acest tip de iluminat, suprafața tratată va fi scoasă în evidență și caracteristicile ei vor fi amplificate.
Astfel, în garsoniere poți mări și „îndepărta” de privitor suprafețe generoase de pereți, finisați în nuanțe deschise sau chiar în alb pentru a amplifica acest efect și a reflecta lumina. Un alt truc este să montezi benzile LED în profile tip cornișă, cu lumină direcționată înspre tavan pentru a amplifica înălțimea spațiului, explică ei.
9. Extinde strategia asupra altor elemente din amenajare
Arhitecţii Corina şi Traian Mihalache menționează că poți amplifica lumina și natural, prin alegerile de finisaje și elementele din cadrul amenajării. Astfel, poți opta pentru un accent de textură, mai degrabă decât de culoare (o cărămidă albă de exemplu) care să adauge un centru de interes vizual, fară să micșoreze spațiul. Poți adăuga oglinzi și alte suprafețe metalice care să reflecte lumina înapoi în spațiu și să îl amplifice.
Lumina potrivită este amplificată atunci când ai și finisajele potrivite pentru mobilier. Un dulap lucios într-o nuanță deschisă reflectă lumina și contribuie la un efect de mărire a spațiului. Un dulap negru și masiv într-o garsonieră întunecată și foarte mică va avea efectul opus.
Dă-i voie imaginației tale să se joace cu luminile și profită de toate beneficiile lor. Nu ezita să realizezi mai multe puncte de interes în garsoniera ta, cu ajutorul iluminării.
-
DESIGN INTERIOR
După ce criterii și cu ce poți să separi livingul de bucătărie într-un open space
-
LIFE
Câteva sfaturi bune de la părinți și bunici: ce să faci, dar mai ales ce să nu faci la tine acasă
-
DESIGN INTERIOR
Covor vs. mochetă: 4 designeri îți spun cu ce avantaje şi dezavantaje vine fiecare variantă
-
UTILE
Curățarea parchetului cu oțet: cum se prepară cea mai simplă și utilă soluție
Nu aplica oțet direct pe parchet.
-
LIFE
Unde se pune șervețelul la masă: greșeli frecvente în aranjarea mesei în stil formal și informal
Contrar aparențelor, nu se folosește pentru șters.
-
Sponsored
VIDEO Cum poți crea un spațiu de locuit sănătos și eficient energetic prin ferestrele de mansardă și inovațiile arhitecturale VELUX
Ferestrele de mansardă îmbunătățesc semnificativ confortul și eficiența energetică a unei locuinței.