DESIGN INTERIOR

Trend alert: culorile toamnei 2020 și mici artificii să le aduci în casa ta

publicat pe 22 sept. 2020

    Îmbracă-ți casa în culori de toamnă și îmbrățișează cel mai important trend al sezonului în materie de design interior, „minimalism cald”. De fapt, te va îmbrățișa el pe tine.

    Dacă anul 2020 ne-a învățat ceva despre casele noastre, acel lucru e că trebuie să le amenajăm astfel încât să ne primească ca o îmbrățișare reconfortantă la finalul zilei. Căci pandemia ne-a schimbat tuturor relația cu „acasă” – un loc unde am petrecut mai mult timp ca oricând și pe care am avut timp să-l analizăm din toate unghiurile. Timp suficient să ne dăm seama care sunt nevoile noastre reale în spațiul în care locuim – chiar dacă stăteam deja acolo de ani de zile, poate.

    Iar paleta de culori de toamnă pentru 2020 exprimă cel mai bine asta, pentru că ne invită să ne transformăm locuințele în adevărate cuiburi. „Culorile acestei toamne sunt unele neutre, griuri colorate și nuanțe inspirate din natura acestei perioade”, explică designerul de interior și ilustratoarea Diana Dragne.

    a

    „De la siene naturale, siene arse, până la nuanțe de verde oliv și ocru luminos, îmbinate cu atenție, alături de textile cozy și de lumânări parfumate, îți aduc în casă acea atmosferă hygge”, spune Diana. E ceea ce Apartment Therapy numește „minimalism cald”, un nume inspirat din paletarul pentru 2021 companiei americane de vopsele Sherwin Williams.

    b

    Termenul de minimalism descrie perfect paleta de culori de toamnă pentru anul ăsta. Neutrele stinse și variațiile subtile de nuanțe colorează spațiul fără să-l încarce vizual câtuși de puțin. Îl încălzesc și îl transformă într-un soi de cuib în care să te simți în siguranță – iar dacă-ți dorești acest sentiment la tine acasă, o poți face foarte simplu.

    „Pornim de la o bază neutră (bej, ocru, gri, nuanțe de lemn natural) ce va acoperi o mare parte din atmosfera încăperii”, explică Diana Dragne. Asta nu înseamnă neapărat că trebuie să văruiești – dacă ai pereții albi, e perfect. Baza poate fi o pătură, un așternut de pat sau chiar o husă pentru canapea.

    Și materialele contează în compoziția asta. „Texturile călduroase din punct de vedere vizual sunt cele mai potrivite”, spune designerul. Dar atenționează că și ele, la rândul lor, trebuie alese cu grijă și combinate cu elemente reci, dar poroase, pentru echilibru.

    c

    Apoi, adaugă pete cromatice din aceeași gamă, dar ușor mai saturate: cărămiziu, cupru, galben, muștar, spune designerul. „Un exemplu de cadru cozy de toamnă ar putea fi compus dintr-o pătură bej croșetată, așezată pe canapea alături de o pernuță moale într-o nuanță de ocru, iar pe măsuța din lemn de lângă canapea putem așeza o tăviță rotundă de teracotă, cu o vază din lut în care am așezat flori uscate de hortensie sau crizanteme proaspete”, descrie Diana Dragne, care ar întregi atmosfera și cu câteva lumânări de înălțimi diferite și cu miros de scorțișoară și cardamom.

    Mici artificii temporare să aduci culori de toamnă în casă

    Ideea nu e neapărat să reamenajezi întreaga casă, căci apoi va fi nevoie să o faci din nou odată cu venirea sezonului de primăvară, vară și așa mai departe. Trucul este să ai un „stoc” de câteva elemente sezoniere pe care să le schimbi între ele.

    gaina print de arta
    Găina print de artă de Diana Dragne, Crafty, 150 lei

    „Eu folosesc tablourile de fiecare dată atunci când vreau să schimb atmosfera din casa mea, pentru că acoperă o suprafață mare din perete și sunt chiar la nivelul ochilor, ceea ce creează un impact puternic”, spune designerul de interior. Pe cele pe care nu le folosește la momentul respectiv le depozitează în spatele canapelei în ramele lor. Sfatul Dianei este să nu le schimbi în rame, pentru că procesul ăsta duce la deteriorarea, în timp, a hârtiei.

    „Ceramica e la fel de importantă în amenajările de toamnă”, spune ea, și e la fel de simplu de înlocuit în funcție de sezon. „Dacă vara am avut pe masă o vază din sticlă albastră, transparentă, acum e momentul să o înlocuim cu una poroasă, opacă, în nuanțe arămii”, explică Diana.

    Produsele din acest articol au fost selectate de echipa lovedeco.ro în mod independent, iar prețurile afișate sunt valabile la data publicării.

    ALTE SUBIECTE INTERESANTE
    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments