Apartamente cu 3 camere

Cu puțin peste 15.000 euro, un parter de bloc din Cluj-Napoca, fost sediu de firmă, a devenit o locuință veselă și confortabilă

publicat pe 27 mart. 2024

    Un parter de bloc din Cluj-Napoca, gândit ca spațiu de birou, a fost transformat într-o locuință veselă și primitoare, în doar zece săptămâni. Arhitecta Iustina Rangu de la AIR Design a fost cea care a coordonat neobișnuita conversie. Recunoaște că a fost un proiect care i-a testat din plin creativitatea, fiind condiționată în amenajare de planimetria neobișnuită a apartamentului.

    În toamna anului trecut, Alina și Dan au cumpărat un spațiu la parterul unui bloc din Cluj-Napoca cu gândul de a-l închria ulterior. Cei doi agenți imobiliari au văzut potențialul spațiului respectiv și au hotărât să îi schimbe destinația. Astfel, apartamentul proiectat inițial ca birou, a fost transformat într-o locuință în toată regula care nu sacrifică nimic la nivel de estetică și confort. Misiunea nu a fost tocmai ușoară, având în vedere configurația spațiului, dar planul conversiei a putut fi implementat cu ajutorul arhitectei Iustina Rangu de la AIR Design. Alina și Dan au asigurat partea de manoperă pentru a echilibra costurile proiectului.

    Intrarea în apartament se face direct în living

    Apartamentul are o suprafață de 60 metri pătrați și este alcătuit dintr-un open space care cuprinde living și bucătărie, două dormitoare, două băi și o terasă de 37 de metri pătrați, care se desfășoară pe toată lățimea apartamentului. Terasa este, de altfel, spațiul care i-a convins pe Alina și pe Dan să cumpere apartamentul.

    „A trebuit să venim cu soluții creative pentru a face față provocărilor spațiului”, explică arhitecta Iustina Rangu. „Layout-ul locuinței este ușor atipic. Intrarea în apartament se face direct în living, iar de aici se face trecerea către bucătărie, camere și băi. Complicat a fost să planific spațiul și să găsesc locul potrivit pentru toate obiectele necesare, mai ales în băi. Termenul de finalizare a lucrărilor a fost și el foarte scurt. Practic, în zece săptămâni era totul gata, chiar și cu pauzele pe care le-am prins în perioada sărbătorilor de iarnă”.

    Lucrări finalizate în doar zece săptămâni

    Iustina a avut mână liberă în tot proiectul. Singura cerință a proprietarilor a fost legată de funcționalitatea spațiului, mai ales că apartamentul a fost amenajat pentru închiriere. În momentul începerii șantierului, locuința era semifinisată, cu pereți la stadiul de glet. Lucrările au presupus, în mare, montajul finisajelor și a ușilor de interior. A fost nevoie însă și de adaptarea instalațiilor electrice și sanitare pentru a corespunde propunerilor făcute de Iustina. Toate aceste modificări au implicat spargeri și reparații care au întârziat puțin finalul lucrărilor, dar chiar și așa proiectul a fost gata în două luni și jumătate.

    „Alina și Dan își stabiliseră un buget de 15.000 euro, dar cred că am depășit suma asta cu 20%. Oricum, trebuie spus că beneficiarii s-au ocupat de manoperă, iar lucrul acesta ne-a ajutat să reducem mult costurile”, spune Iustina.

    Tapetul, vedeta amenjării

    O altă provocare pentru Iustina a fost să găsească modalități de a da personalitate spațiului, păstrând bugetul în limite decente. O soluție care a ajutat-o mult a fost fototapetul, folosit pentru a marca diverse zone din apartament. În living, de exemplu, tapetul cu imprimeu floral, de la Uwalls, este elementul care captează privirea, încă de la intrare. Îl regăsim apoi într-una din băi și în cele două dormitoare, ca element care dă dinamică încăperilor cu configurație atipică.

    „Ca stil de amenajare, am urmărit o linie contemporană, în culori neutre cu acente boho care aduc și pata de culoare din fiecare încăpere”, spune Iustina. „Nu am integrat prea mult mobilier ca să las spațiul să respire. Destul de dificilă a fost amenajarea livingului. Aici nu avem lumină naturală. Din acest motiv am ales un iluminat liniar, asociat cu surse de lumina ambientală, dar și benzi LED montate în masca de galerie de la XTdeco pe care am utilizat-o pentru a ascunde țeava de gaz care traversează tot spațiul”.

    Tips&tricks pentru amenajare de la Iustina Rangu

    • Un buget mic nu este neapărat motiv de descurajare. Cu puțină creativitate și hands-on se pot realiza lucruri minunate și unice!
    • Prezența elementelor cu impact vizual puternic e importantă. Am creat acest lucru prin fototapetul care acoperă pereți altfel greu de pus în valoare, dar și cu un decor mural obținut din vopsele lavabile – budget friendly.
    • Pentru o întreținere facilă, am utilizat suprafețe netede, rezistente și ușor de curățat și igienizat, atat în baie cât și în bucătărie.
    • Daca poziționezi mașina de spălat sub blatul care încadrează și lavoarul, ai grijă la înălțimi! Cel mai probabil va trebui să montezi un lavoar sub blat, pentru a nu depăși 90-92cm la limita superioară a lavoarului, altfel devine incomod de utilizat.
    • Scafele ne ajută să mascam inesteticele țevi de gaz. Pentru o soluție mai rapidă, se pot utiliza măștile de galerie din duropolimer, care merg combinate cu surse de lumină LED.

    Foto prin Air Design

    Arată-ne cum e la tine acasă! Scrie-ne pe adresa de mail [email protected] și cineva din echipa noastră îți va răspunde cât de curând. Povestea acestui apartament ne-a fost trimisă de arh. Iustina Rangu (Air Design).

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments