
Pârtii de schi din România și cazări din jurul lor, pentru o escapadă la început de an
publicat pe 03 ian. 2024Poate ai stat acasă de Crăciun și Revelion, dar cauți ceva la munte și lângă o pârtie de schi pentru o escapadă post Sărbători. Am căutat noi pentru tine câteva cazări de lângă pârtii de schi din România.
Ne-am pus, așadar, în pielea unui schior și ne-am întrebat: unde mi-ar plăcea să schiez la noi în țară? Ok, avem ceva pârtii, dar cazări care să nu ne ardă la buzunar și care să se apropie, totuși, de cele pe care le admiri pe Instagram, în alte țări?
Sperăm că ceea ce-ți propunem în rândurile de mai jos se apropie de ideea ta de cazare la munte și la zăpadă, într-o vacanță activă.
Cabană în Vatra Dornei, lângă telescaun
Să vii de pe pârtie și să te-arunci direct în jacuzzi? E posibil. Asta promite Alpine Lounge Chalet din Vatra Dornei, situată pe Dealul Negru, la 300 metri de telescaun, pe lângă facilitățile premium din interior și priveliștea fantastică. Am ales pentru cei care vor să se cazeze în mijlocul acțiunii, astfel încât, dimineața, să fie primii pe pârtie.
Unde schiezi?
Chiar în Vatra Dornei
Căsuțele The Palo din Predeal
The Palo Cabins oferă cazare în două căsuțe tip A-Frame, cu o capacitate de 2-4 persoane fiecare, situate în Predeal, la marginea pădurii, cu acces la râu și la doar câteva minute de mers cu mașina de pârtiile de schi. Poziția locației e ideală și pentru iubitorii de drumeții, dar și pentru cei ce aleg confortul orașului, iar jacuzzi-ul cu hidromasaj și cinemaul în aer liber sunt bonusuri de luat în seamă.
Unde schiezi?
Pe pârtia Clăbucet
Chalet în Băile Chirui
O cabană într-un sat idilic din județul Harghita, în mijlocul pădurii, pare o idee excelentă pentru un weekend de iarnă. Iar nouă ne-a atras atenția acest chalet din lemn, pe care proprietarii îl recomandă ca fiind potrivit pentru cupluri, aventurieri, familii cu copii, grupuri mari și prieteni blănoși. Cazarea este situată la 20 kilometri de Miercurea Ciuc și poate fi închiriată de maximum 10 persoane.
Unde schiezi?
Pe pârtia din Băile Harghita
Cabană A-frame în Lupeni
Casa Vintage este prima dintr-un grup de case A-frame, situate la poalele stațiunii Straja, în apropierea telegondolei. Culorile calde, decorul cu schiuri vechi și detaliile din cupru sunt câteva din elementele care te transportă în alt timp, în timp ce liniștea naturii te ajută să te deconectezi de la cotidian. De aici, poți să explorezi munții Vâlcan, Retezat și Parâng și să te bucuri din plin de natură și aventură.
Unde schiezi?
În stațiunea Straja
Chalet modern în satul Sadu
Pe numele ei Valdo Cabin, această cabană cochetă se găsește în comuna Sadu, la 14 kilometri de Piaţa Unirii din Sibiu și la 40 minute de stațiunea de schi Păltiniș. Acest chalet cu vedere la munte include două dormitoare, o terasă cu jacuzzi în aer liber și o zonă de grătar înconjurată de o grădină privată.
Unde schiezi?
În stațiunea Păltiniș.
Pensiune elegantă în Borșa
Panoramic Residence se află în Borşa, la 21 kilometri de Cascada Cailor și la 34 kilometri de Gara Mocăniţei. Pasionații de schi au cea mai apropiată instalație de cablu la doar 700 metri distanță de cazare, iar proprietatea oferă un spațiu pentru depozitat schiuri. Turiștii apreciază cel mai mult priveliștea montană deosebită, dar atrag atenția asupra accesului ceva mai dificil către proprietate, iarna.
Unde schiezi?
Pe domeniul schiabil din Borșa.
Căsuță intimă din lemn în Comarnic
Moody Sun Studio poate fi cazarea ta într-o zonă mai liniștită, dacă preferi să schiezi pe Valea Prahovei. Amplasat într-o livadă, acest tiny house poate caza până la cinci persoane. Garsoniera are un design cu etaj deschis, livingul și baia sunt situate la parter, iar zona de dormit este la etaj. Este o cazare perfectă pentru un cuplu sau o familie tânără și este dotată cu facilități esențiale.
Unde schiezi?
În stațiunea Sinaia.
Foto: Booking, Travlocals, Airbnb, site-urile proprietăților
-
Lifestyle
Au renovat o casă veche din Porumbacu de Sus, nelocuită de mulți ani, ca s-o transforme în casă de oaspeți cu saună
-
LIFE
Un cuplu a strămutat patru case tradiționale românești din lemn, le-a renovat și transformat în destinații de vacanță
-
LIFE
Primul bistro din Roșia Montană funcționează într-o clădire monument istoric, construită în 1867
-
Sponsored
3 lucruri importante pentru a spăla fără griji țesăturile delicate din bumbac, lână, mătase și cașmir
Acum le poți purta cât de des vrei, fără să-ți faci griji că le distrugi.
-
LIFE
La bloc sau la casă? Ce e bine să știi înainte să faci alegerea. Avantajele și dezavantajele fiecărei variante
Alegerea ține de stilul tău de viață, de priorități, buget sau dorințe.
-
Apartamente cu 3 camere
Cum arată luxul minimal într-un apartament din Oradea în care obiectele decorative lipsesc cu desăvârșire
Fără tablouri, fără sculpturi sau accesorii decorative, însă cu multe finisaje premium integrate cu gust.