CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE

Câteva idei utile de depozitare pentru pantofi

publicat pe 04 oct. 2019

    Amenajarea oricărei case pune câteva probleme sensibile, iar depozitarea pantofilor poate fi una dintre ele. Dacă este cazul tău, iată câteva idei de depozitare pentru pantofi.

    Fie că ai spațiu mic și trebuie să improvizezi, că ai un dressing pe care vrei să-l organizezi mai eficient sau un hol pe care încerci să îl amenajezi, aceste câteva idei de depozitare pentru pantofi îți vor ușura treaba.

    Pantofar

    Dacă ții încălțămintea pe holul de la intrarea în locuință, pantofarul rămâne cea mai bună soluție de depozitare. Dar există câteva trucuri care te vor ajuta să pui în el cât mai multe perechi de pantofi și să le organizezi mai bine în funcție de sezon.

    organizator pantofi
    Poți economisi spațiu cu ajutorul unor instrumente practice.

    Instrumentul de care ai nevoie se numește suport sau organizator și te ajută să așezi pantofii unul peste celălalt. În felul ăsta, creezi loc pentru dublul numărului de pantofi.

    Rafturi

    Avantajul rafturilor este că ai totul la vedere, dar se potrivesc în încăperile mari. Dacă vrei să montezi rafturi pe hol sau în dormitor, pentru încălțăminte, măsoară întâi spațiul și ai grijă să nu-l încarci prea mult.

    Rafturile își găsesc cel mai bine locul într-un dressing, care este gândit special să ai totul la îndemână. Folosește organizatoarele pentru a avea loc de două perechi în spațiul pe care l-ai ocupa cu una singură, pentru încălțămintea de primăvară/vară/toamnă. Cizmele, ghetele și bocancii le poți prinde în umerașe cu clips, pe care să le agăți apoi de o bară montată în perete. Astfel ai mai mult spațiu pe rafturi, organizezi mai bine piesele în funcție de sezon și îngrijești mai bine materialele.

    depozitare pantofi
    Cutie compartimentată special pentru depozitare pantofi, potrivită pentru încălțămintea de primăvară/vară.

    Organizatoare

    Sub forma unor cutii din pânză, compartimentate standard, organizatoarele îți ușurează viața atunci trebuie să inventezi spații pentru încălțăminte. Potrivite și ele tot pentru piesele primăvară-toamnă, intră ușor în dulap, sub pat sau în debara (dacă ai norocul de așa ceva). Sunt ușor de manevrat și îți permit să ții afară doar încălțămintea pe care o încalți zi de zi.

    Improvizații

    Evident, idei de depozitare pentru pantofi sunt multe și poți improviza din orice. Poți prinde cutii de lemn în perete, pe care să le vopsești apoi. Poți păstra perechile în cutiile proprii, cu poza pantofilor dinauntru lipită pe lateral. Mai poți monta cuiere, de care să agăți încălțările.

    Toate îți lasă mână liberă să te joci cu culori și texturi, iar estetic arată foarte bine, cât timp le adaptezi la spațiul tău. Practic, însă, ele nu sunt fezabile pentru toată încălțămintea din casă (în special când ai multe perechi sau familia are mai mulți membri).

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments