De la oraș la sat: s-au mutat în casa bunicilor, unde locuiesc printre amintiri, ștrumfi, pirați și dalmațieni

Traiul la urban poate însemna adesea un ritm alert, poate fi gălăgios și poluat. Și mulți sunt cei care hotărăsc să renunțe la stilul ăsta de viață și se mută de la oraș la sat. Suntem curioși să aflăm poveștile oamenilor care au făcut acest pas și să descoperim de ce au luat această decizie, cât de greu sau ușor le-a fost și cum li s-a schimbat viața. Azi povestim cu o familie care s-a mutat înapoi în casa bunicilor.

Continuăm seria De la oraș la sat cu povestea unei familii care a creat o lume de poveste în casa bunicilor în care s-a mutat. Mirela Iancu a lăsat în urmă viața din Constanța în 2019, pentru a o lua de la capăt în comuna Orlești, județul Vâlcea.

Mirela a locuit toată viața la malul mării, în Constanța, dar fiecare vacanță și-a petrecut-o în Oltenia, la bunicii materni, în comuna Orlești. Ea are 39 de ani și își aduce aminte cât de mult a îndrăgit această zonă și cum s-a bucurat de o copilărie ca în povești. „Nici acum nu pot să uit serile în care mamaia îmi citea povești la gura sobei, derdelușul unde zburdam cu ceilalți copii cât era ziua de lungă, aroma gutuilor coapte, laptele și brânza de capră sau grătarul făcut de tataia direct pe jarul din sobă”, povestește ea.

Anii au trecut, Mirela a plecat la facultate în București, iar vizitele la bunici s-au mai rărit. După terminarea studiilor, s-a întors la Constanța, unde s-a angajat în presa de televiziune. A intrat într-un haos specific acestui domeniu, cu ture de noapte, muncă în weekend și de sărbători, ritm alert, iar după 15 ani a pus stop și i-a spus soțului ei, Alex, că nu se mai regăsește nici în viața din Constanța.

Mutarea înapoi la sat

Mirela și Alex au început să caute o casă lângă Constanța, dar nimic nu era pe gustul lor, mai ales că-și doreau un teren mare, pe care să dezvolte un business care includea o fermă de animale. În iarna lui 2018, la o reuniune de familie, unchiul ei i-a propus să revină în casa bunicilor, în vacanță, pentru a vedea dacă pot găsi aici ceea ce aveau nevoie.

Bunicii s-au stins din viață în urmă cu mulți ani, iar Mirela nu a mai fost aici de multă vreme. După un drum de 450 de kilometri, a redescoperit casa copilăriei sale, care era fix așa cum o știa, cu câteva îmbunătățiri făcute în ani (apă curentă, canalizare, baie în casă, centrală pe gaz etc).

Pentru o clipă, i s-a tăiat răsuflarea și a auzit vocea bunicului care-i spusese cândva că ea va locui aici. S-a simțit ca și cum nu plecase nicio clipă din acest loc și după trei săptămâni frumoase petrecute în sat, s-a întors în Constanța entuziasmată și cu planuri făcute. „Am vândut apartamentul în care locuiam și pe 10 mai 2019 am ajuns la Orlești”, spune Mirela.

Au păstrat casa bunicilor exact așa cum era

Familia s-a mutat în casa bunicilor, pe care a păstrat-o integral ca structură. A recondiționat o parte din mobilă, a înlocuit ce nu a mai putut fi folosit și a completat cu ce mai avea în apartament. Mai mult, Mirela a reconstituit și odaia țărănească a bunicilor, așa cum era în copilăria ei. „Tot ce este la interior a fost al bunicilor mei. Am păstrat absolut tot”, spune ea.

Casa are 160 de metri pătrați, parter plus etaj. La parter se află bucătăria, baia, o cameră, cămara, doua holuri mari și scara interioară, iar la etaj sunt trei camere decomandate, un balcon și o terasă. Casa a fost ridicată în 1980 și e din cărămidă, cu geamuri duble, așa cum se făceau în acele vremuri.

Are centrală pe gaz, așa că iarna costurile sunt mari: facturile pot ajunge la 2000-2500 de lei pe lună. Cu toate astea, au preferat să nu izoleze casa bunicilor, pentru a păstra intact aspectul exterior, specific zonei în care se află. Nici au găsit nici meșteri care să reproducă în totalitate design-ul originar.

De la oraș la sat: „Munceam toată ziua, iar noaptea făceam planuri”

În paralel cu amenajarea din casa bunicilor, cei doi au lucrat și la business-ul pe care-l aveau în minte. Au găsit o echipă de muncitori și împreună cu ei au curățat curtea, au dărâmat șoproanele și tot ce stătea să cadă, în timp ce demarau actele pentru construcții. Ei au construit trei case tematice, și la interior și la exterior – Căsuța Dalmațienilor, Căsuța Piraților și Căsuța Ștrumfilor, pe care le-au îmbinat cu viața la țară.

Mirela spune că au fost luni de muncă titanică, însă a meritat fiecare zi muncită până la epuizare și fiecare noapte nedormită. „Munceam toată ziua, iar noaptea făceam planuri, schimbam detalii și căutam tot felul de variante pentru ca cele trei construcții să iasă așa cum le voiam”, completează ea.

Ograda cu povești a început să prindă viață după ce au cumpărat și animale (ponei, măgăriță, capre, oi, porci vietnamezi, găini, rațe, iepuri), pentru care cei care le trec pragul să simtă cu adevărat viața la țară, iar cei mici să cunoască animalele, să interacționeze cu ele, să le hrănească și să se joace împreună.

Ideea le-a venit, așa cum spune Mirela, după ce au fost în vacanțe în tot felul de locuri frumoase, dar care pentru Brianna, fetița lor, nu erau deloc atractive. Au ajuns la concluzia că turismul din țară este prea mult axat pe adulți și prea puțin pe cei mici, așa că au gândit un univers destinat lor.

Au lucrat împreună la tot ce înseamnă aspectul căsuțelor, iar de design s-a ocupat ea. „Ba chiar am pictat integral, interior și exterior, Căsa Dalmațienilor”, spune mămica.

După luni întregi de lucrări și demolări, cei 1300 de metri pătrați de grădină arătau ca după bombardament. Așa că soții s-au pus pe treabă și au refăcut totul: au cumpărat pomi, flori, brazi și gazon, pe care le-au plantat singuri, la fel cum s-au ocupat și de țarcurile și adăposturile animalelor sau de iazul din curte.

Și-au dorit să păstreze aerul rustic așa că au cumpărat un vechi car de boi, pe care l-au vopsit și aranjat cu flori. „Pentru că am salvat o parte din vechile unelte ale bunicilor mei, am făcut și o mică expoziție cu acestea”, zice Mirela.

Singurul Muzeu al Jucăriilor din țară

Au transformat partea de jos a casei, living-ul, în muzeu. Ideea unui Muzeu al jucăriilor și obiectelor din vremea comunismului a apărut în clipa în care Mirela simțea că lipsește ceva din decor. Avea câteva jucării din copilăria ei, pe care mama ei le depozitase în pod, însă nu erau suficiente.

A început să caute și a găsit mai mulți colecționari de jucării, de la care a cumpărat în mare parte păpuși fabricate în România, în anii 1970-1980. „Acum pot spune că mi-am văzut visul împlinit, pentru că de ani de zile îmi doream să fac un muzeu al meu și asta pentru că de mică îmi plăcea să colecționez diverse obiecte. Deși este o colecție privată, este unicul muzeu din țară, de jucării”, povestește ea.

„Nu ne-am mai întoarce la oraș pentru nimic în lume”

„Nu ne-am mai întoarce la oraș pentru nimic în lume”, spune ferm Mirela. Și-a asumat pe deplin viața din prezent, deși munca la țară nu se termină niciodată, iar ziua începe când răsare soarele și se termină la apus.

În momentele de liniște urcă pe dealul de lângă casă, de unde admiră priveliștea și Oltul de sus. Iar când se întoarce, mănâncă cu poftă o mâncare făcută din ingrediente crescute și îngrijite de ei. „Laptele provine de la caprele noastre, din care facem iaurt, smântână și brânză, avem ouă proaspete, fructe și legume din grădină, iar carnea provine tot din ograda noastră. Ce nu avem noi, găsim prin sat, la vecini”, explică Mirela.

În ce privește investiția totală, cei doi spun că până acum au depășit puțin suma de 100.000 de euro, bani proprii, dar cu siguranță va mai crește, deoarece vor să se extindă. Au avut noroc în pandemie, deoarece căsuțele le-au permis să respecte toate măsurile de siguranță și distanțare, iar per total, nu regretă nicio clipă decizia de a se muta la țară, departe de gălăgie, agitație și aer poluat. „Îi încurajăm pe toți cei care vor să facă acest pas, să nu stea foarte mult pe gânduri. Să-și facă un plan și să-l pună în aplicare”, concluzionează ei.