De la oraș la sat: a renovat casa părintească de la sat și s-a mutat în ea, deși asta înseamnă o navetă zilnică de 80 kilometri

Traiul urban poate însemna adesea un ritm alert, poate fi gălăgios și poluat. Suntem curioși să aflăm poveștile oamenilor care au plecat din oraș, să descoperim de ce au luat această decizie, cât de greu sau ușor le-a fost și cum li s-a schimbat viața.

Continuăm seria „De la oraș la sat” cu povestea lui Marian, „un om care trăiește într-un sat uitat de lume pe Valea Râmnicului Sărat, într-o depresiune din Subcarpații de Curbură cu numele de Dumitrești”, după cum zice chiar el.

Bărbatul a rămas în locurile natale, chiar dacă viața l-a purtat și la oraș, unde a locuit cu chirie. Marian este profesor în Focșani și face zilnic naveta de la sat la urbe (40 kilometri dus și 40 întors), dar viața lui este implinită, deoarece locuiește într-un în casa părintească, pe care a renovat-o.

„Aglomerația, betoanele și lipsa spațiilor verzi nu sunt pentru mine”

„Vara, râul din vale ne era cel mai bun prieten, și petreceam ore-n șir la scăldat, ca apoi să dăm iama prin cireșii gospodarilor din zonă, întocmai ca în amintirile lui Creangă. Iarna, după școală, sania și schiurile ne erau cei mai buni prieteni câtu-i ziulica de lungă, ca seara să fim certați de către părinți când soseam acasă uzi fleașcă și flămânzi”, își aduce el aminte despre copilăria petrecută în sat, alături de ceilalți copii din zonă.

Casa părintească avea peste drum o pădure de salcâmi, alături de care a crescut, și care există și acum. Îi place să vorbească despre cum copilăria și-a lăsat amprenta asupra lui, dar și asupra celorlalți copii din generația lui, deoarece mulți au hotărât să rămână aici, chiar dacă au job-uri la zeci de kilometri distanță.

„Pentru mine, o locuință la oraș ar fi însemnat doar acea locuință de serviciu unde să rămân când e necesar, dar nu permanent. Aglomerația, betoanele și lipsa spațiilor verzi nu sunt pentru mine, chiar dacă „la țară” nu beneficiem 100% de același confort”, mai spune Marian.

Nici măcar studiile universitare nu l-au convins să rămână la urbe, iar greutatea obținerii unei locuințe (a stat în chirie, dar nu consideră asta o opțiune) l-au convins să investească în casa bătrânească și să o renoveze pentru a avea condiții cât mai bune sau chiar mai bune decât la oraș.

Renovarea casei și amenajarea grădinii, forme de dezvoltare personală

A ales să renoveze casa părintească și datorită conexiunii pe care o simte cu mediul rural, una unică și plină de însemnătate profundă pentru el. Iar odată cu luarea deciziei, a redescoperit liniștea și frumusețea naturii, unde se bucură zilnic de peisajele din jur, cele care-i dau o senzație de calm și relaxare în suflet.

„În oraș, aglomerația, zgomotul și agitația pot deveni copleșitoare și epuizante, în timp ce la țară mă pot bucura de aer curat și pot admira frumusețea simplă a vieții. Să poți vedea cum înfloresc trandafirii pe care cu mâna ta i-ai plantat, să te plimbi prin grădina în care ai pus o parte din sufletul tău, este nemaipomenit”, descrie el, nu fără a sublinia și mirosul salcâmilor de la început de iunie, care l-a învăluit seară de seară cât stătea pe balansoarul din grădină și privea cerul plin de stele.

Amenajarea grădinii și renovarea casei sunt și forme de creativitate și dezvoltare personală pentru el. Îi place să transforme spațiile, să le dea o notă personală, unicitate și confort, și povestește cum fiecare colțișor al casei și fiecare detaliu din grădină au devenit extensii ale personalității sale, elemente care-l fac să se simtă cu adevărat acasă.

„Am făcut totul singur”

Gândul de a renova casa părintească, o locuință construită imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, i-a apărut în 2014. A avut și opțiunea de a-și face o casă de la zero, dar și-a dorit să respecte munca părinților care s-au chinuit o viață pentru a face un cămin.

Casa este una tradițională, din paiantă, cu nuiele împletire și lut. Inițial avea trei camere și o prispă acoperită cu șindrilă din lemn de brad. Mai târziu, șindrila a fost înlocuită cu țiglă, iar prin anii ’80 a suferit prima renovare, iar pereții au fost întăriți cu plasă și ciment. A mai suferit modificări masive după revoluție, când fânăria și grajdul au fost mutate undeva în spate, spre grădină, fapt care a lăsat loc florilor din fața casei. „Vechea curte unde mi-am petrecut copilăria și adolescența a rămas doar în fotografii și în amintirile mele”, adaugă Marian.

Odată ce a început renovarea, profesorul s-a apucat de baie și bucătărie, chiar dacă la acel moment nu avea apă curentă (disponilă din 2016). El a făcut majoritar totul singur, dar a mai fost ajutat și de prieteni, uneori, și de un meseriaș la partea de acoperiș.

A urmat remodelarea interioarelor, gresie, parchet, tâmplărie, toate pe rând, în funcție de disponibilitățile financiare și de timp. Termoizolarea casei a fost următorul pas, unde s-a ocupat singur, în timpul liber. Iar în primăvara lui 2020 a renovat și acoperișul, deoarece țigla veche începuse să cedeze și infiltrațiile de apă erau frecvente în timpul vijeliilor. E una dintre lucrările pe care le-a făcut împreună cu prieten și meseriaș, așa că a fost gata în patru zile.

Casa părintească e cu adevărat „acasă”

„În fiecare an se găsește câte ceva de făcut. În fiecare an imaginația îți spune să mai faci câte ceva, să mai modifici ceva și totuși să păstrezi acel ceva care îți aduce aminte de copilărie”, zice Marian despre lucrurile pe care le mai are de făcut. Și mai sunt destule, căci casa părintească are un teren de aproximativ 4000 metri pătrați, lucru care i-a permis să-și pună imaginația la treabă și să creeze o grădină cu gazon ruptă din Rai, plină de flori, absolut superbă.

În ceea ce privește costurile, a făcut totul treptat și nu a contabilizat niciodată cât a cheltuit, dar a economisit mult prin faptul că a lucrat singur sau ajutat de prieteni.

Momentan ia lucrurile pas cu pas și recomandă celor care vor să-i calce pe urme sau să se mute de la oraș la sat să nu se dea bătuți, să nu-și abandoneze copilăria, amintirile despre cei dragi și munca de o viață a părinților și bunicilor.