LIFE

Cazări de pe litoralul românesc în care găsești găzduire în orice anotimp

publicat pe 28 feb. 2024

    La noi la mare, fie vorba între noi, cel mai mișto e primăvara. Am să-ți dau trei motive bune: e liber, foooarte liber, e mult mai ieftin și poți face și plajă, dacă prinzi zile cu +20 de grade, din ce în ce mai dese.

    Eu n-am prins peisaj mai frumos de mare decât cel trăit la începutul lunii februarie, când s-au instalat la noi acele temperaturi anormale de primăvara timpurie, traduse în stat pe plajă în tricou. Vă recomand acest sezon pentru o escapadă scurtă la mare, cu atât mai mult cu cât multe locuri de cazare de la noi și-au învățat lecția și țin deschis chiar tot anul.

    Vila OPT, Constanța

    Cel mai la îndemână este să alegi un oraș, Constanța, pentru a nu trăi acel sentiment de singur pe lume dintr-o stațiune în care majoritatea restaurantelor sunt închise.

    Vila OPT este situată fix în centrul istoric al Constanței și, deși veche de peste 100 ani, aceasta a fost restaurată în cel mai mic detaliu în 2020, păstrându-se cărămida, scările originale din marmură și alte elemente arhitecturale spectaculoase.

    Materialele nobile, liniile simple, tonurile neutre și decorațiunile minimaliste reinventează stilul clasic într-o notă sofisticată, în care eleganța întâlnește glamour-ul. Cele șase camere și apartamentul Junior Suite, dispuse pe trei etaje ale vilei, sunt decorate personalizat în stil contemporary chic și dotate cu toate facilitățile zilei noastre. La parterul vilei se afla un bistro unde se poate servi micul dejun, iar pe acoperiș un Rooftop Bar, unde poți savura un pahar de vin și admira priveliștea orașului.

    Dacă ești la fel ca mulți turiști de-o zi, care dau o fugă la Pescăria lui Matei sau la Golful Pescarilor din Agigea de câte ori prind câte o zi mai frumoasă, poți avea în considerare și-o cazare în apropiere, deschisă tot anul.

    MAV Boutique Villa din Eforie Nord oferă cazare la 70 metri de plaja din stațiune, mai exact la aproximativ patru minute de mers pe jos de Plaja Mirage și la 1,1 kilometru de Plaja Debarcader, cu facilități precum un bar, o grădină și o terasă. Construită în 2019, proprietatea se află la 2,7 kilometri de băile de noroi ale lacului Techirghiol.

    Pe tot parcursul lunii martie, prețul unui sejur de o noapte este de 200 lei, unul cât se poate de atrăgător pentru o locație cu o față atât de modernă și cu camere decorate cu bun gust.

    La Mer by Infinity Resort & SPA, Năvodari

    Ceva pe lux, pe relaxare și pe satisfacerea tuturor simțurilor. Asta îți propun în zona Mamaia Nord-Năvodari, un resort cu o excelentă vedere la mare și cu un centru SPA pentru a te ține ocupat și în extra sezon.

    Într-adevăr, acest aparthotel are un centru SPA și de wellness cu sală de fitness, saună și cadă cu hidromasaj, iar locația se află se află la 2,2 km distanță de Marina Regia și la 7 km de Lacul Siutghiol.

    În primele luni ale anului, mai exact până în luna aprilie, această cazare din Năvodari oferă turiștilor un discount considerabil, astfel încât o noapte de cazare într-un apartament cu vedere la mare este redus la 388 lei.

    Novum By the Sea, Olimp

    Una dintre locațiile exclusiviste de la malul mării poate fi o idee bună în extra sezon, când prețurile sunt mai lumești. Și o destinație pentru o escapadă de Ziua Femeii, la noul centru Medical Spa, acolo unde poți alege între răsfățul unui masaj sau o terapie serioasă cu nămol.

    Resortul este situat pe o plajă liniștită din stațiunea Olimp, pe o stâncă înaltă care oferă o panoramă frumoasă asupra Mării Negre și cu o poziție privilegiată, la mai puțin de 50 metri de mare. Plaja privată special amenajată este acolo în orice anotimp, însă beach bar-ul funcționează doar în sezon.

    Toate camerele și apartamentele din hotel sunt decorate elegant și echipate cu bucătărie, Smart TV și balcoane generoase, iar prețurile din luna martie pornesc de la circa 600 lei, cu mic dejun inclus.

    Vama 22

    Din ce în ce mai mulți români preferă să dea o fugă pe la Vamă în zilele frumoase de iarnă târzie sau primăvară. Și asta pentru că acest sat are un farmec și mai mare atunci când te întâmpină cu marea și plajă întinsă, dar goală.

    Vama 22 este o locație intimă, proaspăt inaugurată în anul 2022, situată la o distanță de 200 metri de plajă. Pe pagina de Facebook a locației suntem anunțați că aceasta rămâne deschisă și-n extra sezon și pune la bătaie trei camere duble și o cameră triplă, la un preț aproximativ de 250 lei, plătit în avans.

    Curățenia și facilitățile demne de un hotel fac din această locație una atipică pentru boema Vama Veche.

    Popasul Pescarilor, Olimp

    Locația este, într-adevăr, oaza ta de liniște de pe litoralul românesc și locul meu preferat de la marea noastră, suportabil chiar și-n vârf de sezon.

    Celebra cherhana de-acolo îi atrage pe români la orice oră din zi și din an și este deschisă non-stop. Și cum lumea a prins gustul acestui loc încă de la înființarea lui, din 1996, se cerea și o cazare în apropiere, ceea ce s-a și întâmplat.

    Popasul Pescarilor Fishing Village este o opțiune excelentă de cazare, chiar dacă în sezon practică prețuri mai puțin accesibile. Situat pe o fâșie de pământ aflata între mare și lac, cu o panoramă superbă, atât la răsărit, cât și la apus, către lacul Tatlageac și parțial spre mare, complexul oferă cazare în trei vile cu două etaje.

    Până în luna mai, cazarea este deschisă doar pentru grupuri de turiști și cu condiția ocupării a mai mult de o cameră.

    Riva Lake Apartments, Mamaia

    Mamaia rămâne deschisă pe tot parcursul anului, dacă vei căuta cazare în apartamentele din blocurile noi.

    RoApart Mamaia – Riva Lake Apartments se află la patru minute de mers pe jos de celebra Vega Vintage Beach și cazare în apartamente noi, modern mobilate și utilate, cu balcon generos și terasă comună.

    În extra sezon, este necesară o durată minimă a sejurului de trei nopți, ceea ce se traduce în puțin peste 700 de lei pentru un apartament cu un dormitor, cu suprafață de 80 metri pătrați și cu o terasă generoasă cu vedere la lacul Siutghiol.

    Foto: site-urile proprietăților, Booking

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments