Garsoniere

Cum arată garsoniera de 36 metri pătrați a unui student, amenajată cu 11.000 euro

    Nici un spațiu nu e prea mic dacă e pus corect în valoare. O demonstrează din plin o garsonieră de 36 metri pătrați din complexul rezidențial NOVUM Politehnica. Proiectul, coordonat de designerul Andreea Ștefan, a durat patru luni și a dispus de un buget de 11.000 euro.

    Amenajarea garsonierei a pornit de la ideea de funcționalitate, mai ales că spațiul este gândit pentru nevoile unui tânăr student. Un prim pas a fost compartimentarea interiorului. Andreea a gândit o zonă de zi cu un living micuț și spațiu de lucru, plus zona de odihnă. A delimitat cele două spații printr-un riflaj din lemn, astfel încât să existe intimitate, dar și lumină naturală, la intrarea în garsonieră. Bucătăria, cu o suprafață de 11 metri pătrați, este separată de cealaltă încăpere printr-un perete despărțitor.

    „Garsoniera a fost preluată cu finisaje și uși montate și evident, cu instalațiile trase. Cele mai mari dificultăți le-am întâmpinat în mobilarea bucătăriei. Am fost teribil de constrânși de poziționarea prizelor și a instalațiilor de alimentare cu apă, precum și a țevii de gaze care traversa bucătăria la o înălțime joasă. A fost un lucru care a dictat înălțimea corpurilor suspendate. Acesta este și motivul pentru care mașinile de spălat nu sunt încorporate, ele sunt un pic scoase în fața mobilei”.

    Living, birou și dormitor în doar 21 metri pătrați

    Mobilierul este făcut pe comandă de atelierul Lime Design. Andreea a propus schițele, ținând cont de nevoile beneficiarului. Astfel, la intrarea în garsonieră, există un cuier și o băncuță, un loc de studiu cu birou și spațiu de depozitare deasupra și un dulap generos pentru haine. Zona de zi se continuă cu un mic living pentru relaxare și prieteni care vin în vizită. Urmează apoi zona de odihnă, un pic mai retrasă ca să nu încurce fluxul garsonierei. Andreea a gândit aici și un spațiu pentru depozitarea cărților, indispensabil în locuința unui student. Cele mai multe piese de mobilier sunt achiziționate de la The Home, inclusiv tapetul care acoperă peretele în dreptul patului și al canapelei. Culorile sunt folosite ca accent în amenajare și au rolul de a adăuga prospețime și dinamică.

    „Mi-am dorit ca aspectul general al garsonierei să fie cu accente de negru și albastru, combinate cu oranj, adică culori vibrante, fresh, potrivite unui tânăr student. M-am înțeles foarte bine cu beneficiarii. Și-au dorit ca amenajarea să iasă în realitate la fel ca în randări, ceea ce s-a și întâmplat”, spune Andreea.

    Bucătăria este dispusă pe lungime

    Mobilierul din bucătărie are o cromatică puternică ce aduce contrast într-o încăpere cu mult alb. Bleumarinul ales pentru corpurile de pe pardoseală este o nuanță asemănătoare cu cea a canapelei din living. Scaunele portocalii sunt identice cu cel de la birou, deci se pot folosi toate în living, dacă vin persoane în vizită. Forma bucătăriei a dictat mobilarea liniară și poziționarea unei mese înguste, alipită peretelui. Corpurile suspendate sunt albe, discrete, dar aduc volumetrie prin riflajele de pe fronturi. Andreea a completat atmosfera cu accente de negru la electrocasnice, corpuri de iluminat, dar și la ceasul decorativ de pe perete.

    Tips&tricks pentru amenajare de la designerul Andreea Ștefan

    • Optează pentru aceeași combinație de culori care să se regăsească în tot apartamentul/studio/garsoniera. Acest lucru dă unitate vizuală.
    • Alege finisaje discrete și mult alb la nivelul pereților și al mobilei. Reflectă lumina și fac spațiul să pară aerisit și luminos. De asemenea, într-un spațiu mic ar putea deveni obositor și copleșitor să vezi multe pattern-uri și culori contrastante la uși și finisaje, care se înlocuiesc mai greu decât un corp de mobilier.
    • Alege mai multe tipuri de iluminat. Știm cât de importantă este cantitatea și culoarea luminii într-un spațiu, pentru psihic. E bine ca pe lângă iluminatul general, să existe și unul ambiental, sau local, pentru citit.
    • Pe cât posibil, optează pentru radiatoare verticale, sau încălzire în pardoseală. Acestea vor lăsa pereții liberi și vor permite o mobilare mai ușoară.
    • Un truc pentru a face camera să pară mai spațioasă este să te folosești de toată înălțimea ei. Astfel nu numai că obții multe locuri de depozitare, dar vei distrage atentia de la spațiul redus al camerei.
    • Contrar așteptărilor, în amenajarea spațiilor cu suprafețe reduse nu e indicat să luăm multe obiecte mici care să aglomereze foarte tare. Este de preferat să optăm pentru câteva piese mari de mobilier, multifuncționale de preferat, care să aibă și rol decorativ.

    Foto: Bogdan Zop

    Arată-ne cum e la tine acasă! Scrie-ne pe adresa de mail [email protected] și cineva din echipa noastră îți va răspunde cât de curând. Povestea acestui apartament ne-a fost trimisă de X.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Inline Feedbacks
    View all comments
    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    Cum arată garsoniera de 36 metri pătrați a unui student, amenajată cu 11.000...