UTILE

Casă de 120 mp din Cluj-Napoca amenajată în stil neoclasic cu accente contemporane (P)

    Despre conceptul casei

    Conceptul casei este influențat de stilul neoclassic cu accente contemporane. Paleta cromatică folosită în amenajarea locuinței cuprinde nuanțe calde precum, bejuri, grejuri, alburi și metal auriu care sunt puse în contrast cu textura nucului, oferind un echilibru amenajării și o eleganță aparte.

    Atmosfera amenajării este completată  de profile decorative și panouri 3D din duropolimer și de produse atent alese prin materialele lor deosebite, toate acestea conturează stilul ales și respectă dorințele beneficiarului.

    Configurarea casei este una generoasă, fiind împărțită pe trei niveluri. Dispune de o zonă de intrare cu o baie de serviciu și un open space care cuprinde livingul, zona destinată diningului si o bucătărie spațioasă cu o mică insulă. Etajul este prevăzut cu două dormitoare, fiecare cu baie proprie, iar mansarda oferă un dressing mare și o spălătorie dotată.

    Amenajarea livingului și a bucătăriei

    Livingul este o expresie a stilului neoclasic, îmbinând elemente decorative clasice, forme contemporane și texturi sofisticate. Zona de dining omogenizează livingul și bucătăria, oferindu-le unitate estetică și funcțională.

    Casă de 120 mp din Cluj-Napoca amenajată în stil neoclasic cu accente contemporane
    Sursă Foto- melthdesign.ro
    Casă de 120 mp din Cluj-Napoca amenajată în stil neoclasic cu accente contemporane
    Sursă Foto- melthdesign.ro

    Bucătăria prezintă un ansamblu de texturi și nuanțe, iar conceptul are la bază contrastul dintre textura nucului, suprafața fină a mobilierului bej și finisajele minerale ale peretelui placat cu ceramică. Hota cilindrică, de impact, este un statement al stilului contemporan, în timp ce fronturile simpliste ale mobilierului au rolul de a echilibra conceptul și de a-l alinia cu cel general, dedicat stilului neoclasic.

    Amenajarea dormitorului

    Camera dedicată odihnei și reconectării, dormitorul, am ales să îl conceptualizăm printr-un design sofisticat, cu accente elegante, însă în același timp, utilizând nuanțe și texturi echilibrate, ne-am dorit să obținem o încăpere ”aerisită” vizual. Jocul de texturi, în special cele folosite pentru tapițerie, scot în evidență patul, oferindu-i și din punct de vedere estetic, rolul principal. Designul sofisticat l-am redat prin aceste texturi rafinate, vibrante, și totodată prin accesoriile decorative, cum sunt profilele decorative folosite pe pereți și tavan. Paleta cromatică este una minimalistă, cu tonalități deschise, exceptând nuanța de contrast aleasă pentru cadrul patului.

    Sursă Foto- melthdesign.ro

    Amenajarea băii

    Baie oaspeților este cu siguranță preferata noastră. Am ales sa discutăm despre această baie, deoarece oferă acea  îndrăzneală de care simțeam de mult că este nevoie în acest tip de amenajare.  Peretele de accent burgundy se îmbină perfect cu aceste baterii de baie în nuanță auriu periat. În alegerea produselor sanitare am colaborat cu  dragii noștri parteneri, Melth Gallery,  bateriile și wc-ul sunt de la brandul Omnires care se completează perfect cu printul ceramicii  cât și cu prezența lemnului de nuc care dăruiește un rafinament întregii băi.

    Sursă Foto- melthdesign.ro

    Ne place mult această gamă de produse, am folosit-o la întreg proiectul, fiindcă a răspuns perfect conceptului nostru cu multe accente de auriu. Am optat pentru baterii pentru lavoar și pentru duș.

    Sursă Foto- melthdesign.ro

    Wamm interiors, un studio de design interior, cu o experiența de aproape 5 ani in domeniul amenajării interioare, care își propune să răspundă tuturor cerințelor si provocărilor.

    Povestea noastră a început acum mulți ani,  am facut pregătire împreună pentru admiterea la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca iar după am fost și colege de grupă timp de 5 ani de zile, asta fiindcă am ales să continuăm studiile pentru master.

    Eram pasionate de tot ce însemna design interior, lucrările noastre de disertație au exprimat clar acest lucru.

    Am început fiecare dintre noi să acumulăm experiență dar în conjuncturi diferite, dar vorbind odată ce  frumos și interesant ar fi  să ne avem ca și colege de muncă și astăzi am creat unul dintre cele mai mari și de suflet, proiect  al nostru. ‘’WAMM INTERIORS’’.

     

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Inline Feedbacks
    View all comments
    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    Casă de 120 mp din Cluj-Napoca amenajată în stil neoclasic cu accente contemp...