Chiriașul este și un participant activ la traiul comun al unui bloc, dincolo de a fi plătitor de chirie. Chiar dacă nu este membru al asociației de proprietari, el suportă, în mod obișnuit, toate cheltuielile care țin de consum, folosire și conviețuire. Uite ce plătește chiriașul la asociație și ce alte responsabilități financiare are față de proprietar. Află toate detaliile, în articol.
Ce să știi despre asociația de proprietari
Asociația de proprietari este structura care se ocupă de administrarea și întreținerea părților comune ale blocului. Anume despre scări, holuri, subsol, acoperiș, lift, instalații comune, spații tehnice și orice element care nu aparține exclusiv unui apartament. Rolul asociației este să se asigure că imobilul funcționează normal, că se fac reparațiile necesare și că există fonduri pentru cheltuielile curente și pentru cele neprevăzute.
Din punct de vedere legal, relația asociației este una directă cu proprietarul apartamentului, nu cu chiriașul. Proprietarul este membru al asociației, el are drept de vot în adunările generale și tot el răspunde juridic pentru obligațiile față de asociație. Chiriașul nu devine membru al asociației prin simplul fapt că locuiește în apartament, indiferent cât timp stă acolo.
Cu toate acestea, asociația are dreptul și obligația de a ști cine locuiește efectiv în imobil. Multe cheltuieli se calculează în funcție de numărul de persoane – cum ar fi apa, gunoiul menajer sau anumite servicii – iar proprietarul trebuie să declare chiriașii. La rândul său, chiriașul trebuie să respecte regulamentul de ordine interioară al blocului, programul de liniște, regulile de folosire a spațiilor comune și normele de conviețuire.
În practică, relația dintre asociație și chiriaș este una indirectă. Asociația stabilește cheltuielile, proprietarul este responsabil legal, iar prin contractul de închiriere, proprietarul poate transfera către chiriaș anumite obligații de plată. Cu alte cuvinte, asociația nu are o relație directă cu chiriașul, dar poate încasa sume de la acesta dacă proprietarul a convenit acest lucru în contract și l-a notificat.
Ce plătește chiriașul la asociație
Dată fiind închirierea spațiului de locuit, chiriașul este cel care consumă apa, folosește liftul, beneficiază de curățenia scării și produce gunoi. Din acest motiv, cele mai multe cheltuieli care apar pe lista de întreținere sunt, în mod firesc, suportate de chiriaș. Acestea sunt considerate cheltuieli de exploatare și sunt direct legate de folosirea apartamentului și a părților comune.
Cea mai importantă categorie este întreținerea lunară. Aici intră apa rece, apa caldă, canalizarea, gunoiul menajer, energia electrică pe spațiile comune, curățenia, deratizarea, dezinsecția și, acolo unde este cazul, căldura furnizată centralizat. Aceste costuri se calculează fie pe număr de persoane, fie pe consum individual, fie proporțional cu suprafața apartamentului.
De exemplu, dacă într-un apartament stau doi chiriași, asociația va calcula gunoiul și anumite servicii în funcție de două persoane. Chiriașii sunt cei care generează aceste costuri, așa că este normal ca ei să le plătească. La fel se întâmplă și cu energia electrică de pe casa scării sau cu întreținerea liftului: chiar dacă nu urci zilnic cu liftul, el este acolo pentru a putea fi folosit, iar costul se împarte între toți cei care locuiesc în bloc.
Există și situații în care asociația percepe fond de rulment. Acesta este un fond de rezervă, folosit pentru a acoperi cheltuielile curente ale blocului atunci când apar întârzieri la plată. Din punct de vedere legal, fondul de rulment este obligația proprietarului, dar în practică mulți proprietari îl includ în responsabilitățile chiriașului, mai ales la contractele pe termen lung. Totul depinde de ce este stipulat în contractul de închiriere.
În schimb, fondul de reparații este, în mod normal, responsabilitatea proprietarului. Acest fond este destinat lucrărilor majore: reparații la acoperiș, subsol, fațadă, instalații comune sau reabilitări. Aceste lucrări cresc valoarea imobilului și țin de proprietate, nu de folosința temporară, de aceea chiriașul nu este obligat legal să le suporte.
Ce responsabilități financiare are chiriașul
Dincolo de sumele plătite la asociație, chiriașul are obligații financiare clare față de proprietar, stabilite prin contractul de închiriere. Cea mai evidentă este chiria lunară, suma fixă pe care trebuie să o plătească la termen, indiferent de cât consumă sau cât timp stă efectiv în apartament într-o lună.
Pe lângă chirie, chiriașul este, de regulă, responsabil pentru plata utilităților individuale: energie electrică, gaz, internet, cablu TV, telefonie. Chiar dacă aceste contracte sunt pe numele proprietarului, costul revine chiriașului, pentru că el este cel care le folosește. În multe cazuri, chiriașii preferă să treacă utilitățile pe numele lor tocmai pentru a avea control direct asupra plăților.
Responsabilitățile financiare ale chiriașului sunt legate și de modul în care folosește locuința. Dacă o instalație se defectează din cauza uzurii normale, proprietarul este cel care suportă reparația. Dar dacă se strică din neglijență, utilizare greșită sau lipsa anunțării la timp a unei probleme, proprietarul poate cere chiriașului să plătească.
De exemplu, dacă o mașină de spălat se strică pentru că a fost supraîncărcată constant, costul reparației poate fi pus în sarcina chiriașului. Dacă o ușă se rupe pentru că a fost trântită repetat, nu este o problemă de uzură, ci de utilizare incorectă. La fel, dacă se sparge o chiuvetă, se deteriorează parchetul sau se strică obiecte din mobilier din vina chiriașului, acestea pot deveni cheltuieli ale acestuia.
Chiriașul poate fi, de asemenea, responsabil pentru eventuale amenzi sau penalități generate de comportamentul său. Dacă încalcă regulile de liniște, deteriorează părți comune, aruncă gunoiul necorespunzător sau provoacă daune, costurile pot fi cerute direct lui, chiar dacă formal asociația se adresează proprietarului.
La finalul contractului, chiriașul are obligația de a preda apartamentul în stare bună, conform procesului-verbal de predare-primire. Orice degradare care depășește uzura normală poate însemna costuri suplimentare, fie reținute din garanție, fie cerute separat.